Am pierdut ce n-am avut

Dezechilibrelor tot mai mari din simulacrul nostru de piata li se raspunde prin interventii dictate politic

Cu cat il urmarim mai atent pe Alan Greenspan, cu atat mai frapanta e impresia ca parca ar vorbi despre Romania. Presedintele bancii centrale a Statelor Unite a spus, la sfarsitul lunii trecute, ca in ultimii cinci ani ritmul de crestere al pretului imobilelor l-a depasit pe cel al inflatiei, dar si pe cel al veniturilor. Scumpirea actiunilor si cea a caselor au redus inclinatia spre economisire si au crescut datoriile familiilor. Majorarea considerabila a averilor a fost determinata in mare parte de cresterea preturilor. Miscarile de pe piata de capital si cea imobiliara au un impact din ce in ce mai mare asupra cresterii economice.

Intr-adevar, asa este in Statele Unite, iar la noi e la fel ca la ei. In ultimii 4-5 ani, pretul activelor s-a dublat, in timp ce economia n-a acoperit cu bunuri si servicii decat un sfert din aceasta crestere. Asta arata ca bisnita e profitabila, iar munca nu mai are sens. Tranzactiile cu terenuri, cu cladiri, cu actiuni sau cu marfuri fabricate de altii, in strainatate, aduc castiguri mult mai mari. Da, dar insuficienta muncii si a investitiilor directe trebuie sa se vada undeva. Unde? Ori in inflatie, ori in deficitele bugetare si comerciale. Si de unde se extrage pana la urma substanta pentru echilibrarea balantei? Din nivelul de trai, chiar daca temporar poate fi luata pe datorie.

Alan Greenspan nu lasa insa ideea neterminata, ci duce avertismentul pana la capat. "Majorarea considerabila a averilor a fost determinata in mare parte de cresterea preturilor", dar ceea ce oamenii percep astazi ca o abundenta a bogatiei poate usor sa dispara. El nu se sfieste sa recunoasca voalat iminenta unei crize, precizand ca succesorul sau ar putea fi nevoit sa gestioneze o diminuare abrupta a preturilor multor active, ceea ce ar complica politica monetara.

Omologul sau roman, Mugur Isarescu, nu se margineste doar sa sugereze, ci chiar pronunta cuvantul CRIZA. Vorbeste despre riscul mare asociat cu explozia creditului in valuta. Fiindca intrarea Romaniei in NATO n-a fost urmata de investitiile straine asteptate, s-a inzdravenit, dintr-o data, creditul. Au venit din ce in ce mai multi bani de la muncitorii din strainatate si de la mici intreprinzatori nemultumiti de dobanzile bancare, si asa s-a ajuns la acea "masa critica" despre care Greenspan spunea la el, in Statele Unite, ca e dispusa sa plateasca preturi din ce in ce mai mari pe imobile si pe actiuni.

Asadar, felul in care s-au obtinut performantele Romaniei din ultimii 4-5 ani seamana pana la confuzie cu originalul din America. Nu s-au vazut nici ajustari structurale, nici fiscale, ci s-au pus doar petice monetare. Din asta a rezultat un nivel de trai umflat prin deficite (bugetar sau comercial, e cam acelasi lucru). Un credit care a generat crestere economica, dar care, pe fondul unor dobanzi in scadere fortata, a aruncat tensiunile inflationiste in spinarea celor care economisesc. Iar atunci cand Greenspan a constatat ca si aceia care mai economiseau au ajuns sa consume, nu s-a mai putut abtine si a zis: atat investitorii, cat si consumatorii s-au complacut cu ideea ca nivelurile ridicate ale dobanzii si inflatiei ori cresterea economica incetinita apartin trecutului.

Si totusi, exact in acel moment in care continuarea modelului american ar fi echivalat cu o crestere a dobanzilor, autoritatile monetar-fiscale romanesti au schimbat macazul. In acest an, problema imobilelor a fost atacata cu impozite, iar cea a creditelor - cu norme bancare. E mai buna noua reteta decat cea dinainte? Depinde din ce unghi privim. America este o piata. Acolo, Greenspan nu poate decat sa-i avertizeze pe "exuberantii" care platesc preturi nerealiste ca-si vor rupe gatul. Noi nu-i lasam sa li se intample asta, ci intervenim.

Dar, orice s-ar zice, daca in 2006 politica fiscala va fi cea care duce inflatia in jos, aceasta parghie este mult mai puternica decat cea monetara. Iar daca se vede ca fara ajutoare explicite sau implicite productivitatea scade, inseamna ca asta e valoarea managementului nostru. Dupa falimentele inevitabile, pretul activelor va scadea si business-urile respective vor fi preluate de manageri straini. Ce pacat ca din acest rationament lipseste cuvantul esential: piata! Parghia fiscala care va actiona dupa model european - "tutunul dauneaza grav sanatatii" - va face ca toate pachetele de tigari sa coste la fel de scump, ceea ce inseamna ca preturile isi pierd caracterul de piata.

E limpede. In multitudinea de asemanari exista o mare diferenta intre Statele Unite si Romania. In America, mama economiei de piata, statul federal a calcat in picioare principiile liberale, care au guvernat economia timp de un deceniu si jumatate, majorand cheltuielile administratiei pentru a stimula afacerile private. La noi insa, aceste principii nici macar n-au functionat vreodata. Politicul continua sa dicteze economicului.