Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un tablou de Pablo Picasso din 1955 s-a fost vândut cu aproape 180 de milioane de dolari după ce, în 1997, prețul fusese de „doar” 32 de milioane.
Iată un exemplu care l-ar putea face pe un economist să remarce cât de mult a scăzut puterea de cumpărare a banilor în două decenii. Dar la care un pasionat de artă ar replica spunând că, dimpotrivă, Picasso și lucrările sale s-au apreciat în timp, nu dolarul s-a depreciat.
Ambii ar avea dreptate în felul lor. Dar trebuie să remarcăm că, în timp ce masa monetară a SUA a crescut cam de patru ori, Picasso n-a mai pictat nimic de la moartea sa, survenită în 1973. La „masa artistică” a lui Picasso nu s-au adăugat între timp decât câteva lucrări anterior necunoscute, descoperite după decesul artistului.
Ceea ce dă un sens nou expresiei bine cunoscute „un artist bun este un artist mort”. Opera unui artist dispărut este definitivă. Nimic nu se mai poate adăuga la ea. În consecință, nimic nu mai poate afecta raritatea bunurilor deținute de colecționari. Nu degeaba investiția în artă clasică este comparată cu cea în aur. Iar afirmația e valabilă atât din punct de vedere cultural, cât și financiar.
Citește pe Antena3.ro
