Ciorapii Elenei

Zâna mopului s-a înfiinţat dimineaţă la partid cu ciorapi liliachii (aproximau unii), pantofi în ton şi o pelerină arlechin largă cât a roamelor care dau cu jula prin talcioc, pentru ca, stupoare, la Cotroceni, câteva ore mai târziu, să apară cu ciorapi negri.

Realitatea e dură, locală şi globală. Frea­măt de codru rar prin bugetele primă­ri­ilor şi prefecturilor la ora pomenii porcului, primele de Crăciun se pierd în negura bunăstărilor, vistieria lui Tăriceanu e goală, Copos îşi dă oamenii afară, Honda a renunţat la Formula 1, iar spre bucuria lui Turcu şi Borcea, la Mlada Boleslav, Sko­dei i se blochează frânele până la anul. Să nu disperăm, realitatea o fi dură, dar e şi colorată.

Colorată ca ciorapii Elenei Udrea. Pe lân­gă negocierile grele de sensuri, pe lân­gă aşa-zisele programe anticriză, ciorapii Elenei, ciorapii de protocoale, de fiţe, de adormit parlamentarii etc., mi se par cea mai vie întâmplare a sfârşitului de an. La concurenţă cu serbările luminii, doar acolo unde primăriile au avut bani de becuri. Cum să crezi în apocalipsă când ciorapii anticriză ai Elenei se asortează atât de vioi şi naţional cu pastelurile toamnei prezente şi în Parcul Moghioroş (Moghioroş fiind revoluţionarul universal de la ’48, nu contează secolul), între altele şi colegiul dnei Udrea!

Printre puţinii care au organ pentru ciorapii blondei şi pentru ruginiul frunzelor este baladistul Orban. Ludovic este singurul bărbat sincer care în curtea Co­trocenilor s-a holbat cu simţăminte alese la picioarele Elenei, aşa cum în sezonul cald se prăvălea în decolteul ei. Sensibilul ministru al infrastructurii s-a bucurat ca un greiere şi a început să susure la picu­lină: E o frumoasă zi de toamnă/ aşa, mă bucur că e o zi minunată.../ Şi cine ştie cât dracu o mai ţine că ne cheamă Băse înă­untru... Adânc. Con­cret, zâna mopului, gospodina cea mai tare din parcări s-a înfiinţat dimineaţă la partid cu ciorapi liliachii (aproximau unii), pantofi în ton şi o pelerină arlechin largă cât a roamelor care dau cu jula prin talcioc. Era mişto. Pentru ca, stupoare, la Cotroceni, câteva ore mai târziu, să apară cu ciorapi negri şi pantofi în consecinţă. Era mişto şi aşa. Murea populaţia Palatului. S-a întrerupt de câteva ori dialogul cu partidele, Băse s-a pierdut şi răvăşit a uitat să-i strângă mâna lui Ponta, i-a făcut un compliment aiurea Noricăi, din care mătuşa nepoatei blătuite în Parlament n-a înţeles nimic, deşi zâmbea de ca şi cum. În sfârşit, timpul nu mai avea răbdare, mapamondul se lumina la aceeaşi oră, se accentuau cri­zele interioare iar pe forumuri era dez­măţ. La vederea Elenei, politicienii tineri şi maturi scapă caşcavalul din ciocu mic şi uită de ciolan ca în desenele animate. Mata Hari, Marlene Dietrich, Marilyn Monroe, Sarah Palin şi nevasta lui Obama la un loc, femeia care cucerise poalele Carpaţilor cu decolteul învingea acum cu ciorapii. Prilej de amintiri din frageda juneţe pentru premierul-manechin, când evolua pe podiumuri, alături de colegele purtătoare de ciorapi Adesgo.

Ciorapii Elenei au bulit criza de conţinut. Au funcţionat ca antideprimul luat cu sunătoare. Orban se simţea Micul Prinţ, pe o altă planetă. Până şi Boc avea păreri personale, trăgând cu coada ochiului să nu deranjeze, dar cu mintea la plăceri interzise. Uninominalul căpătase dintr-o dată personalitate. "Femeia asta ştie să te scoată din minţi cu orice", scrâşni acest Malec al politicii româneşti, Vasile Blaga.
În aceeaşi seară, un liric al televiziunilor, Mădălin Ionescu, a încercat să mai dreagă busuiocul şi moralul frumoaselor mioritice, făcând o emisiune cu alte miss-uri anticriză: Roberta, Olguţa, Turcan. Era ceva. Dar spectacolul n-avea strălucirea şi adâncimile ciorapilor Elenei.

În fine. Vorbim despre antideprim şi ignorăm dramele esenţiale. Aşa că m-au mişcat două chestii. La aflarea rezultatelor, dl Bolcaş a scos pierdut către dl Eugen Mihăescu: "Parcă se prăbuşeşte timpul peste mine...". Când ajungi foarte sus (şi foarte târziu în viaţă, cum se întâmplă cu unele lucruri importante), prăbuşirea e subiect de film.

A doua dramă. A leşinat la sediul partidului Ana Mureşan. Aproximativ: "Leşin de supărare pentru că am pierdut". A doua oară. Ana Mureşan era ministrul care dădea aprobări pentru Dacia şi televizoare, când timpurile erau parţial color. Nu putea s-o facă Nicolae Ceauşescu şi pe-asta. Ana avea mere şi era importantă pentru că dădea aprobări pentru mere. Aprobări de la ea au luat şi jucătorii Stelei după ce câştigaseră finala europeană. Era o tâmpenie, dar dacă merele se dădeau cu aprobare...

Final altfel, în plină criză financiară. Imaginaţi-vă cum ar fi evoluat ciorapii şi decolteul în vremea Elenelor cu coc de partid şi a aprobărilor pentru mere şi deja o să vă simţiţi mai bine.