FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
Ştefan Andrei este unul dintre cei mai longevivi miniştri de Externe
din lume. Ca diplomat, era convins că o cravată frumoasă salvează o
pereche de pantofi nefăcuţi. A fost acceptat în clubul diplomaţilor
europeni, definindu-se ca un "tip interesant”, care "ştie multe”.
Pentru cititorii Jurnalului Naţional, a povestit ce au însemnat Franţa
şi conducătorii ei în ecuaţia politicii externe a României comuniste.
FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
Ştefan Andrei este unul dintre cei mai longevivi miniştri de Externe
din lume. Ca diplomat, era convins că o cravată frumoasă salvează o
pereche de pantofi nefăcuţi. A fost acceptat în clubul diplomaţilor
europeni, definindu-se ca un "tip interesant”, care "ştie multe”.
Pentru cititorii Jurnalului Naţional, a povestit ce au însemnat Franţa
şi conducătorii ei în ecuaţia politicii externe a României comuniste.
- Jurnalul Naţional: Stimate domnule Andrei, printre numeroasele dumneavoastră contacte ca ministru de Externe cu lumea din afara graniţelor ţării, cu ce cu oameni de stat francezi v-aţi întâlnit?
Ştefan Andrei: Numai cu Valery Giscard d’Estaing (1) m-am
întâlnit – tête à tête - de două ori. Nu spun că am fost invitat în
Franţa numai pe linie de partid, ci am fost de mai multe ori, cu
diferite prilejuri. Prima mea vizită în Franţa, la Cannes, a avut loc
în 1961, când am participat ca preşedinte al Uniunii Asociaţiilor
Studenţeşti din România (U.A.S.R.) la un congres al Uniunii Studenţilor
francezi. Apoi, în 1966, am însoţit delegaţia Partidului Socialist
(secţia franceză a Internaţionalei Muncitoreşti) în România, delegaţie
condusă de Guy Mollet (2) –urmaşul lui Leon Blum (3) - şi am participat
la discuţii. Din delegaţie mai făceau parte Pinot (4) şi Jules Moch
(5). Am participat la Congresul Partidului Socialist de la Nantes
(iunie 1970), când a fost exclus din partid Garaudy (6), deşi venise cu
nişte idei interesante. El fusese secretarul pe ideologie la ei. Ca şi
secretar al Comitetului Central (CC), am fost la o conferinţă de
solidaritate cu Vietnamul organizată la Paris (1972), iar în 1973 a
venit în România primul secretar Fran∏ois Mitterrand (7), însoţit de
Gaston Deferre (8). Deferre îl ajutase pe Mitterrand să câştige puterea
în partidul socialist la Congresul de la d’Epinay (9) .
- Deferre însuşi a fost la Bucureşti, conducând delegaţia Partidului Comunist Francez.
Deferre – prietenul meu! La întâlnirea cu Mitterrand au participat
Burtică, Ştefan Voitec şi Ion Niculescu, ca social-democrat. Am mai
participat la Congresul Partidului Socialist Francez (Grenoble,1973).
România, sora mia săracă
- Cum a fost întâlnirea cu d’Estaing?
Când am ajuns ministru de Externe (28 martie 1978, n.n.), în aprilie
m-am dus în Franţa. Am avut o misiune foarte grea: să-l conving pe
Giscard d’Estaing să facă o vizită în România ca răspuns la vizita pe
care o făcuse Ceauşescu în timpul lui Pompidou (10). Cu Giscard
d’Estaing am avut discuţii despre relaţiile comerciale cu România. Era
foarte preocupat de jocul care era la Moscova pe atunci, când erau
ultimii ani ai lui Brejnev şi când puterea era spartă: Armata o
conducea Ustinov, Externele – Gromâko, Andropov – KGB-ul şi pe deasupra
era Brejnev. Puterea era disipată. Şi Giscard d’Estaing mi-a spus:
"Domnule, uite care este situaţia. La noi nu există tradiţia ca un
preşedinte să ia moştenirea celuilalt. De ce să vin eu în România la o
vizită pe care Ceauşescu i-a făcut-o lui Pompidou? Să vină Ceauşescu în
Franţa!” Eu am insistat: "Domnule preşedinte, nu aş vrea ca prin
această poziţie a Dumneavoastră să daţi dreptate celor care afirmă că
apreciaţi România ca sora mai săracă a Franţei şi căreia i se acordă
importanţă o dată pe an.” "Bine, domnule Andrei, m-aţi convins. Vin în
România.”
