{tiţi când folosesc diplomaţii termenul de „interesant“, cu privire la
persoana interlocutorului? Când trebuie să spună ceva OK despre el,
să-l laude, să-i facă un compliment diplomatic sau ceva similar, mai
ales dacă este şef de stat şi de faţă, dar nu pot să spună nimic din
toate acestea, fiindcă s-ar face de râs! Adică „interlocutorul“ este
deja un „dezastru“ consacrat public! Singurul termen pe care i-l poţi
aloca atunci, fără a-l ofensa, dar şi fără a-l lăuda, este acela de
„interesant“!
Sigur, sunt destui imbecili în ţara asta (inclusiv pe forum), altminteri oameni onorabili, cinstiţi în prostia lor, care spun: „{i ce dacă Băsescu face gafe diplomatice? Ia dă-i în mă-sa pe de-alde Stan şi alţi cretini ca el, plătiţi de Felix Motanu’ să-l critice pe Preşedinte! Huo! Rudotelu’, Stane! În cămaşă de forţă cu tine! Îl critică pe Preşedintele nostru! Aţi văzut ce tare e Băse? Ce frumos hâhâie, de-i scoate din minţi pe corupţi?“.
Mda! E loc pentru toată lumea în ţara asta! La 31 ianuarie 2008, Preşedintele a ţinut un discurs la German Marshall Fund din Bruxelles, unde a precizat, conform comunicatului oficial: „Evoluţia angajamentelor NATO au demonstrat necesitatea unei abordări cuprinzătoare a apărării colective. Consolidarea parteneriatelor NATO şi a politicii de cooperare constituie o dimensiune elementară a acestei abordări. Sperăm că Summit-ul de la Bucureşti va marca aprofundarea cooperării dintre NATO şi ONU, precum şi întărirea legăturilor cu partenerii noştri pentru securitate, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, pornind de la interesele noastre comune“!
Apărarea colectivă în NATO, conform articolului V, din Tratatul de la Washington, din 1949, care guvernează Alianţa, presupune garanţii de securitate juridic obligatorii, asumate între Aliaţi. Asta înseamnă o structură formală, adică alianţa politico-militară şi semnarea unui protocol de aderare la acea alianţă (NATO), pentru orice ţară care ar dori să aibă o relaţie de apărare colectivă cu NATO. Nici unul dintre statele menţionate de Băsescu nu se poate afla într-o relaţie de apărare colectivă cu NATO, pentru simplul motiv că nu face parte din zona euro-atlantică acoperită de Tratatul de la Washington, asupra căreia se exercită garanţiile de securitate descrise acolo. Băsescu, pur şi simplu, confundă parteneriatul din afara apărării colective dintre NATO şi acele ţări (vezi colaborarea cu ele în Afganistan, de pildă) cu apărarea colectivă.
Cu numai o zi înainte, purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a fost întrebat, în conferinţa de presă săptămânală, la Bruxelles, în legătură tocmai cu parteneriatele globale şi relaţia dintre acele ţări şi NATO: „(...) Relaţia cu Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă?“. Appathurai a răspuns sec, printre altele: „(...) Aşadar, relaţii individuale, bazate pe cerinţe individuale, fără structură formală şi realizate într-un ritm care are sens pentru toate părţile“. Nici un cuvânt despre „apărare colectivă“, pentru simplul motiv că purtătorul de cuvânt al NATO nu este nici nebun, nici imbecil, nici „interlocutor extrem de interesant“, cum l-a categorisit Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pe Băsescu, în conferinţa de presă comună!
