Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dar calea pe care o alegem pentru a parcurge acest efort trebuie să fie pe cât de ambițioasă, pe atât de rezonabilă și practică pentru toate statele membre, precum și durabilă din punct de vedere economic și orientată spre rezultate economice și de mediu, nu doar politice.
Ne aflăm acum într-un moment critic al negocierilor privind Regulamentul pentru reducerea emisiilor de metan.
Necesitatea unei acțiuni imediate este clară; COP 28 este la colț, iar UE ar trebui să poată demonstra că este un lider real în decarbonizarea unor părți semnificative din sectorul său energetic. Deliberările în plină desfășurare între instituțiile UE scot la iveală nevoia unei abordări echilibrate – una care nu numai că promovează obiectivele noastre comune de mediu, ci este și judicioasă din punct de vedere economic. Pe măsură ce Europa se străduiește pentru un viitor mai curat, noul cadru legal trebuie să acorde prioritate strategiilor rentabile pentru a asigura angajamentul părților interesate și a câștiga încrederea consumatorilor.
Deși esența acestor regulamente este reducerea emisiilor nocive, este la fel de esențial să ne asigurăm că nu înăbușim în mod neintenționat creșterea economică și nu impunem sarcini nejustificate statelor membre.
Un exemplu concret este concentrarea actuală pe monitorizarea și raportarea emisiilor de metan din puțurile de petrol și gaze inactive. Deși acesta ar putea părea un pas logic, este important să punem la îndoială eficacitatea sa în lumea reală. Arătam săptămâna trecută că o majoritate semnificativă a emisiilor de metan, cel puțin în România, provine dintr-o mică parte din totalul instalațiilor sale de petrol și gaze. Cu peste 50.000 de sonde forate în ultimii aproape 160 de ani, doar o fracțiune rămâne operațională astăzi. Astfel, accentul pus pe puțurile inactive ar putea fi deplasat. Prin canalizarea capitalului financiar și uman substanțial către monitorizarea acestor puțuri latente, riscăm să eliminăm preocupările de mediu mai presante.
Ramificațiile economice ale unor astfel de politici nu pot fi trecute cu vederea. Estimările preliminare indică faptul că numai industria românească de petrol și gaze ar trebui să suporte peste un miliard de euro în următorul deceniu, dacă actualul Regulament nu capătă o formă care să facă apel la practicitate. O politică care cere o sumă uluitoare de bani și care nu va aduce niciun beneficiu evident nu este niciodată o politică bună.
Gazele naturale sunt pe cale să joace un rol esențial în tranziția energetică a Europei. Prioritățile noastre ar trebui să se îndrepte către îmbunătățirea fluxurilor de energie transregionale, consolidarea infrastructurii existente pentru securitatea aprovizionării și, cel mai important, încurajarea creșterii combustibililor gazoși decarbonizați, în special hidrogenul.
În acest moment critic al elaborării politicilor, Europa trebuie să se ferească de dezbaterile bazate pe ideologie care oferă soluții practice minime. În concluzie, pe măsură ce mergem înainte, este esențial ca implementarea cu succes a regulamentului să servească drept un bun exemplu pentru națiunile din întreaga lume. Să susținem abordările care oferă rezultate tangibile în atenuarea schimbărilor climatice și să inaugurăm un viitor durabil. Ceasul planetei ticăie și fiecare moment pe care îl petrecem pentru politici ineficiente este un moment pierdut în lupta autentică împotriva schimbărilor climatice. Avem un deceniu pentru a face diferența. Alegerile pe care le facem astăzi vor avea ecou de-a lungul generațiilor.
