Băncile în viitor

La finele lui martie am fost invitat la Londra de Asociaţia Bacherilor din Marea Britanie să exprim un punct de vedere privind reforma sistemului de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare.

Am prezentat teze pe care le-am susţinut şi în raportul elaborat pentru Parlamentul European, şi anume: nici o zonă a pieţelor financiare nu trebuie să fie în afara reglementărilor şi supravegherii (deci, inclusiv fondurile de risc şi cele de investiţii private); trebuie să fie limitat volumul îndatorării în efectuarea de operaţiun financiare (leverage-ul) ; nevoia acută de a considera riscurile sistemice; mărirea capitalului propriu al băncilor (capital adequacy ratios) şi evitarea prociclicităţii în evoluţia coeficienţilor ce măsoară acest indicator; corelarea riscurilor prudenţiale la nivel micro cu cele sistemice etc.

În fapt, ceea ce am spus în prezentarea făcută se găseşte, în bună măsură, şi în recomandări ale raportului grupului de Larosiere şi ale raportului Turner. Însă am încercat să ofer şi o imagine a ceea ce cred că se va întâmpla în sistemul financiar în deceniul ce vine.

Opinia mea este că am asistat în ultimele două decenii la o suprafinancializare a economiei, care s-a reflectat şi în creşterea de 4-5 ori a profiturilor sectorului bancar în cele totale la nivelul PIB-ului mondial. Foarte grav este că sistemul financiar este bolnav structural.

De aici şi nevoia unei reforme adânci, care implică o comprimare a activităţii bancare, de mare amplitudine. Este aproape sigur că ponderea sectorului financiar (bancar) în economiile moderne, ca cifră de afaceri, va scădea considerabil în deceniul ce vine. Cred totodată că activitatea de investment banking (mai ales cea axată pe speculaţii, operaţiuni pe termen scurt) se va reduce mult.

Este de prezumat că băncile comerciale îşi vor diminua copios activitatea de proprietary trading (operaţiuni speculative cu capital propriu). Nu este exclus să vedem o resuscitare a legislaţiei Glass Steagall (adoptată în SUA după Marea Depresiune), care să separe activitatea bancară comercială de cea de investment banking.

Cred, de asemenea, că experienţa mai mult decât nefastă cu entităţi financiare care au ameninţat prin anvergura eşecului lor întreg sistemul (Bear Stearns, AIG, etc) să impună adoptarea de măsuri legislative anti-trust în domeniul bancar. "Prea mare pentru a fi lăsat să piară" (too big too fail) a lovit ca stare de fapt sisteme bancare în economiile cele mai puternice din lume.

Anticipez ca această situaţie să ceară la un moment dat spargerea unor bănci foarte mari - aşa cum s-a întâmplat în industria de comunicaţii sau petrolieră, în SUA, cu decenii în urmă. Fiindcă aici se ridică nu numai problema riscurilor sistemice pe care mari entităţi financiare le amplifică (ca urmare a unei activităţi precare, sau unor fraude), dar şi modul în care piaţa funcţionează atunci când unele grupuri mari o monopolizează (controlează) - ajungând să extragă rente necuvenite.

Am spus în faţa grupului de bancheri din Londra că mă aştept ca activitatea bancară să se întoarcă la "rădăcini" (basics), în bună măsură. Un reprezentant al unei bănci mari a replicat că fără produse financiare sofisticate (derivative), fără inovaţie financiară, ar fi impiedicată creşterea (relansarea) economică.

Am răspuns, la rândul meu, că nu există o evidenţă empirică potrivit căreia gradul de sofisticare al sistemului financiar este determinant pentru creşterea economică. Iar dacă avem în vedere cauzele crizei de acum (care includ inovaţii financiare maligne) se cuvine să privim cu modestie relaţia între intermedierea financiară şi dezvoltarea economică.