x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aceasta nu este tot „o revoluție furată”?

0
Autor: Serban Cionoff 29 Noi 2020 - 15:08
Aceasta nu este tot „o revoluție furată”?


Peste o săptămână, electoratul român este așteptat la urne pentru a desemna viitorul Parlament al țării. Și, după cum putem constata urmărind dezbaterile televizate sau  comentariile de pe canalele social-media, opiniile sunt împărțite. De regulă, între cei care recunosc deschis pentru cine vor vota, cei încă indeciși, alături de care îi întâlnim pe așa-zișii radicali care „nu merg la vot fiindcă toți sunt la fel”.

 Ca să fiu sincer cu cititorii acestor rânduri și cu mine însumi, declar că am o opțiune bine stabilită și, cred, motivată care mă determină să merg la vot. Ceea ce,însă, nu înseamnă că mă voi folosi de acest spațiu generos pe care mi-l oferă confrații de la „jurnalul” pentru a mă erija pe post de propagandist, de agent de influență în favoarea unui partid și, implicit, în defavoarea unui alt partid sau a mai multe partide. În schimb, sunt convins că nu abuzez de dreptul la liberă exprimare dacă vă invit,stimați cititori, să ne gândim mai atent la un anumit  subiect și, pornind de aici, să tragem anumite concluzii care pot susține și motiva opțiunea liber exprimată la urne pe 6 decembrie 1989.

 Mă refer la faptul că, la sfârșitul lunii decembrie, se vor împlini 31 de la evenimentele din decembrie 1989 care au marcat căderea regimului politic al partidului unic și au deschis calea României pe traiectoria unei democrații moderne și a statului de drept. Prilej cu care nu putem să ne reamintim de capetele de acuzare în procesul soților Ceaușescu. Știu bine faptul că au existat și există serioase contestări ale temeiniciei juridice a acestor acuze, dar trebuie să recunoaștem că ele veneau pe fondul nemulțumirii crescânde și a uriașei dezamăgiri la scară de masă după ce în primăvara lui 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat că România și-a achitat integral datoria externă. Eveniment după care, firește, românii se așteptau să ia sfârșit politicile de austeritate impuse sub pretextul „strângerii curelei”, pentru a scăpa de datoria externă, implicit la o (fie și) relativă relaxare a vieții publice, implicit o liberalizare a regimului călătoriilor în străinătate și a relațiilor cu comunitățile românești de peste hotare. Ceea ce nu s-a realizat, iar asta a fost și picătura care a umplut paharul!

Revenind la capetele de acuzare din procesul soților Ceaușescu, trebuie să recunoaștem că ele se regăseau și în revendicările populației din decembrie 1989. Motive pentru care s-a ieșit în stradă și, mult mai dureros, s-a murit! Firesc este, cred eu, ca, acum, în prejma împlinirii a 31 de ani de la acest eroic și însângerat decembrie 1989 să vedem în ce măsură revendicările de masă de atunci au fost și sunt satisfăcute de politicile actualilor potentați și decidenți politici.

 De exemplu, în ce măsură mai putem vorbi de subminarea puterii de stat în condițiile în care o anumită persoană, în speță cel care a fost reales acum un an pentru un nou mandat de Președinte al României, a făcut și face tot ce îi stă în putință - inclusiv prin încălcarea flagrantă a literei și a spiritului Constituției- pentru a avea guWERNul meu și, poate, după votul din 6 decembrie, și parlamentul meu? Mai grav,același personaj și acoliți săi și-au fixat ca obiectiv programatic scoaterea din viața publică a unui anumit partid, PSD, partid a cărei doctrină îi provoacă o cruntă alergie. Tare mă tem că da și că asemenea demersuri prin care pseudo-președintele Klaus Iohannis urmărește instaurarea unui regim în care, el și partidul-anexă, PNL, să dețină monopolul puterii aduc tot mai mult aminte de „subminarea puterii de stat”, desigur într-o variantă revăzută și adăugită.

 În aceeași ordine de demonstrație,am putea să discutăm și  dacă și în ce măsură măsurile aberante luate sub pretextul prevenirii și combaterii Civid-19 au avut un efect nefast asupra mediului economic, antreprenorial, autohton, favorizând, în schimb, firme străine, care derulează afaceri prospere în țara noastră fără a achita statului român taxele cuvenite. Așa după cum este absolut necesar să discutăm cu maximă responsabilitate despre îndatorarea haotică și pe termen lung a țării de către guWERNul Iohannis-Orban, subiect despre care ministrul Cîțu refuză, cu maximă insolență, să vină în fața Parlamentului și să spună, cu subiect și predicat, pe ce s-au dus aceste exorbitante sume împrumutate cu dobânzi oneroase.  Motiv pentru care ne putem întreba dacă nu cumva aceste măsuri prohibitive la adresa agenților economici autohtoni, ca și alarmant de marea datorie externă acumulată în numai un an, nu pot fi calificate ca având efecte ce țin de „sabotarea economiei naționale”? Teamă îmi este că, și de această dată, răspunsul este foarte aproape de DA.

Am putea, de asemenea, să mai vedem dacă și o altă acuzație adusă regimului monopartid- comiterea unor acte de diversiune- nu se regăsește și în propaganda deșănțată a agitatorilor regimului Klaus Iohanis care edictează că, pentru tot și pentru toate, nu există decât un singur vinovat: PSD-l! Fără, însă, a ne spune și nouă care sunt „agenturile” în numele și la comanda cărora se procedează la diabolizarea acestui partid și, în acest fel, la inocentarea actualilor guWERNanți.

Trăgând linie și adunând, nu pot să nu îi aduc aminte că, acum câțiva ani, și poate că pentru niște fapte cu mult sub gravitatea celor la care m-am referit, se folosea în discursul public se folosea sintagma „revoluție furată”. Și cred că nu greșesc dacă, după cele discutate mai înainte pun în mod deschis întrebarea: „oare, ceea ce întâmplă acum, sub ochii noștri, nu se numește tot o revoluție furată?” Și teamă îmi este că răspunsul nu este altul decât un categoric „da!”

 Este de înțeles pentru orice om cu scaun la cap că, făcând această paralelă, nu am de gând să cer, pe loc,  sancționarea juridică a celor care poartă răspunderea pentru faptul că revendicările eroilor din decembrie 1989 se regăsesc atât de actuale acum, după 31 de ani de la victoria Revoluției Române. Este de-ajuns sancționarea lor prin votul democratic exprimat al electoratului nostru conștient, responsabil. De aceea am dorit să ofer un subiect de meditație colectivă cititorului, răspunzând, prin aceasta, unei întrebări pe care ne obligă să ne-o punem elementarul respect față de jertfa celor care au ieșit în stradă în acel decembrie 1989, care a schimbat din temelii destinul istoric al României și al oamenilor săi. Întrebarea care ar putea suna așa:”ceea ce se întâmplă acum, în România, datorită haoticei guWERNări Iohannis-Orban răspunde sau nu marilor așteptări ale revoluționarilor și ale românilor din decembrie 1989:”

 După cum sunt încredințat că singurul răspuns sincer și corect la această întrebare poate să ofere și argumente ale unui vot în cunoștință de cauză și în deplină concordanță cu Interesul Național al României Europene.

                                                                                      


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de