Azi n-am nici o idee!

Iată-mă într-o zi în care nu am nici o idee! Aș fi vrut azi să vină din cer, de undeva, din lumea interioară, o idee fantastică, strălucitoare, una care să curgă prin inimile oamenilor cu grație, să tulbure și să inspire, să lumineze și să dăruiască. Am meditat pentru ca mintea și inima mea să intre în ”lumea ideilor”, în lumea nemuritoate a ideilor, cum spunea Socrate, dar singura idee care-a rămas suspendată între sufletul meu și cer e ideea că ”azi n-am nici o idee”! Azi nu vreau să mă inspir de nicăieri, fiindcă a nu avea nici o idee e și ea ...o idee. E un fel de a te recunoaște într-un aspect al tău, e un fel de a recunoaște că aspectul din tine – să nu ai idei într-o zi, într-o clipă, într-o vreme oarecare – e unul al ființelor, al tuturor ființelor. Zile, ceasuri și vremuri fără idei trec prin noi toți. Poate clipa de lipsă a ideilor e o vreme a coacerii, e un timp ca acela al fructelor; sunt undeva, dar nu le poți gusta dacă nu s-au copt. Da, în starea aceasta fără idei se plimbă unele idei de colo – colo, dintr-o parte în alta minții, dintr-un colț în altul al sufletului, autojustificându-și prezența, dar ele par necoapte, le lipsește dulceața, esența, substanța. Nici una dintre ele nu te poate convinge pe tine însuți că-i destul frumoasă, de bună, de înaltă sau măcar atât de utilă încât să...o trimiți în lume, să fie pentru azi, pentru acum, mesagerul tău. Ideea pe care o trimiți în lume ar trebui să te reprezinte sută la sută, să fie cine și ce ești tu, să fii tu însuți în ea pentru ca puterea ei să pătrundă, să vibreze, să atingă mințile, sufletele și viețile celor din jurul tău. Pentru că într-o idee ești chiar tu, atunci tu, cel ce pleacă în lume sub forma ideii tale, trebuie să fii autentic, să fii în propriul tău adevăr, să călătorești prin lumea aceasta în acea tulburătoare și fantastică stare de comuniune cu Sinele tău. Dacă ideea e slabă, dacă te îndoiești de ea, dacă ți-e teamă că ideea va eșua, dacă o trimți tristă, leneșă, lipsită de vitalitate, de încredere, fără lumină, fără torțele iubirii tale în ea, ideea te va înșela pe drum. Ideea va căpăta în mersul ei prin suflete și prin minți formele tuturor dubiilor, ale rătăcirilor tale lăuntrice, formele sentimentelor și ale gândurilor tale. Ideea e ca un călător care pleacă spre o destinație cunoscută; ea știe pe ce drum va ajunge la țel și își cunoaște - în aspectele esențiale - orarul de existență, de mișcare. Așa cum un om care pleacă la Iași știe cu ce tren va merge, la ce oră va pleca și știe unde va ajunge, ideea curge la fel ca omul, va ajunge la țintă, chiar dacă pe drum va întâlni și obstacole, și opoziții, și rezitență, și ploaie, și vânt... !

Să nu ai nici o idee e o idee, faptul că nu avem idei se naște dintr-o anumită trăire, dar și lipsa unui ceva face ca ceva să fie prezent. Lipsa însăși e o prezență, e o atitudine(iar asta înseamnă că nu există gol, nu există lipsă), e – poate – o vreme în care sentimetele și gândurile se coc, se dospesc, se adună, pregătesc ceva. Când nu știi ce să faci – cum nu știam eu azi ce să scriu – totul e să știi că e firesc să nu știi. Să ai răbdare cu neștiința ta, cu sentimentul de gol, cu acel ”nu știu” ce pare să te posede și să te cotropească, să accepți întru totul ”golul” sau insuficienta putere a unei idei de a te reprezenta, căci nu se poate umple decât atunci când există un gol. Nu pot fi răspunsuri fără întrebări, nu pot fi idei fără să trăiești sentimentul profund al lipsei lor; nu poți înțlege pacea fără zgomot și nici lumina n-ar fi frumoasă, n-ar fi în conștiența noastră fără întuneric. Mie mi-a lipsit astăzi ideea, dar am creat o idee tocmai din această absență! Ție îți poate lipsi iubirea și – iată – dacă-ți lipsește iubirea acum e pentru că prea plinul ei va picura sau va năvăli într-o zi chiar în acel gol. E o stare necesară conștiinței și conștienței; ești conștient de prezența iubirii doar grație absenței ei. Poate-ți lipsește un lucru, poate-ți lipsește o ființă dragă, poate că azi îți lipsesc banii, poate-ți lipsește încrederea că poți face un lucru anume: orice ți-ar lipsi, fie o idee, fie un lucru, fie o ființă, în esența lipsei e o trăire, e un sentiment, e o stare care va trece. E ceva ce are sens, ceva ce te duce spre cunoaștere. A nu avea vine la tine pentru ca tu să simți, să percepi, să înțelegi momentul în care vei avea. Nu-ți fie teamă că acum nu ai. Nu te îngrijora pentru că acum ceva îți lipsește; sensul oricărui lucru absent e profund, e teribil, el îți spune că va fi și prezent. Golul vine pentru ca tu să percepi plinul. Lipsurile sunt pentru ca tu să fii conștient, să fii treaz când prezența dorită va fi în ființa ta, în fața ta, în viața ta. Nu să te temi, nu să te îndoiești, nu să strigi, nu să plîngi, nu să te lamentezi, nu să te nemulțumești, nu să fii gelos, invidios, rău și întristat ai nevoie, ci să accepți, să tolerezi, să fii conștient că nu ai tocmai pentru ...a ști, a conștientiza, a fi prezent în starea ce va veni în virtutea legii existenței, a legii divine, de a avea. Pentru mine tocmai lipsa a umplut golul și așa se întâmplă pentru fiecare ființă, mereu și mereu. Iar aceasta e o conștientizare tulburătoare, care ne poate ajuta să trecem prin hățișurile vieții conștienți și fără teamă, eliberați de sentimentul că...ne lipsește ceva. Lipsurile au un sens: să știm, să înțelegem și să apreciem momentul în care se va umple golul...