Publicul prezent pe 20 și 21 iunie în Sala Mare a TNB a aplaudat în picioare minute întregi spectacolul în coregrafia lui Po-Cheng Tsai, director artistic al B. Dance. „Alice” a reușit să uimească prin punerea în scenă, mișcare, costume (realizate de Po-Cheng Tsai), muzică. Elemente diferite s-au îmbinat și completat, surprinzând prin trecerea armonioasă de la oriental la vestic, de la tradițional la modern, de la ludic la dramatic.
„O combinație între oriental și tradițiile vestice. O companie absolut extraordinară care lucrează foarte bine și individual, și colectiv. Au fost foarte surprinzători pentru că, dacă nu-i vedeai, credeai că sunt și din vest, și din est. Povestea lui Alice e spusă în felul lor și adaugă ceva la basmul tradițional și datorită muzicii, care dă impresia de pericol”, a observat Alexander Hausvater, regizor.
La efectul muzicii, semnate de Rockid Lee, s-a referit și compozitorul Paul Ilea: „Am rămas foarte plăcut impresionat. Sincronizarea, muzica, dansatorii de excepție, luminile, estetica. Extraordinar totul! Excepțional, dar mai ales muzica mi-a plăcut foarte mult”.
Premiera spectacolului a avut loc anul trecut, în cadrul Festivalului de la Avignon, unde a fost foarte bine primită de public.
„Am văzut anul trecut în premieră mondială acest spectacol, lângă Avignon și am fost fascinată de energia pe care mi-a transmis-o. Este o combinație de dans contemporan european cu tot ce înseamnă dezvoltarea tuturor capacităților corpului din Tai-Chi. Ceea ce am văzut noi a fost o companie de dansatori cu o energie debordantă și o corporalitate cu totul specială. Iar repetitivitatea muzicii ne-a făcut la un moment dat să explodăm. A fost un adevărat succes. Mă bucur foarte tare că B. Dance a venit la această ediție a Întâlnirilor JTI- o companie nouă, o companie tânără. Vreau să cred că au fost încântați de publicul din România, care clar a înțeles foarte mult din acest spectacol”, a precizat Silvia Ghiață, consultant artistic.
„E un spectacol surpriză pentru mine, mai ales că vine după ce am văzut spectacolul Don Juan, care a fost și el o surpriză, în sensul cel mai bun al cuvântului. Aici am văzut un spectacol care este axat în mare parte doar pe mișcare, fără o dramaturgie bine structurată, dar care impresionează prin tehnică, printr-o acuratețe a mișcărilor care vine din varii domenii”, a spus la rândul său Sergiu Anghel, profesor UNATC.
Lumina este un alt element în jurul căruia pivotează spectacolul, creând în permanență senzația de ireal, de straniu, de ținut al minunilor, dar și de pericol iminent. „Un spectacol intens, energic, cu o muzică nemelodioasă, dar foarte interesantă și o echipă foarte bine coordonată. O bucurie! Luminile perfecte”, a remarcat Carmen Croitoru, director Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.
Dincolo de inovație și originalitate, „Alice” a transmis emoții puternice. „N-am lipsit la nicio ediție. Aici e un public care a venit să vadă chiar acest spectacol. Toate spectacolele te ridică în subtilitate, în eleganță și în noutate. E un spectacol foarte nou, care șochează. Performanța este performanță, iar tu stai și te uiți. În general, vrei să faci și tu, mai ales dacă ești în breaslă. Dar de această dată a fost ceva pentru minte, pentru supraviețuire. E foarte bine că există aceste spectacole”, a spus Rodica Mandache, actriță.
Pentru Octav- Dan Paxino, secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, „tot spectacolul au fost o încântare. Un balsam al sufletului. Un eveniment excepțional”. Iar Mădălina Matache, designer grafic a mărturisit: „N-am mai respirat, m-a emoționat până la lacrimi, senzațional!”.
Cei care nu au reușit să vadă „Alice” la București, vor putea urmări spectacolul pe 24 și 25 iunie, ora 20:00, respectiv 18:00, la Centrul cultural Ion Besoiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Quartet Gala-Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy. În 2017, a venit în România Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans Martha Graham, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ediția 2020, desfășurată în 2021, i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra. În 2022, Jean-Claude Gallotta a prezentat My Ladies Rock la București și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar Aterballetto, cea mai mare companie italiană de dans a susținut spectacolul Don Juan. Anul trecut am invitat Ballets Jazz de Montreal cu "Dance Me”, pe muzica lui Leonard Cohen. Întâlnirile JTI cu B. DANCE sunt organizate, ca de obicei, de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
Foto Ciprian Zincă