Ce aiureala!

"Va dati seama cum ne-ar fi caracterizat occidentalii astia subtiri daca am fi incendiat iarasi Bucurestiul si am fi racnit pe bulevardele vandalizate "Politie peste tot, dreptate nicaieri!" sau "Jos statul, politistii si patronii !"? Ori sa fi iesit ministrul Blaga sa declare ca "acestia nu sunt protestatari, ci criminali", asemenea omologului sau din capitala Frantei?!"

Sponsor lizibil al democratilor oranj, sinucigasul Anghelescu si-a pus cordelina de gat si s-a furisat dincolo prin gaura steagului fluturat deunazi la ceas de izbanda basesciana. Prin golul acela rotund el s-a petrecut de bunavoie, ca un rotocol de fum de tigara arsa in pripa. Pe cand se apropia de buza gropii "binecuvantate" de contrabandisti in sutana si ciocli de imprumut, sotul exconsilierei Stana a dat nas in nas cu Prima Doamna a tarii, surprinsa in suav flagrant de echitatie. Cortegiul funerar a zabovit cateva clipe in fata convoiului ecvestro-semiprezidential, cat sa-i atate pe virilii si fornaitorii armasari sa necheze a cumplita inechitate, si s-a urnit apoi spre zarile pangarite de evazionistii credintei.
Ciudata si plina de talc intalnirea asta, la ceas de echitatie oficiala, pe traseul echitatii dictate de la Palat!

Peste Dunare, la Belgrad si Pojarevat, zeci de mii de sarbi l-au privegheat pe drumul din urma pe fostul presedinte Slobodan Milosevici. Lacrimi de durere, fete indoliate, strigate de razbunare si o ingropaciune sub un tei batran, acolo unde, se zice, tiranul "Slobo", pe atunci doar un timid amorez, si-a sarutat intaiasi data viitoarea sotie. Sarbatoarea rezistentei sarbe l-a revoltat intr-atat pe ministrul de Externe Vuk Draskovici, incat acesta a rabufnit furios: "Nu a fost vorba, asa cum au spus, despre funeraliile populare, ci despre o adunare pentru a inmormanta poporul". Chiar si-asa, omagiind "crimele si asasinii", poporul sarb nu a celebrat "regimul mortii si al distrugerii", cum s-a grabit inaltul demnitar sa-l acuze, ci, dimpotriva, norodul s-a razvratit un pic, in amintirea anilor de mandra nealiniere. Si, mai mult ca sigur, la inmormantarea ofuscatului Vuk, sarbii nu se vor inghesui nici macar pe sfert, pentru ca umilinta de acum nu va naste vreo nostalgie. Pe cand, la umbra simbolicului tei, martor al atator imbratisari istorice, va inflori mereu nationalismul imbalsamator sau eroic, ca protest impotriva globalizarii venetice.

Greu blestem a picat pe capul pesedistilor, dupa ce, in anii ’90, raposatul Vacaru il inregimentase in partidul zglobiului reformator Iliescu pana si pe apoliticul Dumnezeu. Dar Al de sus a rabdat ce-a rabdat sinistra ocara si, scos din sarite intr-un sfarsit previzibil, l-a imbiat pe senatorul Iorgovan sa iasa la rampa cu o dezvaluire socanta: gasca mult hulitului Adrian Nastase s-a strans pe criteriile homosexualitatii, masoneriei si infractionalitatii! Un triunghi in care lingusitorii balosi ai "Bombonelului" s-au simtit grozav de bine aproape un deceniu. Un deceniu in care gretoasele fapturi cartitoare de azi s-au straduit din rasputeri si fara scrupule sa fie ba homosexuali, ba masoni, ba infractori, ca altceva ce sa-i fi tinut, oare, alaturi, in aceeasi zeama pacatoasa de trandafiri?

La Paris, mii de tineri, nu magrebienii mahalalelor insalubre!, s-au invartosit sa urle mai abitir ca parintii lor stradali din 1968: "Vrem sa facem dragoste, nu razboi!". Intre timp, dragostea a devenit nerentabila si, de ce sa ne ferim de-un adevar crud? Cine mai are vreme de ea? Se face sex pe rupte si dragoste ioc! Pai, la fast-food nu merge decat fast-sex, adica fast-life! In schimb, razboaiele sunt lungi si sterile, indeosebi de cand "genocidului" Bush i s-a nazarit sa-si continue curele de antiterorism prin deserturile petrolifere ale Arabiei.

Dar, la Paris, demonstrantii s-au saturat doar sa protesteze pasnic si s-au apucat sa dea foc la cladiri si autovehicule. Ori sa cafteasca fortele de ordine, intr-o revarsare de ura si violenta mai ceva ca-n revolutul anotimp al mineriadelor dambovitene. La urma urmei, furia n-are granite si nu tine cont de "pibul" pe cap de locuitor. Pretutindeni este la fel: inspaimantatoare, animalica, contondenta si nestavilita. Va dati seama cum ne-ar fi caracterizat occidentalii astia subtiri daca am fi incendiat iarasi Bucurestiul si am fi racnit pe bulevardele vandalizate "Politie peste tot, dreptate nicaieri!" sau "Jos statul, politistii si patronii!"? Ori sa fi iesit ministrul Blaga sa declare ca "acestia nu sunt protestatari, ci criminali", asemenea omologului sau din capitala Frantei?! Nu mai pupam in veci integrare si, in plus de asta, cuvantul "criminal" ar fi devenit un titlu nobiliar, cum s-a intamplat odinioara cu cel de "golan". Oricum, daca dai jos statul si politistii, ce ramane in loc? Haosul, desigur. Sau democratia in stare pura, utopica? In schimb, daca dai jos patronii, te intorci la triada aceea marxist-leninista ademenitoare: proprietar-producator-beneficiar, semn ca stanga n-a sucombat.

Imaginile inecate in fum si sange parizian mi-au starnit fantasme aiuritoare. Se facea ca Romania era deja membra a UE, iar Franta o biata aspiranta, cu destule stegulete rosii in drumul emanciparii europene. Gherila urbana cazuse cum nu se poate mai prost pentru concetatenii lui Chirac, chiar inaintea raportului din luna mai, iar clauza de salvgardare ranjea amenintator. Temerile erau amplificate si de faptul ca Hexagonul era monitorizat de un aprig si intransigent comisar european, in persoana doamnei... Pippidi, cu a sa prezumtie de vinovatie. Ce aiureala!