Cine i-a tras lui Traian Băsescu preşul de sub picioare la NATO?

Zarurile au fost aruncate! Viitorul secretar general al NATO va fi norvegianul Jens Stoltenberg. Veste care ne interesează, fireşte, şi pe pentru noi, românii, în primul rând pentru că suntem cetăţeni ai unui stat membru al alianţei nord atlantice. Numai că, pentru noi, românii, vestea aceasta mai are nişte conotaţiil aparte, chiar dacă propagandiştii Demisului Naţional păstrează asupra sa o tăcere de mormânt.

Vă mai amintiţi, desigur, că, nu cu mult timp în urmă, freneticii propagandşti băsişti se făceau luntre şi punte ca să ne convingă că Demisul Naţional va fi inatacabil şi după expirarea mandatului. Că (încă) preşedintele României are asigurat fotoliul de secretar general al NATO şi, prin asta, are garantată o nouă imunitate, la nivelul alianţei nord-atlantice. În acest fel, el nu va fi deranjat nici de-acum încolo cu întrebări indiscrete despre dosarele ţinute sub cheie, încă din 2005, pe temeiul aşa –zisei imunităţi prezidenţiale a făptuitorului.

Vă imaginaţi ce jale domneşte, acum, în tabăra băsiştilor. Spuneţi şi dumneavoastră, era de ici-de acolo să-l vază mapamondul pe Traian Băsescu uns în funcţia de secretar general al NATO?! Era, dar n-a fost să fie! Între noi fie vorba, puneam sare pe rană dacă spuneam mai multe despre întâmplarea că Traian Băsescu a încasat bobârnacul tocmai în aceste zile când se dă mare sculă pe basculă la sărbătorirea a 10 ani de când România a devenit stat membru al NATO, în vreme ce primul ministru sub al cărui mandat şi cu decisivul aport al căruia s-a realizat acest act istoric este închis în baza unor dosare fabricate la comanda expresă a aceluiaşi personaj de mai mare ruşinea?

Tot băsesco-propagandiştii mai spuneau ,până mai deunăzi, că alegerea Matrozului–fără-busolă în funcţia de secretar general al NATO este ca şi parafată, fiindcă diriguitorii statelor-cheie ale alianţei exact asta îşi doresc. Numai că numele lui Jean Stoltenberg, ca personalitate dezirabilă pentru înalta funcţie în alianţă, fusese avansat de către însăşi Angela Merkel, fiind sprijinit fără rezerve de către preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, de către premierul britanic, Davd Cameron sau de către preşedintele francez, Francois Hollande. Culmea! fără ca nici-unul dintre înalţii decidenţi să fi cerut, în prealabil, acordul celor ”cu Traian Băsescu în suflet”.

În situaţia de faţă nu există decât două explicaţii. Prima şi cea mai la îndemână: povestea cu Traian Băsescu- secretar general al NATO nu este decât o scorneală. Asta înseamnă că Amiralul Dezastrului Naţional şi ciracii săi au o mare problemă la capitolul ”consilieri de analiză politică şi manageri de imagine”. A doua explicaţie: ideea respectivă va fi fost, poate, vehiculată, dacă nu în nişte cancelerii occidentale măcar prin nişte anticamere, acolo... Numai că, aşa cum a fost vehiculată, tot aşa a fost şi abandonată.

Drept pentru care, preluând exerciţiul de imaginaţie la care vroiau să ne atragă pro-băsiştii, ne va fi lesne să construim multe şi felurite scenarii. Bunăoară, să ne întrebăm: de ce s-a răzgândit frau Angela Merkel? Adică tocmai doamna cancelar al Germaniei care după referendumul din 2012 credea cu străşnicie ceea ce-i spusese Traian Băsescu despre procedura de demitere a preşedintelui în exerciţiu şi anume că aceasta nu era stipulată în Constituţia României. În ceea ceeea ce priveşte poziţia Statelor Unite, gândul ne trimite mintenaş la emisarul Licuriciului cel Mare venit anume, tot după referendum, să-l reaşeze pe Traian Băsescu acolo de unde majoritatea zdrobitoare a românilor îl vroiau plecat în mod irevocabil.
Aşadar, în 2012, Traian Băsescu a fost bun, iar acum, când era cât pe ce să fie promovat într-o înaltă funcţie euroatlantică, nu mai este?! Sau, poate, el este bun doar pentru România, dar mai departe de acolo, nu mai e?...

Ceva anume trebuie că s-a petrecut şi, poate, peste ani şi ani vom afla şi noi, muritorii de rând, despre ce a fost vorba în propoziţie. Până atunci, cred că nu este lipsit de interes să ne amintim că, tot în ultima vreme, a circulat foarte insistent informaţia că răzgândirea prezidenţială a propos de noua formulă a cabinetului Victor Ponta s-a datorat unor anumite degete arătătoare, ridicate dinspre mari capitale occidentale, care l-au avertizat, discret dar ferm, că numai de încă o stare de tensiune, după Ucraina şi mai ales în vecinătatea ei nu este nevoie…
În fine, dar deloc în ultimul rând, încep să dau crezare şi zvonului că brusca renunţare a mezinei prezidenţiale la o nouă candidatură pentru Parlamentul European ar fi venit tot după niscai semnale transmise dinspre Bruxelles sau de mai sus. Semnale având o legătură directă cu ultra-penibila prestaţie EBBA-istă pe parcursul primului (şi, să sperăm, ultimului) ei mandat de europarlamentar.

Desigur, toate astea nu sunt decât nişte simple scenarii, speculaţii, presupuneri. Rămâne de văzut dacă, în povestea cu postul de secretar general al NATO, tragerea preşului de sub picioarele lui Traian Băsescu a fost doar o întâmplare sau, dimpotrivă, este un semnal de avertisment.

Chiar aşa, cine i-a tras lui Traian Băsescu preşul de sub picioare la NATO?