Pavarotti, Domingo, Carreras. Apollo zămbeşte, opera sa este desăvărşită!
Pavarotti, Domingo, Carreras. Apollo zămbeşte, opera sa este desăvărşită!
Căteodată divinitatea ii mai şi răsfaţă pe oameni, le oferă mult, căte-o rază, două sau trei din Paradis. Asta ca ei să ştie că merită şi că locul este veridic⦠Trei raze pe care au coborăt, prima oară in 1990, trei voci. Anul cănd cei trei tenori au inceput colaborarea la arena Caracalla din Roma. Cupa mondială de fotbal, 6.000 de spectatori prezenţi, 20 de minute de aplauze şi o stare de lumină care avea să revină la Campionatul mondial de fotbal de la Los Angeles, patru ani mai tărziu. Aceste două prime concerte au inregistrat vănzări-record, de 23 de milioane de albume. In noiembrie 1995, cei trei giganţi anunţau că la mijlocul anului 1996 va incepe primul lor turneu mondial in care vor cănta impreună, debutănd in luna iunie la Tokyo, ca mai apoi să se desfăşoare la Londra, New York, München şi Melbourne. Faimosul dirijor american James Levine i-a insoţit pe parcursul intregului turneu, acompaniaţi fiind de Orchestra Filarmonică din Londra, in Europa şi Asia, iar la New York - de orchestra de la Metropolitan. "A fi tenor este foarte greu, aşa că există intre noi un respect care trece peste orice rivalitate", a declarat Pavarotti atunci cănd gurile rele afirmau că cei trei sunt in termeni de ostilitate. Domingo a mai continuat, spulberănd şi el zvonurile negative. "Adevărul e că suntem foarte buni prieteni şi momentul cel mai minunat e cănd căntăm impreună."
DEZMINŢIRE. "Celebrii tenori Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi Jose Carreras vor cănta ultima oară impreună la 16 martie 1997, pe arena acoperită Astrodame din Huston", anunţa purtătoarea de cuvănt Leslie Sonnenklar in noiembrie â96. După această afirmaţie, cei trei au susţinut o conferinţă de presă in Huston pentru a infirma declaraţia. "De ce ar fi ultimul nostru concert? Ne place la nebunie să căntăm impreună", a spus Pavarotti. Şi s-au ţinut de cuvănt!
Au dus mai departe tradiţia care a inceput in 1990. "Dacă vom fi sănătoşi şi ne vom mai afla pe această planetă, vom cănta cu siguranţă şi la Cupa Mondială din 1998", răsunau vorbele lui Domingo, şi astfel au urmat cu succes răsunător campionatele mondiale din Franţa (1998) şi Japonia (2002), dar şi alte turnee internaţionale care au adus celor trei un statut greu de inlocuit vreodată.