A venit. Atunci, la vizita lui Giscard d’Estaing, pe aeroportul din
Bucureşti a fost ceaţă, şi a trebuit ca preşedintele francez să se
înapoieze la Paris. Şi s-a amânat vizita. Dar a revenit în România
(8-10 martie 1979, n.n.) şi atunci s-au semnat mai multe acorduri
comerciale care au dus la dublarea relaţiilor comerciale dintre cele
două ţări. Tot atunci s-a trecut şi la aplicarea programului legat de
elicopter – ceea ce se discutase cu de Gaulle s-a continuat cu
construcţia la Ghimbav (Braşov) a elicopterelor. Cea mai proastă
afacere făcută atunci cu francezii a fost Oltcitul. Am scos din
faliment Citroenul, România a investit 1 miliard de dolari în linia de
construcţie a Oltcitului care până la urmă a ieşit o maşină proastă şi
scumpă. Aici francezii ne-au tras pe sfoară: dacă Renault a făcut Dacia
care a mers 30 de ani, Oltcitul a fost un eşec care ne-a costat mult.
Împărţeala
- Care a fost poziţia lui Ceauşescu vis-a-vis de oaspetele său?
Atunci am făcut şi legături cu Piaţa Comună, erau raporturi sectoriale:
ce puteam să exportăm? Cât putem vinde produse siderurgice, câte din
industria uşoară? Atunci, în contactele noastre cu Piaţa Comună, Franţa
ne-a ajutat. Francezii s-ar arătat îngrijoraţi de faptul că noi
începusem să dezvoltăm relaţii cu fostele colonii franceze, din Africa.
Dar noi le-am spus că noi cu ce vrem să intrăm acolo nu vrem să le luăm
locul, nici nu avem puterea să le luăm locul. Atunci, în trenul
Bucureşti-Sinaia, d’Estaing a pus o problemă: "Domnule Preşedinte
Ceauşescu, noi aici în Uniunea Europeană ne unim - pieţe, capitaluri,
producţie; ceilalţi, în CAER, la fel. Dvs. pe ce drum mergeţi? China e
prea departe, costă mult transportul.” Ceauşescu a spus: "Domnule, şi
noi ne punem problema aceasta. Dar vrem să fim puţin mai puternici, ca
atunci când se face diviziunea, când se împarte, să ne revină o parte
importantă din diviziune. Nu cum se preconizase de la început, ca noi
să ne ocupăm de cereale, şi de materii prime şi nemţii să ne dea nouă
carnea... Acum avem o industrie. Pe noi ne interesează elicopterul
pentru elicopter în sine şi pentru aparatura de bord, pentru că acesta
este drumul nostru spre tehnica de vârf. Am început şi cu americanii
ceva şi vrem ca atunci când se va face diviziunea cu voi, cu CAER-ul să
avem şi noi un spaţiu cu un grad de conlucrare mai larg.”
Protocol ratat
- Cum a fost primit Ceauşescu?
Eu, la invitaţia lui Poncet (11), am vizitat Marsilia şi Alsacia,
ocazie cu care am stabilit cu el vizita lui Ceauşescu în Franţa din
1980. Poveştile că atunci s-a furat din hotel sunt prostii! Cert este
că atunci a fost o vizită nereuşită. Pentru că francezii insistau ca
noi să cumpărăm de la ei partea clasică pentru centrala de la
Cernavodă. Ori pentru noi era mai avantajos să o luăm de la General
Electric. Mai ales că General Electric acceptase ca noi să plătim o
mare parte din bani cu piese lucrate de IMGB (Întreprinderea de Maşini
Grele Bucureşti, n.n.). Şi atunci francezii au fost nemulţumiţi că nu
am acceptat oferta lor. Şi a mai fost o chestie. S-a dat o masă, unde
s-a adus mâncare din melci, ceea ce Ceauşescu nu putea suporta. După
asta au adus prepeliţă, de care Ceauşescu iar nu s-a atins pentru că e
greu de mâncat... Apoi s-a adus o prăjitură foarte pretenţioasă, pe
care el ca diabetic iar nu a mâncat-o! Practic el la masa aia nu a
mâncat nimic! În schimb ea (Elena Ceauşescu, n.n.) a mâncat tot. Nici
vin nu a băut...
