Aur, otel si miez de paine

Nu sunt un colectionar, nu mi-am dorit nicicand tablouri, sculpturi, podoabe, manuscrise rare. Nu joc sah. Recunosc insa ca am fost ispitit de doi cilindri de otel care puteau fi desfacuti si se transformau in cele 32 de piese, albe si negre, ale unui joc de sah creat de sculptorul spaniol Miguel Berrocal, expus intr-o vitrina pariziana. Recunosc si ca am fost impresionat de un joc de sah cu piese din aur si fildes, darul unui sultan pentru un rege al Poloniei, gazduit de un muzeu din Cracovia, nu departe de "Doamna cu hermina" a lui Leonardo.

Nu sunt un colectionar, nu mi-am dorit nicicand tablouri, sculpturi, podoabe, manuscrise rare. Nu joc sah. Recunosc insa ca am fost ispitit de doi cilindri de otel care puteau fi desfacuti si se transformau in cele 32 de piese, albe si negre, ale unui joc de sah creat de sculptorul spaniol Miguel Berrocal, expus intr-o vitrina pariziana. Recunosc si ca am fost impresionat de un joc de sah cu piese din aur si fildes, darul unui sultan pentru un rege al Poloniei, gazduit de un muzeu din Cracovia, nu departe de "Doamna cu hermina" a lui Leonardo.

Pana nu demult se credea ca sahul a patruns in Europa prin secolul al XII-lea, perioada din care dateaza piesele facute din colti de morsa, descoperite in Scotia, in insulele Hebride, dar si in sudul Italiei. Acum cativa ani insa, intr-o localitate din Albania, Butrint, cunoscuta pentru ruinele medievale, arheologii au scos la lumina o piesa de sah care pare sa fi fost sculptata in fildes cu aproape 500 de ani mai devreme, la doar doua secole de la presupusa aparitie a jocului, undeva in Persia, India sau poate China. Decorata cu o cruce, piesa ar putea fi o regina sau un rege, inca nu se stie.

Subiect inepuizabil, sahul a fost abordat de nenumarati autori. O lista scurta si incompleta i-ar mentiona pe Woody Allen, Isaac Asimov, Samuel Beckett, Jorge Luis Borges, Lewis Carrol, Jack London, Vladimir Nabokov, Edgar Allan Poe si Stefan Zweig. Situat inevitabil pe ultimul loc in ordine alfabetica, Zweig a descris si o psihoza a sahului pe care o numeste "intoxicatie cu sah", careia ii cade victima in "Jocul regesc" un detinut dintr-o inchisoare nazista. El fura din buzunarul unui temnicer o carte cu probleme de sah, isi sculpteaza piese din miez de paine si isi petrece anii de captivitate refacand partidele marilor maestri. Prefer sa nu povestesc finalul, cine stie, poate ca voi starni curiozitatea vreunui cititor.

"Joc de inspiratie divina, care ucide plictiseala, ascute simturile si bucura sufletul", cum spune eroul lui Zweig, sahul a starnit pasiuni inca de la inceputurile istoriei sale. Pe rand interzis de religie pentru chipurile cioplite ale pieselor (mai ales in lumea islamica) si aprobat cu conditia interdictiei pariurilor, considerat de crestinismul medieval (Rusia secolului al XI-lea) drept un joc pagan, iubit de califul din Bagdad, Harun al Rashid, dar si de Wilhelm Cuceritorul, sahul a atras si personalitati ca Benjamin Franklin si Karl Marx. In secolul al X-lea, in India se juca sah cu pariuri "pe degete" - cine pierdea o partida ramanea si fara un deget, realitate medievala transformata intr-o povestire de groaza in vremurile noastre, "Omul din Sud" a lui Roald Dahl in care ce e drept nu se pariaza pe sah, ci pe numarul de aprinderi consecutive ale unei brichete.

Permis, aprobat, interzis, conditionat, sahul a fost jucat in toate secolele care au trecut de la discreta sa aparitie, undeva la un popas pe drumul matasii. A avut si mari inamici, puritanii de toate nuantele, de la cei din Anglia lui Cromwell la regimul ayatolahului Khomeini in Iran, la talibani care il declarau ilegal si imoral. Napoleon Bonaparte, jucator mediocru, iubea sahul, pe care il considera un ideal simulacru de razboi, util in dezvoltarea gandirii strategice. Puterea sahului, sustin alti experti in strategie, consta in necesitatea de a-l face pe jucator sa-si imagineze nenumarate posibilitati de a intelege mai bine lumea inconjuratoare, de a ajunge la o gandire mai complexa, mai nuantata.

Nici psihanalistii nu au ratat acest subiect atat de ispititor. Pentru Freud, lupta de pe tabla de sah are ca scop final neutralizarea regelui, de fapt castrarea lui, realizata cu ajutorul unei puternice figuri materne, regina. Fictiunea are, ca de obicei, ultimul cuvant. Samuel Beckett inventeaza o varianta in care dupa "mat" toate piesele trebuie sa se straduiasca sa ajunga din nou la locurile pe care le-au ocupat la inceputul partidei, trista parabola a sterilitatii violentei.

La inceputuri, jocul de sah (cuvant care inseamna rege in persana, mat insemna mort) purta un alt nume, pastrat pana in ziua de azi in limba araba, shatrang. Cuvantul provine din sanscritul chaturanga, adica cele patru feluri de arme: infanterie, cavalerie, care de lupta si elefanti, prezente pe tabla. Tot de acolo se trage si misteriosul nume al unui joc practicat de fetitele de pe multe continente, sotron. Etimologie exotica sau amintirea unui ritual pagan?