x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Capul plecat sabia îl taie

Capul plecat sabia îl taie

de Ilan Laufer    |    09 Iul 2015   •   07:48

Din moşi-strămoşi, România a avut „ghinionul” să se afle în drumul marilor imperii şi nu neapărat fiind adversar al acestora, ci pur şi simplu pentru că din punct de vedere geo-strategic avem o locaţie extrem de importantă şi dorită de a fi controlată de marile puteri ale lumii. Astăzi ne aflăm mai mult sau mai puţin în aceeaşi situaţie, la graniţa zonei euro-atlantice, gard în gard cu marele Putin, care în ultimii ani se „extinde” după cum îl taie capul. Cu alte cuvinte, în cazul unui conflict militar, noi suntem prima linie de front. Menţionez toate aceste aspecte dorind să ajung la esenţa lucrurilor, şi anume la proverbul inserat în ADN-ul nostru colectiv, „Capul plecat sabia nu-l taie”, proverb care ne-a îngropat naţiunea şi demnitatea în ultimii 25 ani. Clasa politică l-a aplicat ca la carte când a venit vorba de privatizarea României şi vânzarea tuturor resurselor acestei ţări, iar apoi şi naţiunea l-a aplicat ori de câte ori a avut motive solide să iasă în stradă ca să îşi apere drepturile cetăţeneşti şi demnitatea batjocorită în general de clasa politică, dar din păcate nu au făcut-o, gândind toţi într-un mod telepatic ciudat „capul plecat sabia nu-l taie”. Încercaţi să faceţi o parală între România şi Grecia, care se află într-o situaţie fără precedent în zona euro, cu o datorie ce depăşeşte 200% din PIB-ul acestei ţări, faţă de România, care are o datorie de doar 40% din PIB. Totuşi, în aceste condiţii, Grecia a zis un mare „nu” la referendumul de duminică în ceea ce priveşte continuarea politi¬cilor de austeritate. Capul lor nu a fost tăiat, dimpotrivă, au obligat toate statele din zona euro să se aşeze la masa tratativelor şi să găsească un nou acord. Au câştigat respectul tuturor, respect pierdut de noi acum foarte mulţi ani. Avem foarte multe de învăţat din compor¬tamentul grecilor care luptă până la capăt pentru ţara lor şi pentru inde¬pendenţa lor ca stat suveran. Este timpul să ne trezim din somnul cel de moarte.
 

×