Mitterand ne scapă de faliment
- A fost ultima lui vizită?
În 1981, noi ajunsesem la pământ cu banii. Nu mai aveam cu ce plăti.
Aviatorii plecau cu banii la ei pentru a plăti aterizarea, marinarii la
fel, dacă mergeai să cumperi nişte produse de la Bayer ne cereau cinci
milioane de dolari, dar noi mai aveam o datorie de opt. Se făcea rost
foarte greu de banii ăştia. Atunci am fost în vizită în Marea Britanie,
unde m-am văzut şi cu madam Thatcher (12), care mi-a spus: "Avem
bunăvoinţă, dar nu hotărâm noi. Trebuie să hotărâm toţi.” Atunci m-am
văzut şi cu un foarte bun prieten al meu, italianul Craxi (13). Apoi am
fost şi de premierul elveţian Aubert (14). Dar când m-am întors în
ţară, apăruse ideea, cred că al lui Burtică - această problemă să se
trateze la nivel economic, nu pe linie de Externe. Şi s-a hotărât să
plece Burtică în Elveţia şi Italia, dar a primit acelaşi răspuns
negativ. Şi ca să ne dăm importanţă, l-am trimis pe Gheorghe Oprea în
Canada şi SUA. Americanii au spus că nici nu discută despre datorie.
Atunci m-am întors în Franţa şi i-am expus situaţia lui Mitterrand: că
am luat foarte multe credite pe termen scurt cu dobânzi mai mici, am
luat de la mulţi oameni mici de afaceri care au nevoie de banii ăştia
ca să se poată mişca, investi.
- Singurii care vă puteau întinde o mână probabil erau sovieticii...
Alternativa era să ne apropiem de ruşi, care deja ne spuseseră că ne
pot ajuta, dar asta înseamnă să organizăm un nou Congres şi să schimbăm
orientarea politică a politicii noastre externe. În acele momente
Franţa ne-a ajutat.
- Aşadar, sora mai mică şi mai săracă - România – şi-a mai găsit o dată salvarea din partea Franţei?
Eu le-am spus atunci că Franţa că ne-a ajutat încă de la Unirea
Principatelor (1859), apoi la conferinţa de pace (Paris, 1919), apoi,
când am fost prinşi cu pantalonii în vine, de a căzut toată politica
lui Titulescu în 1940 şi am pierdut teritorii întregi. Acum ne puteţi
ajuta prin Clubul de la Paris (15) prin reeşalonarea datoriei. A doua
zi dimineaţă m-am văzut cu Rocard (16) şi acesta mi-a trasmis:
"Preşedintele francez a fost foarte încântat de discuţia avută cu Dvs.,
mi-a spus că sunteţi într-o situaţie grea şi i-a transmis lui Delors
(17) să vă ajute să ieşiţi din această situaţie.” Apoi ne-am întâlnit
în cercul restrâns al Clubului de la Paris. L-a trimis la Ambasada
României din Paris pe Michel Camdessus (18), ministrul Bugetului şi
vicepreşedintele Clubului de la Paris, viitor preşedinte al FMI-ului şi
pe vicepreşedintele BIRD (19) care era ministrul lor de Finanţe. Care
mi-au spus: "Să vină aici ministrul vostru de Finanţe, cu o echipă, să
facem împreună un material, dar să vină cu oameni cu care să se poată
face acest material, şi pe care eu să-l prezint Clubului de la Paris.
Până acum nici o propunere a mea în cadrul Clubului nu a căzut.” A mers
atunci Petre Gigea, s-a făcut treaba, la întrunirea Clubului toată
lumea de acord, americanii nu. De ce? Pentru că românii au să ne dea 73
de milioane de dolari credit special cu care poţi să iei materii prime
şi produse alimentare cu dobânzi foarte mici. În pauză, Camdessus mi-a
transmis decizia. Mă duc la Ceauşescu, îi spun ce s-a întâmplat. Aveam
de trimis nişte produse chimice care se căutau, am vorbit cu cei din
industria chimică, le-am vândut şi am plătit americanilor. Datoria a
fost reeşalonată şi plătită într-un final.
