x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Când scârţâie USA

0
Autor: Vasile Seicaru 01 Mar 2009 - 00:00
Când scârţâie USA


DIASPORA  •  O SLUJBĂ ÎN STATE.
Mie îmi place să fac ceea ce fac de atâţia ani! Să cânt! Şi am tot umblat pe toate coclaurile în atâţia ani. Am "făcut" ţara asta de mai multe ori, de la un capăt la altul, am fost în multe ţări cu spectacolele mele, am avut fel şi fel de întâmplări şi păţanii care de care mai haioase, unele demne de ţinut minte, altele tocmai bune de uitat.



De când am renunţat la profesia mea de profesor de educaţie fizică şi am plecat din Galaţi într-o bună ziulică, lăsând totul baltă, şi catedră, şi casă, şi prieteni, şi m-am stabilit în Bucureşti, am susţinut peste tot atâtea concerte, încât ar trebui acum să-mi fie deajuns şi să mă opresc. Aş fi făcut-o dacă aş fi observat că nu mai am vreun rost pe scenă, dar dacă văd că lumea mai vrea muzica mea, că mai dă bani pe bilete să mă asculte, m-am gândit să continuu să scriu, să cânt şi să trăiesc cu şi prin muzica asta.

Când mergeam mai des pe la românii din diaspora eram deseori tare emoţionat când vedeam cum plâng oamenii la anumite cântece, însă nu înţelegeam de ce trebuia să cânt mai mult în restaurante (că, în mare, cam pe acolo se cântă când pleci "afară"). Nu că n-am ţinut spectacole şi în săli de concerte, ba şi în săli de sport, dar românii preferă să se întâlnească cu artiştii la un mic şi la o bere. De ce? ... ei ştiu mai bine! Acum câţiva ani am fost cu Socaciu în State, am cântat în mai multe oraşe: New York, Detroit, Cleveland, Boston... ba şi într-un centru universitar deosebit – Buffalo, situat la graniţa dintre SUA şi Canada! Despre o anume întâmplare la New York vreau să-ţi povestesc. Mi se pare normal să afli şi să comentezi! O dată ajunşi în America, ni s-a spus că o să mergem la o biserică românească numită Sf. Maria, care nu era chiar terminată, dar slujbe se ţineau în ea, normal. Încă de la intrare, ne-au întâmpinat doi "domni" care se scoteau în pumni afară, înjurând de Dumnezeu. Ne-am speriat, dar totuşi am intrat şi ne-am sprijinit spatele de zidul rece al bisericii, nevenindu-ne să credem că e adevărat ce am văzut şi auzit. Am asistat la o parte din slujba aceea, neînţelegând mare lucru. Un lucru ni s-a întipărit în minte: că oamenii vorbeau tot timpul, era gălăgie, unii erau nervoşi, alţii numai că nu se întorceau cu spatele la altar, nu vedeam rostul venirii oamenilor în biserică. Când preotul a spus oamenilor să se caute mai bine prin buzunare şi să mai dea bani pentru a termina odată biserica, şi să se dea mai mult că nu ajunge, am constatat că era aievea, că nu era rodul închipuirii noastre. N-am uitat nici acum. Nici măcar concertul pe care l-am susţinut, unde oamenii veneau şi puneau câte un dolar, câte cinci dolari într-un borcan aşezat lângă scenă... bani pentru artişti! (cineva, artist renumit care a susţinut şi mai susţine spectacole la românii din afară, spunea uneori... "dolarul, oricât de jos ar fi, apleacă-te şi ridică-l!"). Tu acum poţi judeca şi singur de ce mulţi artişti au început să meargă mai rar în diaspora, unii deloc!

Aflu din ce în ce mai des că românii vin în număr foarte mare când se anunţă prezenţa vreunui manelist celebru! Uneori se lasă cu bătaie, ba şi cu focuri de armă! Spun şi eu din ce am auzit... nu vă fie cu supărare! Şi nu ştiu de ce, îmi aduc aminte că atunci când am ieşit afară din biserica din NY am văzut în faţa altei biserici alăturate, una grecească, cum lumea asculta, cânta şi se bucura! Era zvon de muzică grecească, într-un loc în care veneau grecii să se roage, spre îmbucurarea sufletului, spre iluminarea naţiei!
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de