
Liderul de la Kremlin a avertizat totodată că forțele ruse ar putea avansa și asupra orașului Sumî, din nord-estul Ucrainei, în contextul extinderii așa-numitei „zone tampon” de-a lungul graniței.
Declarațiile au fost imediat condamnate de Ucraina. Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sybiha, a acuzat Moscova de „dispreț total” față de eforturile diplomatice de pace susținute de SUA.
„În timp ce lumea cere oprirea imediată a vărsării de sânge, Rusia își exprimă planurile de a cuceri mai mult teritoriu și de a ucide mai mulți ucraineni”, a scris Sybiha pe platforma X.
Putin a subliniat că nu contestă independența Ucrainei, dar a invocat faptul că, în 1991, la destrămarea URSS, Ucraina s-a declarat stat neutru. El a cerut din nou Kievului „să accepte realitatea de pe teren” – o expresie folosită de Moscova pentru a justifica controlul asupra unui teritoriu ucrainean extins, care include Crimeea și mari părți din regiunile Luhansk, Donețk, Zaporijjea și Herson.
„Avem o vorbă: acolo unde calcă soldatul rus, acel loc devine al nostru”, a spus Putin.
La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a reacționat într-un mesaj video, denunțând afirmațiile liderului rus. „Ei nu vor armistițiu. Rusia vrea să continue războiul”, a spus Zelenski. El a adăugat că armata ucraineană apără regiunea Sumî, în fața unor „intenții nebunești” ale trupelor ruse.
Până în prezent, Rusia controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, potrivit estimărilor occidentale, însă intențiile exprimate de Putin alimentează temerile privind o posibilă escaladare a conflictului în nord-estul țării.

(sursa: Mediafax)