Nori negri peste Bucureşti şi Paris
- Relaţia bună dintre Franţa şi România de ce nu s-a păstrat?
Între Ceauşescu şi Mitterrand au apărut la un moment dat probleme.
- În ce sens?
A fost de fapt o problemă gravă, pe care mi-a recunoscut-o Deffere,
creată de serviciile de informaţii dintre cele două ţări. DST-ul
francez nu iartă Securitatea Română, pe Caraman (20) care de pe
teritoriul Franţei a făcut spionaj în favoarea Uniunii Sovietice
procurând de la un funcţionar francez de la NATO documente foarte
importante legate de submarinele nucleare. Şi cei de la NATO au redus
francezilor la jumătate posturile din cadrul organizaţiei
nord-atlantice. A doua chestiune a fost că şeful DST pentru Levant (21)
a fost în control în România şi după ce a coborât din avion, i-a ieşit
un camion în faţă şi l-a făcut praf. A treia chestiune, unul dintre
bătrânii DST avea o fată căsătorită cu un băiat cu care avea trei
copii. Securitatea i-a băgat ăstuia o femeie frumoasă, şi i-a
fotografiat în pielea goală, ăsta s-a sinucis şi a rămas femeia cu trei
copii. De aceea, la întâlnire dintre cele două servicii, dacă peste
masă îşi dădeau mâna, pe sub masă îşi dădeau picioare. A patra problemă
a fost cu Haiducu, băiatul unui fost ofiţer la SSI trimis în Franţa ca
să-i omoare pe Paul Goma şi pe Virgil Tănase. DST-ul l-a informat pe
Mitterrand, care abordează această problemă public.
- Mitterrand atunci a intervenit în mass-media în favoarea lui Virgil Tănase, care dispăruse...
Eu aranjasem vizita lui Mitterrand în România, am şi stabilit când să
aibă loc, şi acesta a fost de acord, dar a spus: "Domnule, nu vreau să
vin prin februarie, martie când la voi e zăpadă să râdă şi de mine
presa franceză că am păţit ca d’Estaing să-mi iau micul dejun în
avionul Paris-Bucureşti-Paris. Vin în mai.” Vine Jobert (22) la
Bucureşti, ministrul Economiei, îl primesc şi discutăm. Când se
întoarce în Franţa, declară că a amânat vizita lui Mitterrand la
Bucureşti. Eu m-am mirat. L-am chemat pe ambasadorul Franţei: "Ce
discuţii, domnule? În primul rând că eu am fost foarte politicos cu
Jobert, am evitat să fac fotografia în picioare, pentru că la 1,50
metri ai lui, îmi venea până la mijloc cu capul.” Jobert şi-a cerut
scuze că a uitat să-mi spună, nu şi-a amintit că trebuia să-mi spună!
Ei, din acel moment, cel mai puternic duşman al lui Ceauşescu în
Occident a devenit Franţa.
- Asta se întâmpla deja prin ’83-’84...
Da. Şi a durat până în 1989. Trebuia să vină Regele Spaniei, cu care m-am întâlnit în Spania şi am stabilit cu el să vină în octombrie în România. Cu o săptămână înainte de vizită, Mitterrand l-a vizitat în Spania. Regele m-a anunţat că amână vizita. Trebuia să vină ministrul de Externe al Belgiei. Merge acolo Dumas, ministrul francez al Afacerilor Străine, belgianul amână vizita. Tindemans (23) mi-a spus clar că Mitterrand a fost la primul ministru belgian şi i-a spus să amâne vizita la Bucureşti. Comisie mixtă româno-est-germană, apoi. Plecaseră specialiştii nemţi, când să plece şeful delegaţiei, telefon de la Paris că se amână lucrările comisiei, că fusese la Berlin ministrul de Externe francez. Deci Franţa ne-a lucrat într-un mod...
