x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cocteil cu dopami-na si serotonina

Cocteil cu dopami-na si serotonina

de Tudor Octavian    |    26 Mar 2006   •   00:00
Cocteil cu dopami-na si serotonina

Doi diavoli, Negrila si Negretu, din sectia "Atata-i dracii!" se plictisesc.

Parlamentul e in vacanta, in Palestina s-au terminat alegerile, iar in Irak e numai munca de rutina. "Am pus ochii pe un dobitoc si o nasoala - spune Negrila - , hai sa-i imbarligam." "Colega - raspunde Negretu - , eu parca nu m-as amesteca. Dragostea e afacerea privata a lui Doamne-Doamne. Are licenta. Iese scandal." Negrila scoate din trusa pe care scrie "Belele" cateva sticlute pline cu niste lichide tulburi si le scutura ca pe clopotei: "Iote-te, neamule, ce-are baiatu’ aici, dopamina, testosteron, serotonina, foliculina. Tot tacamul. Ne distram si noi nitel, ce cornu’ meu!". Negretu miroase sticlutele si conchide: "Marfa! De unde mata le ai?". Dracii n-au mama si tata, asa ca Negrila nu se supara. In Iad, injuraturile de mama conteaza ca omagii. Au ceva uman in ele. Dobitocul si nasoala descarca zi-lumina, ca sclavii, lazi in depozitele cu tigari de contrabanda ale unui turc. In hale e frig, cei doi sunt platiti prost si, fiindca trebuie sa dea vina pe cineva pentru soarta lor nenorocita, isi vorbesc in dusmanie. "Tine bine de lada, fa, toanto!" "Nu ma impinge, bai, boule!", "Alta mai urata nu gaseau", "Nu c-oi fi tu vreun frumos, prostanacule!". Asta dimineata, deoarece seara se lasa si cu bruftuluiala. Cand nasoala e racita si nu vine la treaba, dobitocul tanjeste. Bleaga si cenusie cum e ea, alta femeie care sa-i vorbeasca nu mai gaseste.

"Pompeaza iute niste dopamina in flacau - ii zice Negrila lui Negretu, care-i responsabil cu chimizarea - , doza tripla. Uite-l cum mai ofteaza. Pun pariu ca acusi se duce la telefon."

Dobitocul, pe numele sau din buletin Ion Ceara, o suna pe nasoala, care si ea are un nume, Marioara Guvidu. Si cu un glas plangacios, de indragostit fara speranta, ii declara ca viata n-are nici un sens fara ea. Apoi se ofera sa-i duca, din leafa lui de doi bani, aspirine si portocale. "Da’ ei i-ai turnat serotonina?", intreaba Negrila. "Fir-as al dracului, sa ma ia toti dracii, ce mama dracului - face nervos Negretu - , parca a dat dracu-n mine… Na, c-am uitat!." "Pompeaza, pompeaza repede - il cearta Negrila - vara-i in vene estrogen, nu te zgarci, da-i de toate, foliculina, dopamina, motorina, portie mare. Uite-o cum mai rade! Cum i-a spus lu’ tontu’ de Ceara? Nelutule scump?!!! Dragutii de ei! Asteapta sa le palpaie lumina in complexul tegumentar ventral si-n nucleul caudat… Palpaie? Bravo, i-am imperecheat." "Nelutul meu chipes si destept - gangureste Marioara - , eram geloasa, d-aia te chinuim." "Ba tu sa ma ierti, minunata mea, gingasa mea, fetita mea dulce, ca te-am cocarjat cu lazile alea. De acum le descarc singur. Ma crezi, dar simt ca plutesc." "Si eu, Nelutu, pupicutu", i-a zis la telefon Marioara, desi, dac-ar fi avut macar un pic de experienta sexuala, si-ar fi dat seama ca tocmai consumase un mic orgasm.

"Gata, ne-am distrat destul - i-a spus Negrila ciracului sau Negretu - , le-am dat ratia de ameteala pentru patru ani. De batut, asta-i dragostea!, or sa inceapa sa se bata dupa trei ani. Auzi, ma, Negretule, nu stiu de ce, dar azi parc-as vrea sa fiu bun. Ia mai pompeaza-le un litru de serotonina. Sa-i vad cu ochii mei cum intra in sindromul obsesiv compulsiv. Au intrat? E bine. Hai la altii."

P.S. Cer respectuos iertare cititorilor mai sensibili, insa n-am facut altceva decat sa povestesc pe scurt un reportaj din National Geographic, cu titlul "Chimia care te face sa spui TE IUBESC".
×
Subiecte în articol: editorial negrila