x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Abia acum

Abia acum

de Ana-Maria Păunescu    |    13 Apr 2013   •   00:04
Abia acum

Abia acum, când am ajuns din nou la capăt de lume, unde cerul seamănă cu tine şi cu mine, cu noi şi cu ei, abia acum, când peisajul din jur oblingdeşte perfect fiecare nuanţă pe care o ducem în privire, abia acum, când distanţele nu sunt în stare să şteargă nici un fel de urmă, abia acum, spuneam, mi se face un dor nebun de apusul de la Săcărâmb. Săcărâmb, judeţul Hunedoara. Locul unde mi-am lăsat o parte din copilărie şi mult din lumină, locul în care, indiferent de anotimpuri, ştiu că mă aşteaptă cineva.

Abia acum, când m-am trezit din nou ocrotită de vântul tandru de vest, de ultimă capitală europeană, abia acum, când îmi cântă iarăşi simfonii fără anotimp acest oraş al nimănui şi al tuturor, mi-am amintit, cu ochii în lacrimi şi cu emoţia copilului fără copilărie, de Săcărâmbul meu, de satul acela de Ardeal pe care prea puţini ştiu să-l localizeze pe harta inimii sau a minţii. Apusul miroase acolo a fân şi a zâmbet, se  strecoară printre copaci tineri, alunecând tandru spre orizonturi şi spre barierele care se lasă undeva, într-o gară din apropiere, pe unde trece trenul acela de după-amiază, şuierând timid şi tremurând uşor la fiecare adiere. La Săcărâmb se face noapte mai greu, cerul durează mai mult acolo, unde nicio destinaţie nu mai pare imposibil de cuprins, roşul din soare se stinge greoi, ca o lacrimă uitată în colţul ochiului stâng.

Abia acum, din Lisabona marilor provocări şi micilor adevăruri, am înţeles câtă nevoie e de Săcărâmbul copilăriilor noastre, abia acum, când ne despart mii de kilometri şi sute de întrebări, am înţeles câtă nevoie e de apusul de acolo şi de răsăriturile pe care nu am reuşit să le fotografiez decât cu privirea, abia acum, tăcând aici, printre străinii care nu ne ştiu povestea, mi-am dat seama că mi-e dor şi mi-e frig departe de casă. Aşa, din această stare de melancolie şi de oboseală, îmi vine să ies afară, sub cerul acesta albastru care o să ne ţină de urât şi la următorul drum, şi să şoptesc, din colţul de stradă care-mi găzduieşte paşii: bună dimineaţa, Lisabona, bună dimineaţa, Săcărâmb!

×
Subiecte în articol: Jurnalul de Weekend