x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Amintiri de după Cenaclu

0
Autor: Vasile Seicaru 01 Feb 2009 - 00:00
Amintiri de după Cenaclu


TANDEM  •  HRUŞCĂ / ŞEICARU
După ce am plecat de la Cenaclul Flacăra (în vara anului 1984), m-am gândit să-mi văd de treaba mea de unul singur, schimbându-mi stilul, cântând cu orchestraţii mai ample (dar nu prea complexe), colaborând cu Dan Verona, cu George Ţărnea şi cu Mala Bărbulescu, dar începând cu timiditate să-mi cânt propriile versuri.



Ştiu un singur lucru: au plăcut cântecele acelea, feedback-ul m-a satisfăcut. Am considerat atunci că am depăşit o altă etapă din cariera mea, aşa cum considerasem şi în 1978, când am plecat de la "Cristal" şi am debutat în Flacăra! Tot din acea dată am început colaborarea cu Hruşcă. Despre asta aş vrea să-ţi povestesc ceva, că am spus puţin. După părăsirea Cenaclului nu mi-a fost deloc uşor, nici nu mi-am revenit prea repede. Hruşcă aflase despre faptul că vreau să plec şi mi-a spus într-o zi că, dacă eu plec, el va ajunge la gară înaintea mea! Nu vreau să bat apa-n piuă cu perioada aceea, nu vreau decât să se ştie exact ce a fost, că prea se vorbeau multe pe atunci şi mai nimic adevărat! Am plecat pentru că voiam să mă exprim singur, aveam de gând să-mi fac o trupă, simţeam nevoia să-mi îmbrac piesele. După ce am plecat, câteva luni mi-a fost imposibil să mai ies şi pe stradă, pentru că Adrian Păunescu a înţeles altceva, a perceput cu totul altfel această detaşare a mea, s-a scris urât despre şi în legătură cu mine, pentru unii a fost ca o fugă, pentru alţii ca o părăsire a "tineretului revoluţionar". Înaintea mea, mai plecaseră mulţi fără să se facă atât de multă vâlvă, fără urmări, fără vorbe (cel puţin ciudate), în urma lor!  Plecaseră Alifantis, Pittiş, Vintilă, Stănculescu, Socaciu... mai mulţi! Cel mai mult m-a durut faptul că am fost acuzat că "l-am luat" pe Ştefan cu mine! Ei bine, vă spun eu adevărul adevărat: n-am luat pe nimeni, nu mă interesa, nu mă preocupa lucrul acela atunci, nu voiam decât să încep o carieră solo, alte cântece, îmi doream o înnoire, alt stil în cadrul aceluiaşi gen: folk! Multe dintre cântecele mele nu aveau să se mai ridice le nivelul celor din Cenaclu, dar eu tot voiam altceva, cu orice risc! M-am bucurat să observ că noile mele colaborări cu Verona, Ţărnea şi cu Mala s-au soldat încă de la început cu succes! "Dragostea, destin străvechi", "Îmbrăţişarea mării", "Tango retoric", "Citeşte numai la final"...

Nu-mi propun aici să vin cu amănunte în legătură cu ce s-a spus şi ce s-a scris despre ruptura mea de Cenaclu! Cine vrea să afle va putea s-o facă scormonind presa vremii.  Ştefan Hruşcă a plecat şi el în aceeaşi perioadă şi am început să ne întâlnim pe la Ansamblul Artistic UTC... (azi "Tinerimea Română"). Uşor-uşor am pus de un tandem, am început să batem împreună ţara în lung şi în lat... ajunsesem să "facem" România de două, trei ori pe an! Eram plecaţi mai tot timpul de acasă. Concertele noastre erau din ce în ce mai căutate, noi cântând mai des pe stadioane decât în săli de teatru sau de "sindicat" (vezi Casa de Cultură a Sindicatelor). Stăteam în scenă două, trei ore şi cântam împreună, fără însă a compune şi cântece împreună... (am făcut-o într-un târziu, realizând şi un album LP, disc conţinând cântece compuse "la comun", el vânzându-se într-un tiraj enorm, noi fiind însă total nemulţumiţi de calitatea lor, cât şi de cea a orchestraţiilor. O orchestraţie costa pe vremea aceea 500 de lei. 500 dădeai, de 500 aveai un cântec orchestrat! Eram însă Hruşcă şi Şeicaru, nu un duet, ci mai degrabă un tandem foarte căutat şi foarte iubit pe vremea aceea. Acum, o reunire a noastră n-ar avea nici un sens, ce a fost bun a fost pentru perioada aceea! M-am gândit să vă aduc mai multe veşti-poveşti din perioada 1984-1990! O să aflaţi multe, unele uitate, altele interesante!

(Va urma)
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de