x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Care Andreea?

Care Andreea?

de Tudor Octavian    |    01 Sep 2010   •   00:00

Fiind eu un intelectual preocupat doar de problemele mari ale societăţii româneşti, problemele ei mijlocii şi mici, cum ar fi bunăoară abundenţa de ţâţe şi de funduri de vedete de pe coperţile publicaţiilor mondene şi porno, ar trebui să mă lase indiferent. Mă întreb oare ce-ar spune cititorii mei dacă m-ar vedea holbându-mă, ca un soldat scăpat duminica în oraş cu bilet de voie, la nurii din chioşcurile cu ziare şi reviste ai Andreei? Aşa, aşa, maestre - ar putea să spună ei -, va să zică te interesează ţâţele, nu soarta României?!

Adevărul e că mă uit la coperţile revistelor cu poze de vedete mai mult din cauza titlurilor. Andreea preferă chiloţii cu clopoţei - scrie cu litere mari pe una dintre ele. Pe alta, Andreea se hrăneşte cu fulgi de ovăz mexican. E normal să mă întreb: Care Andreea? Că doar pe toate le cheamă Andreea. Un universitar în etate îşi aminteşte că, înainte de război, majoritatea studenţilor se numeau Ion, Gheorghe, Ştefan, Nicolae, Radu, Maria, Ioana, Florica. Astăzi, dai de un Gheorghe la trei cataloage o dată, iar fetele sunt mai toate Andreea.

Când ajung prezentatoare de rochii sau cititoare de promptere la televiziune, Andreele se întrec în tot felul de excentricităţi. Un portret-robot al Andreei celebre e un inventar de nerozii provocatoare: Andreea şi-a cumpărat gazon roz din Insulele Feroe; Andreea adoră pisicile cu cinci picioare; Andreea se manichiurează la o clinică de chirurgie estetică din Hawaii; Andreea bea numai lapte de crocodiliţă de prăsilă; Andreea obişnuieşte să se scarpine după un ritual budist; Andreea i-a făcut cadou iubitului ei un cuc cu ceas.

Dac-ar fi vorba despre pensionarele unei clinici psihiatrice pentru nevestele de miliardari care au mai mulţi bani decât pot să cheltuiască, aş mai înţelege. Dar Andreele astea, cărora până mai ieri, dacă nu le cântau greieri în călcâie, le ciuguleau gâştele din palmă, s-au emancipat peste poate de repede. Şi ce-i mai interesant e că n-au nici o cenzură, când e să afle toată ţara ce culoare preferă la prezervative, cum aveau ele ţâţe tip jimblă şi şi le-au gonflat tip fesă, cum fac ele sex cu reflectoarele-n fund, cât le costă un masaj de lux, ce rase de teckeli adoră, câte perechi de pantofi au adunat, ce fotbalişti admiră şi cu ce şampon îşi spală Jeep-ul. Andreea e convinsă că tot ce produce mintea ei mică şi transparentă trebuie să ajungă la popor. Pe coperta celei mai noi apariţii - o revistă plină de reclame de cosmetice şi cârpe scumpe -, Andreea din fotografie o sfătuieşte într-o sută de mii de exemplare pe Andreea care cumpără publicaţia să se îmbăieze ca ea o dată pe săptămână în lapte de capră.
Bine, bine, veţi zice, dar care Andreea, că-s mai multe? Cum care Andreea? Aia de pe coperţi.

×
Subiecte în articol: editorial