Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aurel Gore se află printre instrumentiştii care au lăsat in urmă veritabila artă a lăutărieiâ¦
Aurel Gore se află printre instrumentiştii care au lăsat in urmă veritabila artă a lăutărieiâ¦
Despre celebrul violonist s-au scris puţine lucruri. In 1951 insă, Aurel Gore işi făcea propriul portret. Fişa lui ne-a fost pusă la dispoziţie de doctorul Marian Lupaşcu, etnomuzicolog al "Institutului de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu".
Intrebat in prefaţa documentului care este numele lui real şi ce studii are, Aurel Gore răspunde: "Mă numesc Dima Aurel, poreclă Gore, in vărstă de 21 de ani, din Bucureşti, cartierul Dorobanţi. Pe tata il chema Dima, zis Gore Ionescu, şi era din Teiş, Dămboviţa. Meseria mea este să «cănt din vioară». Ştiinţă de carte?⦠ştiu să scriu şi să citesc, am făcut două sau trei clase, dar nu mai mult. Cănd stau acasă citesc destul de mult. Am o soră in clasa a patra şi citesc de la ea. Imi mai iau şi eu reviste şi chiar dacă imi place să citesc mult noaptea nu prea văd aşa bine şi mă dor ochiiâ¦".
Citește pe Antena3.ro
COBZARUL.
Mai departe, violonistul işi etalează preferinţele muzicale, mărturisind că: "Ii plac jocurile naţionale şi mai mult căntece de masă. Instrumentele de bază sunt vioara şi⦠gura. Şi am multe căntece şi jocuri din astea in cap şi le dau drumul. Tăticul a căntat 25 de ani jocuri naţionale, de-aia imi plac aşa. Nu ştiu insă notele! Cănt de vreo şase ani. Am invăţat cu tăticul, dar mai mult m-a instruit Gheorghe Măslină, cobzarul cu care cănt de obicei".
FAMILIA.
Nu a vorbit foarte mult despre familie. A ţinut totuşi să precizeze că "Gore Ionescu, tăticul lui, avea casă in Herăstrău. Suntem cinci fraţi. Unul mi-a murit pe front şi mai aveam o soră. La Tărgovişte am stat vreo 12 ani şi pe urmă, cănd am fost expropriaţi, ne-am mutat in groapă, la Floreasca, aşa ii zicea. Am stat cu chirie. Apoi, fiecare şi-a făcut ceva bani pentru o bucăţică de casă. Antonescu a stricat lăutăria, cănd i-a ridicat pe toţi din Floreasca şi i-a dus in Transnistria. Atunci a distrus multă lăutărie!".
UN TANGOâ¦
Muzica şi planul profesional i-au atras mai mult atenţia. Povestirea lui e lungă⦠"Făceam deplasări la Predeal cu Formaţia de la Fabrica «Vasile Roaită», unde cănt eu jocuri naţionale. Am căntat cu tata de la 16-17 ani, insă nu mă descurcam aşa bine. Interpretam şi eu melodii dintr-astea... un tango... aşa, mai uşoare. Ieşea tata afară şi mă lăsa pe mine să vadă cum fac şi mă asculta la uşă. Toate jocurile naţionale le-am invăţat de la el. Prima dată, la o nuntă, am căntat in Teleorman, in judeţul Vlaşca. Era in 1945 şi aveam formaţia mea, un ţambal, cobză şi o vioară. Cel cu vioara cănta şi din gură. Pe ţambalagiu il chema Gogu. Era din Tărgovişte şi avea atunci 25 de ani. Astăzi este zidar şi locuieşte in Bucureşti, nu mai căntă. Iar celălalt, Vasile Chira, care cănta la vioară şi din gură, cred că tot zidar este. Vărsta lui era aceeaşi cu a lui Gogu. Nu cănta in stilul in care cănt eu, dar mergea binişor. Am mai căntat cu el puţină vreme, cobzar fiind tot Măslină Gheorghe. Căntam vara la «Poiana», un restaurant pe Dorobanţi, la «Buzoianu» ii zicea inainte, impreună cu Măslină, de la ora 12 pănă la 10 seara, atunci cănd venea orchestra lor. Era in timpul milioanelor, dar noi nu eram plătiţi, căntam pentru masă. De atunci, am mai căntat cu echipele de jocuri, la Braşov, la Predeal, tot cu Fabrica «Vasile Roaită». Am căntat şi la echipa «Telefoane» in 1948 vreo patru luni, dar nu am putut să mă impac cu orele şi am rămas la «Vasile Roaită». Echipa de la Telefoane juca jocurile in alt fel, mai repede. Buruc, coregraful de la Telefoane, are alt stil decăt Dobrescu, care e coregraful de la «Vasile Roaită»"
TARAFUL.
