S-au întâlnit cazuri în care o piesă avea atât de mult succes, încât spectatorii stăteau şi în picioare. Dar un actor a cucerit ca de obicei recordul recordurilor, aşa cum a bătut toate recordurile de iubire din partea românilor. Acest actor avea un asemenea succes în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, încât nu mai exista niciun spaţiu pentru preapli-nul de spectatori, aşa că unii s-au aşezat şi pe scenă, aproape făceau parte din distribuţie. Acesta poartă numele de Florin Piersic. Pe care l-am denumit Domnul Primăvară, Domnul Primăvară perpetuă, fiindcă orice apariţie a lui aduce însorire în inimile miilor de spectatori. Înzestrat cu un farmec irezistibil, atrăgând spectatori mai ceva ca gravitaţia, Piersic ţine în priză săli de mii de oameni, care-l roagă chiar după trei ore de recital să nu termine show-ul, să depene în continuare amintiri şi poveşti cu dantelării geniale răsărite şi din imaginaţia lui fără margini. A depăşit o mie de spectacole cu piesa „Străini în noapte”, în care a fost repartizat de Radu Beligan, care a tradus şi regizat piesa văzută de el la Paris, cu Alain Delon în rolul încredinţat apoi lui Florin. Florin Persic a susţinut un recital la ambasada noastră din Irlanda, i-au încununat prestaţia cu ovaţii, ba mai mult, spectatorii l-au rugat să iasă în părculeţul din stradă pentru a le mai povesti. Deodată, cu scrâşnet de frâne opreşte o maşină uriaşă şi sar din ea doi bărbaţi zdraveni, erau gunoieri români muncind în Irlanda. L-au recunoscut pe Florin, au oprit maşina în mijlocul străzii şi au cerut să se fotografieze cu Piersic. „Cucoană, te rugăm să ne pozezi cu dragul de Florin”, i-au cerut gunoierii români chiar doamnei ambasador, care, zâmbind, a jucat rolul fotografului. Medicul Piersic senior şi sensibila lui soţie, părinţii lui Florin, mari patrioţi, au fost siliţi să se retragă din calea armatei sovietice ce ocupa Bucovina pierdută. Lăsau acolo mormântul fiicei lor, sora mai mare a lui Florin, care se înecase în Prut încercând să salveze doi elevi mai mici şi jertfindu-şi viaţa.