Bine, a mai fost şi o altă chestie. Era unul, Vasile
Paraschiv de la Ploieşti. Trebuia să vină ziarul Le Matin – susţinător
al lui Mitterrand - să-i ia un interviu. Când a ajuns ziaristul francez
la Ploieşti, Securitatea a interceptat, l-a prins pe ăsta şi l-au bătut
de l-au rupt. Ziaristul s-a suit dimineaţa în avion, cu faţa tumefiată,
seara a apărut la televiziunea franceză: "Uitaţi ce-i în România?” Eu
m-am dus la Ceauşescu şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Şi Ceauşescu a
răspuns: "Dom’ne, eu le-am spus să-i tragă o bătaie bună, şi ăştia au
băgat nişte boxeori şi ştii cum sunt boxeorii ăştia!”
A mai fost o chestiune. Când a fost campania electorală în Franţa,
ţările socialiste l-au ajutat pe Mitterrand cu milioane de dolari.
România a dat 62.000 de dolari. Ba chiar s-au certat dacă să fie 61 sau
62.000. Deci relaţiile s-au înrăutăţit, atacurile au continuat. Ei mai
ştiau şi de boala lui Ceauşescu de la Kohl (24). La întâlnirea cu Kohl
din 1984, în timpul discuţiilor Ceauşescu, care avea prostată a zis că
vrea să meargă la toaletă. De obicei, cine-l însoţea la toaletă, punea
în fecale o substanţă care le dizolva pentru a nu se descoperi boala.
Dar de data asta nu s-a mai putut, omul i-a transmis lui Kohl, iar Kohl
i-a spus lui Mitterrand: "Ceauşescu e grav bolnav.” Ruşii ştiau că e
grav bolnav pentru că avea boala lui Andropov şi anume că diabetul îi
atacase rinichii, ceea ce era mortal.
Final de carieră
- Cum s-a încheiat pentru dumneavoastră cariera de ministru la Externe?
Şi Gorbaciov mi-a zis: "Domnul Andrei, aţi fost promovat în jos!” Eu am
fost scos de la Externe în 1984. Pentru că fusesem foarte bine primit
în clubul diplomaţilor unde nu intri dacă nu eşti interesant. Presa din
afară începuse să spună că relaţiile externe merg bine pentru că e
Ştefan Andrei acolo. Că Ştefan Andrei e cel care ar merita etc. Şi
Securitatea îi spunea Elenei Ceauşescu că eram mult mai bine văzut
decât ei. Eu eram mult mai bine informat decât ei. Ea voia să domine
ministerul de Externe. Ea nu mă domina pe mine şi voia să domine
ministerul. În faţă îmi vorbea în schimb foarte frumos, chiar îmi făcea
confidenţe. Dar în acelaşi timp, plec din ţară pentru trei zile şi
ea-mi reduce ministerul cu o treime. După demitere, un an jumătate nu
am avut nici o ieşire în ţările capitaliste.
Ceea ce vreau să spun însă, este că sunt foarte nemulţumit de relaţiile
mele personale cu francezii. După arestarea mea, nu trebuiau decât să
facă un gest umanitar. Au făcut-o şefi de stat şi de guvern, Liga
Arabă, Willy Brandt (25)... Cu câţi am avut de a face, niciun francez
nu a intervenit pentru eliberarea mea. Au intervenit Craxi şi
Andreotti, Papandreou (26) şi Karamanlis, Regele Spaniei. Cei cu care
am lucrat eu s-au dovedit de o calitate morală scăzută. Fără caracter!
Poate acum Sarkozy e altceva!
Funcţii şi roluri politice
Ştefan Andrei s-a născut în 29 martie 1931, în satul Livezeni, comuna
Podari, judeţul Dolj. După absolvirea liceului din Craiova, a intrat la
Facultatea de Construcţii Hidrotehnice, urmând şi Institutul de
Construcţii Bucureşti, formaţia de bază fiind de inginer construcţii
hidraulice. Încă din timpul facultăţii, a lucrat ca redactor la secţia
internaţională a ziarului "Scânteia tineretului”. A intrat în partid în
1957. La finalizarea studiilor universitare a fost angajat şef de
laborator şi asistent la Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti
(1954-1961). Din 1960, a intrat în politică, ocupând diverse funcţii în
cadrul uniunii studenţilor comunişti. Postul de ministru de Externe,
obţinut în 1978, ca succesor al lui George Macovescu, l-a păstrat până
în 1985. Următoarea funcţie a fost cea de preşedinte al Consiliului
Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale
(1985-1987), de unde a fost promovat viceprim-ministru al Guvernului
(1987-1989). Pentru apartenenţa la vechiul regim, a fost arestat în
1990 şi a petrecut în închisoare 29 de luni, fiind coleg de celulă cu
Paul Niculescu-Mizil.
