Băsescu, Licuriciul şi Ursul

Mark Gitenstein, amciul nostru cu mandat prelungit de ambasador al SUA, a comis-o din nou. Prezent la comemorarea la Bucureşti a Holocaustului, a simţit nevoia să ne dea din nou lecţii, ca unor băştinaşi dintr-o colonie. De astă dată, o dizertaţie despre tirania majorităţii, care trebuie controlată de justiţie şi de raţiune. Despre procurori şi judecători independenţi. Temă destul de nedibaci abordată, tirania majorităţii - să fie vorba de cea a majorităţii parlamentare? - nu l-a deranjat pe distinsul fost lobbyst, câtă vreme, până acum câteva luni, majoritatea băsesciană tropăia şi conducea discreţionar ţara, iar ambasadorul ne sfătuia să fim recunoscători, cui?, că putem protesta fără să fim ţinta lunetiştilor. Mr. Gitenstein nu pierde nici un prilej de a ne dăscăli. Dacă ar fi să amintim doar câteva din lecţiile predate în acest an, nu poate fi omisă aserţiunea sa, potrivit căreia "românii vor ajunge singuri la democraţie, nu cu ajutorul politicienilor". Ideea asta, lansată de un trimis al unei ţări, SUA, care, în chiar aceste zile, partidele se confruntă electoral într-un complex proces democratic, e de-a dreptul derutantă, mai că seamănă cu un apel la haos social.  Asupra lobby-ului insistent, făcut în tandem cu Băsescu, pentru afaceri oneroase în exploatarea resurselor de metale preţioase, ori a gazelor de şist, n-are rost să mai insistăm. Probabil că acum suportă cu greu afrontul actualului Guvern de a cumpăra avioane F16 second hand, în condiţii decente, din Portugalia. Să aşteptăm însă ca, barem după alegerile din SUA, să-i putem spune Good bye! Nu trebuie, însă, să ne mire atitudinile iritante ale dlui Gitenstein. Sunt ani de zile, se fac opt, de când politica externă a României - asumată integral şi chiar ignorând că ea face parte din programul guvernamental abrobat de Parlament - de către preşedintele Băsescu a baleiat între plecăciune şi slugărnicie către Vest, mai ales către Licuriciul  Mare, şi ţâfnă şi aroganţă către Est, nu doar către Rusia, ci şi către China.
Lipsa de tact, a dialogului ponderat, a preeminenţei interesului politic şi mai ales economic românesc, comportamentul în unghiuri drepte al lui Traian Băsescu a avut efecte nocive şi continuă să aducă pagube. Ba chiar răspunsuri şi reacţii dure, pe care Ursul de la Kremlin nu şi le-a stăpânit niciodată, nu numai faţă de România. Deunăzi, Alexandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al MAE rus, a sărit ofuscat, când în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost abordată chestiunea tezaurului românesc, a cărui restituire n-ar trebui să fie o problemă, dar oficialul moscovit a subliniat că nu-i o temă de actualitate şi că e treaba istoricilor... Nu întâmplător, tot în aceste zile, acelaşi minister rus a luat foc, protestând faţă de hotărârea municipalităţii Sankt Petersburg de a da numele Bucureşti unei noi staţii de metrou.  Cu Estul şi cu Vestul nu stăm pe roze. N-avem veşti prea bune nici dinspre Nord sau dinspre Sud.

Acum 15 ani, prestigioasa publicaţie The Economist  aprecia că România ar trebui să fie cea mai bogată şi, fireşte, respectată ţară din estul Europei. Cum de a ajuns o paria, în care cine vrei şi cine nu vrei mai trage câte o copită?! Este o întrebare legitimă, la care cel mai potrivit ar fi să răspunde cine  a impus îm ultimii ultimii ani nu numai politica externă, ci şi pe aceea internă a României. Se numeşte Traian Băsescu şi n-ar fi câtuşi de puţin inoportun, ba e chiar obligatoriu, să ofere populaţiei o serie de explicaţii ale lanţului de eşecuri,  Eventual, într-un Discurs despre starea naţiunii.