Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Respectul pentru carte ne face să exagerăm cu respectul pentru cărţi. Dacă judecăm cu detaşare naşterea, viaţa şi moartea unor cărţi, vom descoperi nenumărate similitudini in naşterea, viaţa şi moartea unor oameni. Am putea spune, fără să forţăm afirmaţia, că pentru fiecare om există o carte care-i seamănă.
Respectul pentru carte ne face să exagerăm cu respectul pentru cărţi. Dacă judecăm cu detaşare naşterea, viaţa şi moartea unor cărţi, vom descoperi nenumărate similitudini in naşterea, viaţa şi moartea unor oameni. Am putea spune, fără să forţăm afirmaţia, că pentru fiecare om există o carte care-i seamănă.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Respectul pentru carte ne face să exagerăm cu respectul pentru cărţi. Dacă judecăm cu detaşare naşterea, viaţa şi moartea unor cărţi, vom descoperi nenumărate similitudini in naşterea, viaţa şi moartea unor oameni. Am putea spune, fără să forţăm afirmaţia, că pentru fiecare om există o carte care-i seamănă.
Un proverb editorial - fiindcă au şi editorii zicalele lor profesionale - spune că orice tămpenie află pănă la urmă 1.000 de cititori. Lumea are tendinţa să sacralizeze piaţa cărţii, văzănd in bogăţie şi varietate un progres. In fapt, e acelaşi gen de progres din Mall-uri. Ai de ales din sute de oferte alimentare, dar cumperi tot ce ai mai cumpărat. Ca să ieşi din găndirea generală, trebuie să ţi se intămple o dumirire mare. O astfel de dumirire radicală, in raporturile mele cu cărţile, mi s-a intămplat la o licitaţie pariziană de carte veche. M-am dus la licitaţie fără să-mi fie clare motivele. Simţeam că le am, insă nu ştiam să le exprim şi nici să le dimensionez. Pentru cărţile vechi, respectul e şi mai global decăt pentru cele noi.
In Paris, dai de cărţi vechi la tot pasul, la preţuri de toată măna. La licitaţie, un public de ciudaţi se bătea pe nişte cărţi, care pentru mine nu se deosebeau prin nimic de altele din aceeaşi epocă, dar ieftine. Era vorba despre cărţi care işi păstrau prin ceva interesul peste veacuri. Care, in afară de conţinut, duceau peste timp şi alte performanţe, unele de meşteşug legătoresc, altele prin ilustraţii sau dedicaţii. Abia la o licitaţie din elita cărţilor realizezi căte au in plus cărţile deosebite faţă de acelea de rănd. Sunt ca un sipet, in care oameni de valoare din mai multe secole au adunat insemne ale preţuirii lor. După căteva secole, o carte veche, bogat marcată spiritual incă de la apariţie, işi inmulţeşte autorii. Mai bine zis, creatorii. Chiar şi librarul care a pus-o pe piaţă intăi devine, dacă s-a evidenţiat in breaslă, dacă este el insuşi o mare figură in cultură, creator in continuitate.
La licitaţia aceea, am inţeles de ce nu am vrut să primesc darul pe care, cu vreo 30 de ani in urmă, a vrut să mi-l facă văduva unui jurist. A dorit să-mi dăruiască biblioteca de mai multe mii de volume a soţului ei. Că nu eram şi eu tot avocat, n-ar fi fost nimic. Numai că biblioteca nici pentru jurişti nu mai era utilă. Cel mult pentru un cercetător al istoriei cărţii de Drept la noi. Cănd i-am cerut doamnei să-mi permită să-mi aleg doar căteva titluri, evident din alte domenii, femeia s-a arătat jignită. Ulterior, mi s-a spus că umbla de căţiva ani s-o doneze pe toată şi că de fiecare dată primea acelaşi răspuns pe care i-l dădusem şi eu: doar căteva cărţi. Soţia juristului, in evlavia pe care i-o alimenta marea bibliotecă a bărbatului, nu voia să accepte că biblioteca işi epuizase rostul o dată cu stăpănul.
Respectul pentru carte ne face să exagerăm cu respectul pentru cărţi. Dacă judecăm cu detaşare naşterea, viaţa şi moartea unor cărţi, vom descoperi nenumărate similitudini in naşterea, viaţa şi moartea unor oameni. Am putea spune, fără să forţăm afirmaţia, că pentru fiecare om există o carte care-i seamănă.
Un proverb editorial - fiindcă au şi editorii zicalele lor profesionale - spune că orice tămpenie află pănă la urmă 1.000 de cititori. Lumea are tendinţa să sacralizeze piaţa cărţii, văzănd in bogăţie şi varietate un progres. In fapt, e acelaşi gen de progres din Mall-uri. Ai de ales din sute de oferte alimentare, dar cumperi tot ce ai mai cumpărat. Ca să ieşi din găndirea generală, trebuie să ţi se intămple o dumirire mare. O astfel de dumirire radicală, in raporturile mele cu cărţile, mi s-a intămplat la o licitaţie pariziană de carte veche. M-am dus la licitaţie fără să-mi fie clare motivele. Simţeam că le am, insă nu ştiam să le exprim şi nici să le dimensionez. Pentru cărţile vechi, respectul e şi mai global decăt pentru cele noi.
In Paris, dai de cărţi vechi la tot pasul, la preţuri de toată măna. La licitaţie, un public de ciudaţi se bătea pe nişte cărţi, care pentru mine nu se deosebeau prin nimic de altele din aceeaşi epocă, dar ieftine. Era vorba despre cărţi care işi păstrau prin ceva interesul peste veacuri. Care, in afară de conţinut, duceau peste timp şi alte performanţe, unele de meşteşug legătoresc, altele prin ilustraţii sau dedicaţii. Abia la o licitaţie din elita cărţilor realizezi căte au in plus cărţile deosebite faţă de acelea de rănd. Sunt ca un sipet, in care oameni de valoare din mai multe secole au adunat insemne ale preţuirii lor. După căteva secole, o carte veche, bogat marcată spiritual incă de la apariţie, işi inmulţeşte autorii. Mai bine zis, creatorii. Chiar şi librarul care a pus-o pe piaţă intăi devine, dacă s-a evidenţiat in breaslă, dacă este el insuşi o mare figură in cultură, creator in continuitate.
La licitaţia aceea, am inţeles de ce nu am vrut să primesc darul pe care, cu vreo 30 de ani in urmă, a vrut să mi-l facă văduva unui jurist. A dorit să-mi dăruiască biblioteca de mai multe mii de volume a soţului ei. Că nu eram şi eu tot avocat, n-ar fi fost nimic. Numai că biblioteca nici pentru jurişti nu mai era utilă. Cel mult pentru un cercetător al istoriei cărţii de Drept la noi. Cănd i-am cerut doamnei să-mi permită să-mi aleg doar căteva titluri, evident din alte domenii, femeia s-a arătat jignită. Ulterior, mi s-a spus că umbla de căţiva ani s-o doneze pe toată şi că de fiecare dată primea acelaşi răspuns pe care i-l dădusem şi eu: doar căteva cărţi. Soţia juristului, in evlavia pe care i-o alimenta marea bibliotecă a bărbatului, nu voia să accepte că biblioteca işi epuizase rostul o dată cu stăpănul.
Citește pe Antena3.ro
