Când raţiunea lipseşte

Am auzit recent la un post de televiziune un funcţionar de rang înalt de la o bancă comercială din România care, în esenţă, critica intervenţia BNR de apărare a leului faţă de efectele crizei financiare şi atacurile speculative. El spunea că folosirea bubor-ului în stabilirea dobânzii la clienţi nu trebuie să se împiedice de anomalii.

Replica adusă că dobânzi ce urcă la cote de peste 40%-50% nu au sens îndepărtând clienţii l-a lăsat rece. Omul subestima flagrant riscurile de sistem, vulnerabilitatea indusă de deficite externe mari; părea indiferent faţă de situaţia că bănci (precum cea pentru care lucrează), ce folosesc sprijin al statului pentru a rezista crizei financiare, să nu se implice, alături de fonduri de risc şi bănci de afaceri, în jocuri periculoase pentru stabilitatea financiară a ţărilor unde operează. Mă întrebam chiar în ce lume trăiesc aceste persoane... dacă ele au o fărâmă de responsabilitate în afară de obsesia de a obţine câştiguri cât mai mari pe termen scurt. Cum ar fi reacţionat respectivul dacă s-ar fi interzis în România operaţiuni la termen (short-sellingul) — cum s-a făcut în SUA şi în Marea Britanie privind bursele, fie aceasta ca măsură temporară.

Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni la noi, dar şi în Ungaria, alte economii emergente din UE m-a determinat să adresez Comisiei Europene rândurile de mai jos.

Am cerut explicaţii CE cu privire la măsurile concrete pe care le are în vedere pentru problemele specifice ale economiilor emergente din UE, pe fondul crizei financiare internaţionale şi al răspândirii recesiunii în Europa. Am subliniat că “majoritatea discuţiilor despre pachetele de ajutor în industria financiară au în vedere statele din zona euro sau  membrele mai vechi ale UE, în timp ce noile state membre sunt foarte rar menţionate”.

“S-ar putea spune că pachetele de salvare a majorităţii băncilor europene mari şi combaterea recesiunii economice severe ajută la rândul lor economiile emergente ale Uniunii. Dar... aceste economii nu beneficiază de avantajele deţinerii unei valute de rezervă ca monedă proprie, au deficite mari de cont curent şi resimt într-o mai mare măsură fuga lichidităţilor către plasamente mai sigure”, ceea ce pune “o presiune uriaşă asupra propriilor monede şi complică imens acţiunile băncilor centrale naţionale”.  “Ironia este că anumite entităţi financiare, care solicită ajutor de la stat, sunt angajate în operaţiuni speculative în economiile emergente care produc daune importante şi care măresc riscurile sistemice. BCE şi FMI pot asista noile state membre în această perioadă foarte dificilă. Dar Comisia trebuie să depăşească faza rapoartelor care îndeamnă la politici prudente.”

La începutul anului am blamat pe cei care fac analize pentru clienţi sugerând un anume nivel al cursului leului – băncile pentru care lucrează fiind jucători mari (market-makers) pe piaţa valutară de la noi. Aici avem de-a face cu un conflict de interese flagrant. Unii se fac că nu înţeleg cauzele acestei crize! Oare raţiunea nu le spune că este putregai mult în finanţele globale şi că fiecare poartă o răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat? Vedem acum neajunsuri ale deschiderii premature a contului de capital. Şi nu ar fi exclus ca unele operaţiuni să fie prohibite la un moment dat... Trebuie ca MFP şi BNR să colaboreze cu omologi din alte ţări membre ale UE pentru a se impune măsuri adecvate la nivelul Uniunii.

P.S. Suspectez că şi unele bănci din România au mizat pe deprecierea puternică a leului şi s-au confruntat cu pierderi substanţiale având interesul să transfere din acestea asupra clienţilor şi să nu închidă imediat poziţiile.