x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Phoenix Phoenix la Rock ’91

Phoenix la Rock ’91

de Alex Revenco    |    17 Noi 2008   •   00:00

După o absenţă de 14 ani, Nicu Covaci a cântat la Bucureşti cu o "variantă" inedită a grupului Phoenix.



În luna iunie a anului 1991, lângă Palatul Copiilor din Capitală are loc un eveniment istoric. La primul festival rock din România post-decembristă au participat toate trupele noaste în activitate, cireaşa de pe tort fiind Phoenix, la primul concert din România, după spectaculoasa evadare din 1977. De fapt, prima "reîntregire" a formaţiei a fost în 1990. "După aproape o lună de repetiţii în Germania, când am încercat să ne obişnuim din nou unii cu alţii, prima reîntâlnire pe scenă a fost la Paris, în ’90. Un an mai târziu, la Palatul Copiilor, a fost primul concert Phoenix în ţară. Înainte, Nicu mi-a dat un telefon şi a venit la mine acasă. O să trec peste momentele emoţionante ale întâlnirii, dar îmi aduc aminte că i-am dat agenda personală şi chiar apartamentul meu să locuiască cât stătea pe aici (eu eram atunci în altă parte). Asta o spun pentru că aş dori ca lumea să ştie cât am sperat ca lucrurile să se reînnoade în ceea ce priveşte Phoenix. Cu Ţăndărică şi Ioji mă văzusem în Germania, la prima mea vizită acolo..." îşi aminteşte Baniciu.

DIXIE, ANCA & ORTANSA. Revenim la concertul de la Palatul Copiilor, unde Phoenix a avut un uriaş succes de public, absolut firesc. Asta în ciuda faptului că Nicu l-a "preferat" pe Dixie Krauser lui Ioji Kappl, a adus două legende ale rockului feminin pe post de backing vocals (Anca Vijan – Graterol şi Ortansa Păun, ex – Catena) şi l-a prezentat, în premieră, pe Mani Neumann, cel care va ajunge membru permanent al formaţiei. Astfel din "vechea" formulă, pe scenă au fost doar Nicu, Mircea şi Ţăndărică.
Phoenix a cântat o mulţime de piese în engleză, compuse de Nicu în anii ’80, dar tot– "Mica ţiganiadă", "Mugur de fluier", "Nunta", "Negru Vodă" sau  "Andrii Popa" au entuziasmat publicul.

×
Subiecte în articol: Phoenix