PAROLIŞTII
"Consider că dintre toţi oamenii cu care am lucrat cei mai parolişti
au fost doi inşi: Nixon care ne-a acordat clauza naţiunii celei mai
favorizate şi de Gaulle cu care am început programul Dacia şi programul
aviatic. De Gaulle s-a ţinut de cuvânt cu tot ce a vorbit”,
Ştefan Andrei
Contre pe terenul adversarului
Ultima întâlnire a lui Ştefan Andrei cu Fran∏ois Mitterrand a avut loc
cu ocazia Congresului Partidului Socialist (Lille, 1987). "Mitterrand
mi-a transmis atunci, rememorează Andrei, că, după informaţiile pe care
le deţine, balanţa economiei româneşti e pozitivă. Şi că importurile şi
exporturile României incomodează economia franceză. Imposibil, am
răspuns eu. În primul rând, noi mai trebuia să plătim din datoria
externă, pe care nu o puteam plăti cu aur. În al doilea rând, 0.29%
importuri din România şi 0.28% cât reprezentau exporturile României din
totalul exporturilor Franţei – aceste cifre nu pot "deranja” economia
franceză! La Bucureşti nu am transmis detalii despre discuţia asta,
căci relaţiile se purtau "pe sub masă”. În telegrama trimisă acasă am
scris doar că am fost primit de Mitterrand şi că au avut loc discuţii –
nu am spus că "într-o atmosferă prietenească” – şi primesc de la
Bucureşti ştirea trasformată: "A avut loc un schimb de mesaje între
preşedintele României şi preşedintele Franţei Fran∏ois Mitterrand”. Am
cerut să se schimbe ştirea asta şi să o pună pe a mea pentru că nu
avusese loc nici un schimb de mesaje. Şi atitudinea mea a creat panică,
Mitea alerga pe scări "Ce facem cu ştirea asta?” Că asta era ideea
atunci, când avea loc o întâlnire, în loc să se pună accentul pe
întâlnire, se punea accentul pe mesaje.”
Bârfe şi cancanuri
Regula diplomaţiei spune că trebuie să-ţi cunoşti foarte bine
partenerii de discuţie şi negocieri. Fostul ministru Ştefan Andrei s-a
dovedit un bun cunoscător nu doar al activităţii politicienilor cu care
a lucrat, ci şi a vieţii lor private. Numele lui Jules Moch, de pildă,
se citeşte "mok”, ca în germană şi nu "moş’” ca-n franceză, deoarece
acesta "era evreu alsacian, căsătorit cu o rusoaică, povesteşte Andrei.
Aia s-a spânzurat şi s-a căsătorit cu sora ei. La evrei e această
situaţie.” Tot Ştefan Andrei ne-a relatat povestea fostului ministru al
Afacerilor Străine - Jean Fran∏ois-Poncet: "Fusese ambasador la Roma şi
la Berlin în timpul războiului. Hitler crezând că înţelege şi-i
împărtăşeşte ideile Reichului, l-a simpatizat. Însă când a luat din
arhivă dosarul "Franţa” a văzut cum prezenta Poncet Germania, l-a
arestat şi l-a închis la Sigmaringen. Poncet era căsătorit cu o femeie
care făcea parte din primele Schneder, una dintre primele 100 de
familii ale Franţei. Când s-a născut primul băiat, socrul lui Poncet
i-a făcut cadou nepotului un chalais (palat, în limba franceză, n.n.),
unde am fost şi eu invitat, am şi dormit acolo. Un om foarte bogat.
Format la şcoala germană. Ea, o femeie caldă, nu frumoasă, dar care te
cucereşte prin căldura ei. El, uscat şi rece. Foarte organizat.”
