Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Celebrul fizician Richard Feynman, chemat sa cerceteze dezastrul navetei spatiale Challenger din 1986, indica foarte clar in raportul sau cauza accidentului, care era pur tehnica. Un foarte banal O-ring (garnitura) care inchidea supapa rezervorului de combustibil solid s-a rigidizat la temperatura neobisnuit de joasa din ziua lansarii, provocand scurgerea fatala de combustibil. Inginerii sustineau ca accidentul a avut loc in limitele probabilitatilor calculate, in timp ce managerii proiectului au continuat sa sustina ca a fost un accident practic improbabil si irepetabil. Opinia lui Feynman, din vointa politica, nu a fost inclusa in raportul final al comisiei oficiale de investigare a cazului, ci doar intr-o anexa a acestuia. Dar acea anexa a avut de departe cea mai mare atentie din partea media si a publicului larg. Pentru ca inginerii traiesc in lumea faptelor, iar managerii traiesc in lumea dogmelor politice.
Managerii se dovedesc a fi in eroare mult mai des decat gresesc inginerii. Pentru ca dogmele politice pleaca din lunga istorie a declaratiilor facute de politicieni in scop pur politic. Realitatea insa ar trebui sa aiba prioritate fata de exercitiul de PR (relatia de comunicare cu publicul), caci natura nu poate fi pacalita. De aceea, autoritatea (prezidentiala, guvernamentala, administrativa) nu trebuie sa decida in prima instanta, ci realismul si cerintele realitatii. Sa vorbim, prin urmare, despre adevaratul inteles al riscului. Ideea ca exista evenimente care nu sunt nici inevitabile, nici intentionale este prima data enuntata de marele Cicero in secolul I i.Hr.
Astazi vorbim despre evenimente aleatorii. In mod obisnuit, oamenii accepta doar doua stari: ori e sansa, ori are un inteles. Adica notiuni care se exclud una pe alta. Reprezentarea probabilista a riscului e riscanta, caci modelul matematic utilizat nu contine de regula suficienta informatie. Adevarata analiza a riscului implica intelegerea interpretarilor care conduc la estimarea riscului. Lucrul e indeosebi evident in fenomene sociale. Campul posibilitatilor e mult mai mare decat cel al perceptiilor. Ca urmare, interpretarile unei situatii pot fi foarte diferite, iar riscurile reale si cele asociate, de asemenea. Criza financiara care a zguduit globul si inca nu putem spune ca a trecut sau dezastrul de la Fukushima sunt doar doua exemple foarte graitoare. Pentru a intelege riscul unei situatii e absolut necesar sa consideram – paradoxal – felul in care oamenii il interpreteaza. De exemplu, interpretarea riscului de a cheltui ceea ce nu poate fi platit – eminent sub actuala guvernare – nu poate fi doar prudenta de a nu cheltui. Asta ar insemna ipotecarea viitorului. Adevarata prudenta in fata riscului mult mai grav de a nu acumula, de a nu vedea orizontul este aceea de a nu ne asuma riscul calculat al acumularii.
Democratia cere sa te bazezi pe fapte cunoscute si impartasite; in loc de aceasta ni se ofera imagini paralele si o abundenta de viziuni incoerente. In aceste conditii, cetatenii nu sunt utilizatori, ci utilizati de politica. De aceea m-am gandit, plecand de la formula lui Milan Kundera “arhiroman, nu antiroman', sa propun arhipolitica, nu antipolitica. Aceasta, dupa opinia mea, se concentreaza asupra a ceea ce politica are de spus pentru a reface intr-o forma eficienta posibilitatile pierdute sau ignorate. Arhipolitica respecta numai oamenii, iar nu interesul politic. Oamenii aflati departe de putere si care nu revendica nici o particica de putere politica.
Democratia nu e nemuritoare. Ea poate fi subminata si... poate sa dispara.
Citește pe Antena3.ro