Opt ani mai tărziu, in 1959, Aurel Gore aducea o completare fişei biografice realizate de Constantin Brăiloiu. Actul cuprindea, de această dată, şi căteva intrebări referitoare la stagiul militar. Violonistul nu a oferit insă prea multe detalii: "Armata nu am făcut-o, căci sunt bolnav de rinichi şi am fost operat. M-am dus mereu la Călimăneşti, la Olăneşti, la băi". Asemenea documentului din 1951, lăutarul continuă să povestească despre muzică. "Am căntat la Tărgovişte, Ungureni, Vălcea, Alba-Iulia, am fost cu un taraf şi am invăţat muzică din Ardeal. Am căntat la ocazii, am căntat la nunţi şi botezuri la Corbi, in Vlaşca, Constanţa, in turneu şi la Dămboviţa, de unde este tatăl meu. Am spus că părinţii sunt originari din Dămboviţa. La etatea de vreo 12 ani căntam la şcoală. Pe la 9 ani am inceput cu vioara. Am invăţat ba de la tatăl meu, ba după ăia⦠după ăia⦠de la mai mulţi, aşa! De la Petrică Guşă, Puceanu, de la muzicanţi. Prima dată ştiam să facem lucrul ăsta, căntam pe două coarde. Pe urmă am inceput cu melodiile după ureche."
CĂNTEC DE PAHAR.
Inceputurile carierei Aurel Gore şi le descrie astfel: "Domnuâ Gigi, maestrul de jocuri populare, mi-a dat o vioară. Acuma cănt cu vioara de la tatăl meu, dar nu e aşa bună. Am invăţat să cănt pe la nunţi, pe unde am mai fost, şi la spital cănd m-am operat. Am prins ceva melodii. Nu aveam vioara şi le căntam cu gura să le invăţ aşa. De la tatăl meu am cunoscut toate jocurile. Din 1944 am inceput mai mult să cănt. Căntecul de pahar eu l-am numit «Măriuţă, Mărioară», după fata mea. Ca să-i pun o denumire mai frumoasă! Şi i-am zis «Căntec de pahar». Am făcut mai multe căntece!".
ANGAJAMENT.
In ultima parte a fişei, Aurel Gore afirma deschis: "Am un copil de 4 ani, dar nu vreau să-l fac lăutar ca mine. Vreau să fie notist, să fie muzicant, să meargă la şcoala de muzică. Eu unul am căntat la Radio, la Electrecord, am vrut să fac un taraf, dar nu m-am inţeles cu oamenii să-mi dea un angajament in Bucureşti. Sunt bolnav şi nu mai pot să fiu mereu pe drum. Cănd eram de 15-16 ani am muncit ca salahor. Am căntat ca zilier la Fabrica «Vasile Roaită», inspre Obor, la echipa de joc, iar din â46 am fost salariat. Bărloagă era un adevărat lăutar acolo, in Tărgovişte. De la el am invăţat multe melodii".
Aurel şi Victor Gore l-au avut drept model pe Ion Puceanu. Relaţia dintre cele două familii s-a consolidat in clipa in care fraţii au inceput să cănte alături de fiica interpretului, Romica Puceanu.
LĂUTARII PREFERAŢI AI ROMICĂI
"In primul şi in primul rănd, Fraţii Gore erau lăutarii preferaţi ai Romicăi Puceanu. Era foarte greu să ajungi la ei, să cănţi in compania lor, dar Romica avea un credit, o plăceau extraordinar de mult", ne spune Mădălin Voicu. "Fraţii Gore - continuă el - au făcut parte din generaţia anilor 1950-1960. Nu au indeplinit numai «funcţia» de mari lăutari, ci au fost recunoscuţi şi drept cei mai talentaţi acompaniatori. După cum bine ştiţi, unul cănta la acordeon (Victor), iar celălalt la vioară (Aurel). Din căte imi aduc aminte, Aurel şi Victor Gore au avut o formaţie cu care au scos numeroase inregistrări. Inregistrări preţioase şi de mare calitate! De cele mai multe ori, la ţambal erau acompaniaţi de Toni Iordache.