Legendă
- (1) Valery Giscard d’Estaing – (n.1926), al treilea preşedinte al celei de-a V-a republici Franceze (1974-1981) şi al douăzecilea preşedinte al Franţei
- (2) Guy Mollet – (n. 1905-1975), fost secretar al Partidului Socialist Francez (1946-1969)
- (3) Leon Blum - (1872-1950) om politic francez, de trei ori prim-ministru (între 1936-1947), întemeietorul formulei politice a fronturilor populare
- (4) Maurice Pinot - fost ministru de Externe al Franţei în timpul războiului pentru Canalul de Suez (1956)
- (5) Jules Moch - (1893-1985) politician francez, deţinător a mai multe ministere (Interne, Apărare, Muncă şi Transporturi) în timpul preşedinţiei lui Charles de Gaulle; în 1975 a părăsit Partidul Socialist
- (6) Roger Garaudy - (n. 1913), membru al Partidului Comunist Francez din 1933, a fost exclus din formaţiunea socialistă în 1970 datorită ideilor sale marxiste
- (7) Fran∏ois Mitterrand – (1919-1996), cel de-al patrulea preşedinte al celei de a V-a Republici franceze (1981-1995)
- (8) Gaston Deferre – (1910-1986), om de stat francez, socialist, deţinător a mai multe funcţii în guvernele Leon Blum (1946-1947), Guy Mollet (1956-1957), Pierre Mauroy (1981-1983, 1983-1984) şi Lauren Fabius (1984-1986)
- (9) Congresul de la d’Epinay (iunie 1971) este supranumit şi "Congresul de unificare a socialiştilor”, deoarece în cadrul lucrărilor s-a creat Partidulul Socialist
- (10) Georges Pompidou - (1911-1974) al doilea preşedinte al celei de a V-a Republici franceze, după Charles de Gaulle
- (11) Jean Fran∏ois-Poncet - ministru de Externe al Franţei (1978-1981)
- (12) Margaret Thatcher – (n. 1925), prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii (1979-1990) şi lider al Partidului Conservator (1975-1990), prima femeie şi singura din Marea Britanie care a deţinut respectivele funcţii
- (13) Benedetto (Benito) Craxi - (1934-2000) de două ori consecutiv premier al Italiei (1983-1987)
- (14) Pierre Aubert - (n. 1927), politician, avocat şi membru al Consiliului Federal Elveţian (1978-1987)
- (15) Clubul de la Paris al Ţărilor Creditoare – creat în 1956; cuprinde 19 cele mai dezvoltate state
- (16) Michel Rocard - (n. 1930), ministru de stat în timpul lui Fran∏ois Mitterrand, premier (1988-1991), actual europarlamentar în grupul socialiştilor europeni
- (17) Jacques Delors – (n. 1925), economist şi politician francez, prim-ministru (1969-1972), ministru al Economiei şi Finanţelor (1981-1983), preşedintele Comisiei Europene (1985-1994)
- (18) Michel Camdessus – (n. 1933), economist francez, preşedintele Fondului Monetar Internaţional (1987-2000), guvernator de onoare al Băncii naţionale a Franţei
- (19) BIRD – Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată în 1945, cu scopul de a sprijini reconstrucţia ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial
- (20) Mihai Caraman - (n. 1928) fost ofiţer de Securitate, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (1990-1992)
- (21) Levant - teritoriu din Orientul Mijlociu, mărginit de Marea Mediterană, Deşertul Arabiei şi Mesopotamia
- (22) Michel Jobert - (1921-2002), fost ministru al Afacerilor Străine (1973-1974); susţinător al lui Fran∏ois Mitterrand, în timpul căruia a obţinut funcţia de ministru al Comerţului exterior (1981) din care a demisionat în 1983
- (23) Leo Tindemans – (n. 1922), om politic belgian, prim-ministru între 1974-1978
- (24) Helmuth Kohl – (n. 1930), fost cancelar al Republicii Federale Germania (1982-1998)
- (25) Willy Brandt – (1913-1992), cancelar al Germaniei Federale (1969-1974), lider la Partidului Social Democrat al Germaniei (1964-1987), întemeietorul "Ostpolitik”, curent politic ce urmărea îmbunătăţirea relaţiilor RFG cu RDG, Polonia şi URSS
- (26) Andreas Papandreou – (1919-1996), economist şi politician grec, de trei ori prim-ministru al Greciei (1981-1990)
Franţa – România: Două secole de prietenie