Bărbăţeii de elită

Zilele trecute am recitit articolul "Antiraţionalismul ecologic", semnat de dl Traian Ungureanu în  revista Idei in dialog din decembrie 2006. Ca şi la prima lectură, mi-a venit iar să exclam Sancta simplicitas! şi, cum poneii roz cu zvastică pe buci şi alte fineţuri ¤ promovate de "frişca" intelectualităţii  dâmboviţene ¤ ocupă când vor spaţiul dezbaterilor "elitiste", am socotit că disecarea  textului merită făcută şi acum, erorile sale fiind de o actualitate molipsitoare.

În textul cu pricina, dl Traian Ungureanu combate cu înverşunare ecologia, ecologismul, ecologii şi pe ecologişti. La grămadă, fără distincţie, dovadă că nu cunoaşte în profunzime nici conceptele, nici categoriile. Iar îngrijorările ecologice - de la dispariţia speciilor la epuizarea resurselor Terrei şi încălzirea globală ¤ sunt aruncate de el în derizoriu, într-o revistă ce s-ar putea intitula  "sentinţe în monolog". Uneori simplist, utilizând sofisme - ca cel generat de promovarea ecologismului de către nazişti, de unde concluzia că ecologismul ar fi tot un soi de extremism - domnia sa îi condamnă pe "verzi", activişti şi cercetători, de pe poziţia unui posesor al adevărului absolut. O face fără să înţeleagă că avertizările ecologice sunt importante în principiile lor şi nu pot fi desfiinţate dacă timing-ul dezastrelor prevăzute nu respectă riguros "calendarul". Deopotrivă, nu bagă de seamă că sărăcia (pe care, chipurile, ecologiştii ar promova-o prin combaterea "progresului"), s-a înscăunat şi persistă din cu totul alte motive decât activitatea acestor militanţi neglijaţi. Nu vede nici că, acolo unde natura a rămas întreagă, sărăcia a fost şi e mai mică tocmai prin generozitatea acesteia. După cum nici calitatea vieţii nu este legată în convingerile sale de calitatea aerului, a apei, a solului, de o biodiversitate completă şi complexă, ale cărei "lanţuri" închid, redeschizând mereu, ciclurile vieţii. Toate acestea par să fie rezultatul ignorării preceptului fundamental al ecologismului modern: propovăduirea bunului-simţ şi a măsurii într-o lume tot mai lipsită de acestea.

Asemănarea dintre dl Ungureanu şi băbuţa care i-a smus lui Jan Hus cunoscuta exclamaţie este izbitoare. Băbuţa era pesemne o pricepută bucătăreasă şi o strălucită agricultoare. Altcumva spus, ea avea excelenţe certe. Atunci însă, într-un acces de bună intenţie, se băgase unde nu-i fierbea oala (şi unde fierbea Jan Hus). Şi, crezând că face un lucru bun, "îşi adusese aportul" la focul ce-l mistuia pe învăţat. Dacă el o iertase, fusese dintr-o adâncă înţelegere a inocenţei şi ineficienţei acesteia. Căci, trebuie spus: cu sau fără surcica femeii, flacăra tot l-ar fi ucis pe cel sortit morţii. Ca şi băbuţa piromană, domnul Ungureanu are merite individuale de netăgăduit, privind analize diverse, de la politică la... fotbal. Din nefericire însă, tot ca eroina, domnia sa s-a aventurat acolo unde ştie doar câte ceva, unde se pricepe foarte puţin şi unde nu pricepe aproape nimic. Fireşte, o face cu bună intenţie, dar fără bunăvoinţă.

Sub aspectul eficienţei, scrierea domnului Ungureanu este la fel de palidă ca vreascul băbuţei. Fiindcă formele actuale de viaţă de pe Terra vor pieri oricum, executate de focul unui călău mare şi decerebrat: omul. Din acest unghi privit, textul poate fi ignorat. Deosebirea dintre protagoniştii paralelei mele este însă esenţială. Dacă babei cu experienţă de viaţă îi lipsea biblioteca, semnatarului articolului, stăpân pe o bibliotecă, pare să-i lipsească tocmai experienţa. Iar subsemnatul, ca declarat ecolog, nu am trecut cu vederea textul  tocmai fiindcă, spre deosebire de gestul anonimei muieri, glasul domnului Ungureanu - cu pretenţii de conştiinţă civică - este unul care, "acum şi aici", este încă ascultat de unii.

În negarea ecologiei şi ecologismului, dl Ungureanu nu este singur, el făcând parte din acel soi de intelectuali care, puşi pe o saltea pneumatică într-o piscină de hotel, naufragiază, pierind. Oameni care nu şi-au trăit plenar viaţa şi nici n-au avut fericirea de a fi trăiţi de aceasta. Cu biblioteci devorate, dar lipsiţi de viaţa adevărată, ei s-au autoproclamat elite. Gravitând în jurul actualei puteri politice, ei se cred doctorii totali ai naţiunii. Iar puterea, snoabă şi şmecheră - mai cu seamă cea de la Palatul Cotroceni - ştie că dă bine să te înconjori de "consacraţi" pe care să-i decorezi periodic...

Cu sufletul corect asfaltat, populat cu  straturi regulate cu panseluţe şi necesare păsărele cântătoare, "bărbăţeii de elită" nu înţeleg adâncimea generoasă a spusei lui Romain Gary: "Orice om care a cunoscut foamea, frica şi munca forţată începe să înţeleagă că ocrotirea naturii îl interesează în mod direct". Deopotrivă, ei sunt departe şi de lumina cuvintelor lui Albert Schweitzer: "Dragostea omului pentru toate fiinţele este cea care face din el cu adevărat un om". Unora dintre aceşti intelectuali vârsta le permite încă "recuperarea".