Talentul de a face din negru - alb si invers, in jobenul scamatorilor, ii ajuta pe politicieni sa iasa din situatiile imposibile fara sa se stropeasca. Aflati in inspectie pe traseul autostrazii Transilvania, premierul Tariceanu si ministrul Berceanu au dat un spectacol tipic de aratat muschii in fata americanilor. Si nu indirect, prin citari si traduceri pe agentiile de presa, ci in prezenta ambasadorului SUA, dl Nicholas Taubman. Situatia acestei investitii este tipica pentru efectul demolator al prostiei care domina buna parte din politichia romaneasca. Autostrada Transilvania a fost cal de bataie in campania electorala. Mai era un pas sa-i bage in cercetari pe cei din "clica lui Nastase" care au contractat cu americanii lucrarea. Traienel ii condamna public pe cei care "si-au luat tainul", creand un conflict diplomatic. Renegocierea contractului facuta de Guvernul Tariceanu a condus in vorbe la o economie de 126 de milioane de dolari, dar nimeni nu explica de unde s-a taiat din costuri, iar Bechtel nu confirma reducerea devizului. Cei care cunosc bucataria finantelor statului stiu foarte bine ca vistieria in 2005 era goala. Ca atare, ministrii au inceput sa critice in toate ocaziile lucrarile de infrastructura aflate in executie si sa elimine din start discutiile despre inceperea altora. O arhiva a declaratiilor politicienilor pe aceasta tema ar constitui o antologie a rasului. Premierul spunea ca nu-i nevoie de o autostrada Bucuresti - Brasov. Dupa ce a ramas intepenit pe drumul spre partiile din Bucegi, a intors-o. L-a stimulat si prietenul Rusanu, proprietarul hotelului Sinaia, care nu-si doreste clientii sositi cu riduri de asteptare in stabiliment. La fel si prezidentul, infiera autostrada Transilvania, invocand prioritatile culoarului IV european. Drumul spre mare putea si el, fiind inaugurat de cateva ori de Mitrea. S.a.m.d.
Acum, surpriza mare! Avem bani de nu-i pot duce americanii. Brusc, loviti de amnezie si fara sa-si ceara scuze pentru intarzierea provocata, si dl Tariceanu, si dl Berceanu cer americanilor un pas vioi, sa dea bice si sa se puna pe treaba. Intelegem chiar ca Bechtel a facut chiar mismasuri, pentru ca volumul de lucrari efective este de doar 2 la suta din valoarea platilor facute. Talentul de a face din negru - alb si invers, in jobenul scamatorilor, ii ajuta pe politicieni sa iasa din situatiile imposibile fara sa se stropeasca. Ministrul Transporturilor, nou pe functie, anunta si el viitoarele bilanturi triumfale. Le cere americanilor, in limbaj oltenesc, "sa lucreze americaneste", dar nu uita ca este trimis in Guvern de PD si, ca atare, o copita la adresa adversarilor din Coalitie este binevenita. "A durat destul de mult pana cand domnul prim-ministru si PNL s-au hotarat sa se faca si autostrada asta. Stiti ca, la un moment dat, optica lor era «coridorul IV» si-n rest mai vedem, autostrada este a PSD-ului", spunea cu zambetul fix, din patologia Nicolaescu, dl Berceanu, tocmai in ziua in care scapase cu NUP de acuzele penale. Ca sa intregim tabloul viziunii roz-bonbon amintim si de autostrazile care devin sosele. Tronsonul nou inaugurat spre mare este de fapt un drum cu doua benzi, dar nu pe sens, iar autostrada Bucuresti - Pitesti este si ea decazuta de saptamana viitoare la regimul de sosea. Astfel incat in acest an avem de fapt mai putini kilometri de autostrada decat anul trecut. Drumarii se conduc dupa principiul leninist - un pas inainte, doi inapoi.