x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Băncile nu se mai uită la fața omului

0
Autor: Ionuț Bălan 17 Mar 2021 - 08:00
Băncile nu se mai uită la fața omului


Eram la o bancă zilele trecute și am întrebat dacă pot să-mi scot masca, să se vadă că eu sunt acela din actul de identitate care a venit să-și ridice cardul contactless cu care se pot face cumpărături până la 100 de lei fără introducerea codului PIN. Mi s-a răspuns că pot fi identificat și după specimenul de semnătură. Mi-am amintit brusc de un film din 1991 cu Patrick Swayze și Keanu Reaves, Point Break - La limita extremă, în care o bandă de spărgători de bancă poartă măștile președinților americani Lyndon Johnson, Richard Nixon, Jimmy Carter și Ronald Reagan. M-am uitat în jurul meu și toți cei din bancă purtau măști. M-a gândit pentru o clipă că s-au inversat rolurile. Cei care economisesc intră mascați în instituțiile financiare, pentru a fi jefuiți cu dobânzi reale - uneori și nominale - negative. Iar dacă toți au măști, şi de o parte și de cealaltă a ghișeelor, se poate crea impresia că asistăm, de fapt, la o pandemie cu Sindromul Stockholm, în care toată lumea, fără a se ține de mâini, repetă după Pumpkin și Honey Bunny din Pulp Fiction pe un ton egal, ca alcoolicii anonimi: „Everybody be cool this is a robbery!/Any of you fuckin’ pricks move and I’ll execute every motherfucking last one of you”.

Acum, pe bune, primeşti de la bancă mesaj: Te aşteptăm să-ţi ridici noul card, de la agenţia X. Mergi cu masca pe faţă, întinzi buletinul persoanei de la ghişeu, aceasta îţi spune că-ţi va actualiza şi datele personale, chiar dacă nu s-a schimbat nimic, dar ştiţi cum e, obligaţie legală şi astfel contul tău e-n siguranţă, ferit de fraudă. Da, dar de unde ştie instituţia financiară că-s eu şi nu fraudatorul, care mi-a văzut semnătura? Înainte erau două elemente de siguranţă, faţa şi specimenul. Pe viitor, actul de identitate va conţine şi semnătura electronică, cea olografă cam devine istorie, dar faţa tot contează. Ceea ce răzbate deasupra măştii e amprenta oculară, însă n-am auzit vreo bancă să scaneze asta. Nu se pune problema nici măcar să ţi se ia amprentele digitale, ca la infractori, precum la paşaportul biometric sau viitorul card de identitate naţional cu cip. În afară, băncile obişnuiesc să elibereze bonuri de ordine după ce clientul introduce cardul şi tastează codul PIN. Persoana proaspăt identificată se duce cu bonul la operator şi aşa există şi garanţia că se recuperează cardul expirat când se preschimbă. Dar până atunci, rămânem tot la chestiunea cu faţa, peste care e masca şi nu se disting trăsăturile. Între evitarea totală a fraudelor şi lupta anti-COVID e aleasă, logic, cea de-a doua, ceea ce vădeşte că responsabilitatea socială bate business-ul.

 


Serviciul de email marketing furnizat de