A trebui, trebuire, trebuitum sum

Cetateanului Pascaluta, de la scara B, i-a cazut drept in cap o bucata mare de zid de la etajul opt si a murit. Ultimele sale cuvinte au fost: "Nu trebuia sa cada acum".

Oamenii vorbesc de minuni atunci cand se intampla lucruri iesite din comun. In cazul blocului A 14, miracolul consta in faptul ca, desi se rupeau tot timpul bucati de zid de la rosturi, vreme de opt ani, de cand s-a desprins prima bucata, n-a murit nimeni. Au ramas, e drept, cativa caini fara jumatatea din spate si un vagabond s-a trezit ca-i zboara pe langa caciula niste meteoriti mici, dar in rest situatia parea sa fie sub control. Mai ales ca bucatile de tencuiala cadeau numai noaptea si in sarbatorile legale.

In ziua in care a decedat Pascaluta, locatarii ar fi avut cel mai bun prilej sa cheme zidarii. Probabil insa ca blocului A 14 ii venise randul la minuni, fiindca in loc de reparatii s-a pornit o larga si foarte nimerita dezbatere lingvistica, avand ca subiect verbul a trebui, trebuire. Un omagiu tarziu, s-ar fi zis, la vorbele rostite de domnul Pascaluta cand si-a dat duhul. Unii erau de parere ca trebuia facut ceva inca de la primul accident, cand a ramas fara coada soricarul sotiei presedintelui de scara. Altii, ca n-a murit nici de asta data cine trebuia. Au fost si voci care s-au referit politicos la Dumnezeu, in sensul ca numai El stia cel mai bine cine trebuia sa moara, ca sa se ia repede masuri. Alte nume de martiri si de sfinti insa n-au fost pomenite, fapt ce inseamna ca in A 14 se produsese cu adevarat o separatie a puterilor. Betonul cu puterile lui, martirii si sfintii cu ale lor.

Verbul "a trebui, trebuire" a continuat sa-i preocupe pe vecinii mortului in acest regim temporal nedefinit: trebuia, ar fi trebuit, o sa trebuiasca... Pana in ziua cand Marin Fundament de la scara C, tiganul care pleca sa cerseasca in tramvaie cu acordeonul, a fost strivit cu acordeon cu tot de o paleasca de balcon de la etajul zece.

Dupa ce Marin Fundament a fost ingropat cu un sobor de acordeonisti, infruntarea morfologica in jurul lui "a trebui, trebuire, trebuitum sum" a capatat toate datele unui simpozion deschis, intretinut cu lozinci stiintifice de genul: "Cati trebuie sa mai ucida betonul ca sa ne trezim, cetateni?", "Oare cine trebuie sa repare blocul, daca nu noi?" si "De ce trebuie sa plateasca un biet caine nevinovat indolenta altora?".

Dupa ultimul cutremur la 162 km adancime, in Vrancea, au inceput sa cada bucati de moloz si de la primele etaje, de la 8-10 metri inaltime, pe spatii de numai 2-3 metri latime, ceea ce ii conferea fenomenului un cadru verbal foarte controlat: "Acum chiar ca trebuie sa facem ceva". Si astfel, conjugarea lui "a trebui" s-a imbogatit cu forme pe care nici un profesor de la filologie n-ar fi indraznit sa le prevada precum "o s-o trebuim", "s-o trebuiasca cine are cu ce", "sa facem un plan trebuitor". Dar si cu formule cu adevarat inspirate cum ar fi "trebui-i-ar dracii sa-i trebuiasca cu trebuiala lor cu tot".