{tiţi, dragii mei, când folosesc diplomaţii termenul de „interesant“, cu privire la persoana interlocutorului? Atunci când trebuie să spună ceva OK despre el, să-l laude, să-i facă un compliment diplomatic sau ceva similar, mai ales dacă este şef de stat şi de faţă, dar nu pot să spună nimic din toate acestea, fiindcă s-ar face de râs! Adică, „interlocutorul“ este deja un „dezastru“ consacrat public! Singurul termen pe care i-l poţi aloca atunci, fără a-l ofensa, dar şi fără a-l lăuda, este acela de „interesant“! Dacă Scheffer ar fi considerat că ce a spus Băsescu, la întâlnirea cu oficialii NATO, a fost, într-adevăr, interesant, aprecierea sa ar fi vizat discuţia, ca atare, şi nu persoana interlocutorului.
Aşadar, cum vă place să fiţi reprezentaţi, în lume, de un „interesant“?
Mda! E loc pentru toată lumea în ţara asta! La 31 ianuarie 2008, Preşedintele a ţinut un discurs la German Marshall Fund din Bruxelles, unde a precizat, conform comunicatului oficial: „Evoluţia angajamentelor NATO au demonstrat necesitatea unei abordări cuprinzătoare a apărării colective. Consolidarea parteneriatelor NATO şi a politicii de cooperare constituie o dimensiune elementară a acestei abordări. Sperăm că Summit-ul de la Bucureşti va marca aprofundarea cooperării dintre NATO şi ONU, precum şi întărirea legăturilor cu partenerii noştri pentru securitate, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, pornind de la interesele noastre comune“!
Apărarea colectivă în NATO, conform articolului V, din Tratatul de la Washington, din 1949, care guvernează Alianţa, presupune garanţii de securitate juridic obligatorii, asumate între Aliaţi. Asta înseamnă o structură formală, adică alianţa politico-militară şi semnarea unui protocol de aderare la acea alianţă (NATO), pentru orice ţară care ar dori să aibă o relaţie de apărare colectivă cu NATO. Nici unul dintre statele menţionate de Băsescu nu se poate afla într-o relaţie de apărare colectivă cu NATO, pentru simplul motiv că nu face parte din zona euro-atlantică acoperită de Tratatul de la Washington, asupra căreia se exercită garanţiile de securitate descrise acolo. Băsescu, pur şi simplu, confundă parteneriatul din afara apărării colective dintre NATO şi acele ţări (vezi colaborarea cu ele în Afganistan, de pildă) cu apărarea colectivă.
Cu numai o zi înainte, purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a fost întrebat, în conferinţa de presă săptămânală, la Bruxelles, în legătură tocmai cu parteneriatele globale şi relaţia dintre acele ţări şi NATO: „(...) Relaţia cu Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă?“. Appathurai a răspuns sec, printre altele: „(...) Aşadar, relaţii individuale, bazate pe cerinţe individuale, fără structură formală şi realizate într-un ritm care are sens pentru toate părţile“. Nici un cuvânt despre „apărare colectivă“, pentru simplul motiv că purtătorul de cuvânt al NATO nu este nici nebun, nici imbecil, nici „interlocutor extrem de interesant“, cum l-a categorisit Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pe Băsescu, în conferinţa de presă comună!
{tiţi, dragii mei, când folosesc diplomaţii termenul de „interesant“, cu privire la persoana interlocutorului? Atunci când trebuie să spună ceva OK despre el, să-l laude, să-i facă un compliment diplomatic sau ceva similar, mai ales dacă este şef de stat şi de faţă, dar nu pot să spună nimic din toate acestea, fiindcă s-ar face de râs! Adică, „interlocutorul“ este deja un „dezastru“ consacrat public! Singurul termen pe care i-l poţi aloca atunci, fără a-l ofensa, dar şi fără a-l lăuda, este acela de „interesant“! Dacă Scheffer ar fi considerat că ce a spus Băsescu, la întâlnirea cu oficialii NATO, a fost, într-adevăr, interesant, aprecierea sa ar fi vizat discuţia, ca atare, şi nu persoana interlocutorului.
Aşadar, cum vă place să fiţi reprezentaţi, în lume, de un „interesant“?
Citește pe Antena3.ro