x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Luminiţa Dobrescu O artistă impecabilă

O artistă impecabilă

de Dana Cobuz    |    06 Apr 2009   •   00:00
O artistă impecabilă

Când a "cunoscut-o" pe Luminiţa, văzând-o la televizor, Liana Săndulescu nici nu bănuia că va ajunge să o şi întâlnească vreodată pe artistă.

A cunoscut-o pe Luminiţa Dobrescu în adolescenţă, atunci când artista a participat la Cerbul de Aur şi a luat trofeul. "Spun «am cunoscut-o» pentru că trăiesc cu impresia că oamenii pe care-i văd la televizor şi care-mi sunt foarte dragi mă cunosc şi ei pe mine!

Am ţinut-o minte de atunci, prin prisma evenimentului menţionat, deşi eram doar o elevă de liceu, fără vreun gând să lucrez vreodată în televiziune. Nici nu mă gândeam pe atunci că voi ajunge să stau de vorbă şi să fiu atât de aproape de oamenii pe care-i vedeam la televizor sau îi ascultam la radio", spune realizatorul tv Liana Săndulescu.

FAŢĂ ÎN FAŢĂ. Mai prin televiziune, mai în afara ei, despre Luminiţa au început să apară mai multe informaţii după '89. Întâmplarea a făcut ca Liana să o vadă într-una din ediţiile emisiunii "Surprize, surprize" a lui Valeriu Lazarov. A rămas surprinsă de cât de proaspătă era cântăreaţa: arăta bine, avea un zâmbet cuceritor... O persoană pe care îţi doreşti să o întâlneşti faţă în faţă! Drept pentru care Liana a căutat-o în 2006, când primise misiunea de realizare a proiectului "TVR 50".

"Atunci m-am şi întâlnit cu ea faţă în faţă, tot în platoul «Surprizelor», când i-am oferit trofeul şi diploma de onoare «TVR 50». Am rămas în legătură, am invitat-o la spectacolul ocazionat de împlinirea a 40 de ani de la prima ediţie a Cerbului de Aur", îşi aminteşte realizatorul tv.

ÎŞI MERITĂ SUCCESUL. Într-un fel - crede Liana -, Luminiţa era foarte departe de viaţa muzicală din România, ruptă fiind atâta timp de realităţile de aici: "Să zicem că, poate şi datorită insistenţelor mele, a redescoperit muzica tinereţii ei şi a tinereţii mele, a revenit la muzica românească. Eu i-am adus din Fonoteca Radio, pentru că în arhiva TVR nu mai exista, recitalul ei de la Braşov şi am încercat să facem, cu ajutorul lui Mihai Alexandru, nişte reorchestrări ale pieselor care ei îi erau foarte dragi.

Din câte ştiu, chiar pregăteşte un album, care sper să fie de succes".
Să fie oare vreo reţetă a tonusului extraordinar afişat de Luminiţa? "Cred că succesul în afaceri i-a menţinut o stare bună, dar reîntâlnirea cu muzica şi cu viaţa artistică de aici, cu colegii ei din diverse generaţii, reluarea contactului cu platourile de televiziune au transformat-o în alt om. Faptul că are în continuare admiratori ai cântecelor ei, că poate conta pe un public sper să-i dea curajul să cânte şi mai departe, cu atât mai mult cu cât e un artist cu mare potenţial", continuă Liana.

ASCULTĂTOARE. Chiar dacă a stat o vreme îndelungată departe de reflectoare, când s-a văzut din nou în faţa lor Luminiţa Dobrescu s-a comportat ca şi cum ar fi plecat ieri. Realizatorul tv a rămas surprins de relaţia impecabilă a artistei cu echipa cu care a lucrat în studio: "Ştia probabil de pe vremuri că trebuie să te laşi puţin pe mâna oamenilor cu care lucrezi - fie că e vorba de realizatori, redactori, regizori, regizori de emisie - pentru că ei vor face tot ce se poate pentru a pune artistul într-o lumină favorabilă".

Liana Săndulescu a fost martoră fără voie, în timpul repetiţiilor şi înregistrărilor pentru 40 de ani de Cerb, la revederea dintre Luminiţa şi colegii ei de generaţie: Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Doina Spătaru, Mihaela Mihai, Constantin Drăghici. "Cu unii dintre ei nu se mai văzuse de 40 de ani, aşa că întâlnirile au fost exuberante, cu exclamaţii multe, cu pupături. A fost ca la reîntâlnirile de nu ştiu câţi ani de la terminarea liceului sau a facultăţii şi te bucuri când îţi recunoşti colegii după trăsăturile pe care le ştiai", îşi aminteşte cu plăcere Liana.

×
Subiecte în articol: liana luminiţa dobrescu