America, America…

America mea e ca un dolar pe care-l arunci in aer, stiind foarte bine ca n-o sa se mai intoarca niciodata in palma ta.

In America mea sunt visul si cosmarul la un loc. Un aluat din care poti sa faci orice: covrigi, navete spatiale, oameni noi, zgarie-nori fara sfarsit. America mea e poezie. Toata, toata… Daca cititi cu atentie, din satelit, auto-rutele ei sunt strofele unui cantec. Maine vor fi schitele secrete ale unui plan de naruire a lumii. Sau, cine stie, poate de cucerire. America mea, cand e indurerata, e frumoasa. Ca o femeie care tipa dupa copilul rapit. O frumusete crunta.

De oriunde as privi, chiar din lumea de apoi, America se vede. Asa cum se vad pe marile ecrane vedetele. America mea e o vedeta. Monstruoasa uneori, neinduratoare. O masinarie care nu functioneaza cu benzina, cu aer, cu apa sau lumina. Se alimenteaza cu propria disperare. America mea e inca virgina. Asa o sa ramana, chiar daca i-a cunoscut pe toti barbatii lumii. Pentru America mea posibilul si imposibilul sunt doua jucarii gemene. Ca doua maini infipte-n trup. Si tot asa mai departe, pana la capatul timpurilor…