Cine face inventarul?

Miroase a sange, si-a razbunare, si-a ura in extaz in Romania si nimeni nu cuteaza sa se impotriveasca sordidei revarsari de spaima dezbinatoare. "Intr-o zi - povesteste Harry Belafonte in interviul acordat recent Jurnalului National - m-am trezit pe lista neagra a lui McCarthy. Si dintr-o data eram somer, tradator, inamic al statului. Singurul lucru care m-a consolat a fost compania unor nume atat de sonore pe acea lista. Eram priviti ca o forta malefica, un pericol contagios, ce trebuia tinut la distanta de ceilalti. (..) Motivul pentru care iti zic toate astea este ca nici acum lucrurile nu sunt prea departe de cum erau atunci. (...) Conducerea «Eyetech» nu era de acord cu ideile mele politice, ca am vorbit impotriva Administratiei Bush, a razboiului din Irak, a faptului ca avem in America numarul cel mai mare de detinuti din lume si ca in tara asta poti sa ramai pe drumuri daca esti in opozitie."

Aici, in patria "Neinsemnatului Licurici", vremurile au luat-o razna si seamana izbitor, dureros de izbitor!, cu cele descrise de artistul jamaican parelnic asimilat de "Marele Licurici". Asistam, de cateva saptamani, la o grotesca si desantata vanatoare de vrajitoare, pe motiv de colaborare cu fosta Securitate. O ura in extaz, ca sa-l parafrazez pe exigentul moralist Gabriel Liiceanu. O ura pe care o doream ingropata definitiv in razoarele din fata Teatrului National, laolalta cu lampasele barbarilor mineri de la inceputul anilor ’90. Un mc’ carthism neaos, cu victime la comanda oficiala si cu calai naimiti de efemerii puternici ai clipei. Zilnice procese de demascare, pornite de papusari inca acoperiti, si spovedanii, triste si transpirate, ale marturisitilor informatori si turnatori. De o parte, galeria chibitilor inocenti, manipulata de vechii racolatori de suflete slabe, iar de cealalta parte, deconspiratii. Un spectacol indecent si dezagreabil, in care indivizi cu biografii confuze sunt linsati cu o brutalitate tribala, in atmosfera viforos-cancerigena a anilor ’50.

Presedintele Basescu, desi banuit pentru legaturile prea apropiate cu Politia Secreta (de aici, oare, si sinceritatea sa electorala, ambalata populist in celebra confesiune "Adriane, noi doi avem o problema!"?), implora smechereste sa i se dea... dosarul. Camaradul presedintial de proiect oranj, convalescentul Theodor Stolojan, nu sade nici el prea bine in cartotecile pitite inca in beciurile de la "Secu". Ca si Mona Musca, sau Teodor Melescanu, ori Cristian Radulescu si multi altii, ceea ce sporeste suspiciunea nationala. O tara de suspecti, cum spunea venerabilul Octavian Paler, ce sta sa se surpe sub povara propriei lipse de masura. Asa-zisele modele publice cad unul dupa altul, producand exagerate si, tocmai de aceea, jenante "comotii afective". Niste socuri emotionale parca "jucate", totusi. Artificiale si patetice. Ne irosim cu toanta voluptate energiile pentru teme neconsumate la timp si ne lasam dusi de nas de "caprarii" diversiunii. Pierim usor-usor in razboiul absurd si sterp cu prezentul clatinat de teroarea trecutului. Lasitatile atunci se razbuna salbatic acum si mutileaza viitorul aflat in chinurile nasterii. "Pentru a vedea ceea ce este negru - ne indeamna actorul belgian Philippe Geluck - , este nevoie de putina lumina." Din pacate, din tenebrele in care vegetam pitic, lumina se zareste vag si sperie ochiul inbeznicit. Lumina e traita ca trauma si nu ca sarbatoare !

Se scot din temnitele comuniste dosare (pe criterii politice, desigur!) si se arunca norodului, nespus de sensibil la prejudecatile interesate ale cioclilor de serviciu ai natiei. Nu mai e loc de nuante, oamenii sunt sfartecati inainte de a li se stabili vinile, iar ghilotinele mediatice lucreaza fara contenire. Miroase a sange, si-a razbunare, si-a ura in extaz in Romania si nimeni nu cuteaza sa se impotriveasca sordidei revarsari de spaima dezbinatoare. Romania e aidoma unui magazin coscovit si delabrat, pe usa caruia atarna un lacat proaspat vopsit in culorile UE, dar stratul subtire de vacsuiala abia acopera cuvintele "Made in CCCP". Pe geamurile darapanaturii cineva a lipit in pripa o bucata de hartie cu mazgalitura "INVENTAR" si-n debandada urlata ma intreb cu indreptatita temere "Cine face inventarul?". Caci rezervele de incredere ale romanilor s-au cam sfarsit, dupa atatea false cruciade postdecembriste dezlantuite in dispretul oricarei minime prezumtii de nevinovatie.

Apostolii dreptatii de ieri zac timorati sau infranti, striviti de maldarele de delatiuni intocmite din ratiuni superioare de stat, si glasul lor e astupat de vacarmul revansard iscat de arhanghelii noii ordini mondiale. O societate bolnava de isterie ce se rafuieste dement cu ea insasi si-n care poti sa ramai pe drumuri nu numai daca esti in opozitie.
E indeajuns o suspiciune.