Cât de mult credem noi în îngeri, cât de mult avem nevoie de îngeri astăzi, în această lume în care tindem să ne punem propriul Eu mai presus de Dumnezeu și așezați acolo, în îndărătnicia percepției că numai ceea ce poate fi văzut e real, s-ar putea să ignorăm însăși puterea îngerilor de a ne fi aproape în clipele grele? Oare necredința noastră în îngeri ne împiedică să avem o relație personală cu îngerii și să ne bucurăm de puterea lor de a ne căluzi prin vis, prin intuiția noastră și chiar prin prezența lor fizică? Oare felul nostru de a trăi, adesea departe de acela al personajelor biblice, nu-i obstacol în calea unei minunate relații personale cu îngerii și nu cumva, aceste două cauze, îi fac pe îngeri ”invizibili” conștiinței noastre? Ce putem face noi să-i readucem pe îngeri în manifestare, să credem că – într-adevăr – pe unul dintre umerii noștri stă permanent un înger bun, un înger păzitor, care ne șoptește în taină gândurile lui Dumnezeu, ajutându-ne astfel să alegem binele chiar în lăuntru, în mintea și în inima noastră, acolo unde se ascund cauzele luminii sau ale întunericului experiențelor omenești? Biblia ne vorbește despre ”îngerul lăuntric”, despre ”îngerul din vis”, dar și despre ”îngerul întrupat”, deci despre trei forme de manifestare ale îngerilor, pe care le putem regăsi în experiența vieții grație felului nostru de a trăi. Povestea lui Tobit ne mai face o dezvăluire teribilă și anume aceea că omul singur, Eul nostru, nu poate birui răul fără ajutorul divin, iar puterea lui Dumnezeu este atât de mare încât îl poate face pe înger om pentru a învinge răul care-l atacă. Acesta e – aș spune – un motiv serios, care ne poate mișca din inerția intelectului către cercetare, căutare și regăsire a lumii pierdute din noi(lumea îngerilor), a ochilui frumos din conștiința noastră, capabil să vadă îngerii și să creadă în ei!
”Între Dumnezeu și om există o ierarhie de nivele energetice spirituale și câmpuri de putere graduală. Aceste sunt intuite și ne referim la ele ca la Duhul Sfânt, sinele superior, Grația lui Dumnezeu, îngerii, arhanghelii, cerurile. Nivelele de conștiință situate în ierarhia spirituală 1000 și chiar peste acestea, reprezintă o putere dincolo de capacitatea imaginației umane. Atingerea unui arhanghel este atât de puternică și devastatoare, încât Eul este ca paralizat, fiind redus la tăcere. Această putere este absolută și totală”(Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde; Ed. Cartea Daath), spune David Hawkins, un iluminat, cercetător al stărilor de conștiință avansată! Avem aici o confirmare, obținută prin testări kinesiologice, a afirmației că ”îngerii există” și trăiesc în stări de conștiință atât de înaltă, încât devine adevărat că, pentru a-i percepe în conștiința noastră și a avea o relație, fie și cu cei mai mici dintre ei, ar tebui să strălucim cu sufletul și cu mintea. Să ne ascultăm îngerul lăuntric când el ne șoptește să facem un bine, să ne ascultăm îngerul care ne vorbește în vis uneori și, mai ales, să ne ascuțim atenția conștientă pentru a observa că uneori sunt lângă noi oameni ”ca îngerii”, care ne sunt aproape atâta vreme cât avem nevoie să învingem ceva rău. Frumusețea inimii noastre ne ajută să simțim și să trăim în relație cu îngerii, să nu avem nevoie de dovezi științifice pentru a crede că ”îngerii există”și a ne bucura de prezența lor în această aventură a ființei în existența materială!
Citește pe Antena3.ro


