Ca o văduvă de război, Ziua Naţională

Uniforma din primul mare razboi, cel de reintregire, purtata de bunicul meu Victor Avramescu, a stat ani de zile intr-un cufar. Bunica Maria o scotea uneori, o peria cu migala si plangea. Isi plangea barbatul care n-a murit la Marasti, ci dupa al doilea razboi, cand rusii l-au gasit chiabur, primar liberal si, ca atare, dusman al poporului. Dupa ce a murit si bunica, ramasa vaduva nu de razboi, ci de pace, fiindca prigonirea batranului s-a petrecut in vremuri de pace, pa­rintii mei au daruit, alaturi de alte obiecte, acea uniforma militara pri­mu­lui muzeu al satului din San­ge­ru.

Zic primul, fiindca muzeul a suferit preschimbari, iar unele valori au plecat mai apoi la Ploiesti. Imi potriveam uneori, nevazut de ai mei, uniforma care imi venea mare si ma admiram in oglinda din odaia care mirosea me­reu a naftalina. Sapca, pe care am vazut-o apoi si-n filme, aproape ca mi se potrivea. Capul meu a avut ne­san­sa unui numar mare, iar in armata pe care aveam s-o fac la randu-mi, jucandu-ma de-a razboiul pe dea­lu­ri­le de langa Lipova, pe Mures, ga­seam greu un chipiu care sa-l incapa. Uniforma bunicului, de soldat al Re­ge­lui Ferdinand, a ramas insa neega­lata in puterea de a face sufletul meu sa vibreze, sa se impauneze cu bar­ba­tie si sa se considere vrednic de inaintasi. Inariparea aceea de copil vestea ce­ea ce aveam sa invat la scoala sub nu­mele patriotism?

Peste doua zile, pe sub Arcul de Triumf vor defila detasamente din ceea ce a ramas din armia romana. Va fi 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Ziua Nationala. O zi nationala in care natiunea nu prea mai e. Im­bran­cita nu doar in prapastia saraciei, ci – pe cai aproape criminale – in cea, si mai adanca, a pierderii constiintei de sine. Presedintele insusi, simbol (ha­lal simbol!) si garant al acestei constiinte ca suntem un popor cu va­lori validate in timp, cu o istorie care me­rita cinstita si aparata de molima ui­tarii, cu eroi si spirite alese care stau la loc de cinste in panteonul universal, ne indeamna s-o stergem cat mai putem afara, sa ne ducem noua mii de ani, unde vom vedea cu ochii, fiindca aici nu prea mai e nimic de facut. Ar mai fi de facut doar, oricat de departe am ajunge, sa-l votam pe el si armata lui mercenara.

Plecati, cat mai iute si cat mai departe, dar nu uitati sa ma votati. Am ales deja emisari care sa se ocupe de treaba asta, iar daca voi uitati sa votati, nu va ofiliti, va vor pune ei stampila, din ofi­ciu, unde trebuie. Pa, popor ro­man! Aici avem treaba, eu, frate-meu Mircea, coana Udrea, Boc, ceilalti pradatori calificati ai banului public imprastiati in toate guberniile, in toate intersectiile pe unde trec gologanii. Am revazut intr-o emisiune excelenta a lui Adrian Ursu imaginea de cosmar in care presedintele actual dadea mana cu madam Andreescu, umezita toata de emotie (parca asa o cheama pe papatoarea de bani instalata in fruntea Secretariatului General al Guvernului) si evitand mainile presedintilor care l-au precedat in Deal.

Si golania asta se petrecea langa Arcul Intregitorului, de Ziua Nationala a Romaniei. Am pri­mit cu bucurie la Sangeru ecouri le­ga­te de proaspat tiparitele mele carti de publicistica, 'Ciorne 2', 'Ciorne 3' si 'Ciorne 4'. Un bu­cu­res­tean care a venit sa viziteze Mu­ze­ul Pietrei si sa-mi cumpere cartile, cu o masina in care au mai incaput doi baieti scolari, sotia si mama, aceasta din urma cunoscatoare a car­tilor mele din tinerete, m-a chestio­nat sagalnic intr-o problema la zi. Stiti de ce il sustine Sebastian Lazaroiu, sfetnicul prezidential, pentru functia vacanta de al doilea om in stat pe Marko Bela? Nu apucasem sa aflu decat ca maghiarii vor avea propriul candidat la sefia Senatului. Ima­gi­na­ti-va, mi-a spus acest bucurestean, me­­dic de profesie, ca opozitia va in­cer­ca sa duca mai departe ideea de­bar­carii pre­se­din­te­lui.

Asta si face, zic, sau asa lasa sa se inteleaga. Ce vor spune ale­ga­to­rii, in forta carora sta demersul suspendarii? – ma in­trea­ba bucurestea­nul, inaltand din spran­cene. Il dam jos pe asta si lasam la carma tarii un maghiar? Nu se in­torc in morminte eroii, martirii din Ar­­deal, Avram Iancu? Nu vi se pare ca in mod diabolic Basescu da peste cap din start acest demers, profitand de prostia comisa de opozitie. Cine, cati vor mai vota pentru suspendare da­ca, asa cum vorbeste, in numele Co­­trocenilor, Lazaroiu, la Senat va veni un ungur? Va deveni Basescu raul cel mai mic? Ne va imbrobodi el iar?

M-am uitat in urma acestor oa­meni. Dadusera coltul soselei, iar eu tot stateam, agatat parca intr-un piron ne­va­zut, camasa inerta (asa iesisem la poarta), golita de trup fiindca frigul ui­ta­se sa ma atinga. Va fi Ziua Na­ti­o­na­la? Zi mai avem. Mai complicat e cu natiunea care incepe sa nu mai fie, imprastiata ca o turma in care au dat lupii si nimeni nu mai e in stare sa che­me adunarea, sa stranga ratacitii si instrainatii si sa le resadeasca in­crederea si mandria ca suntem o patrie.