Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe strada Vinului, vizavi de casa doamnei Svabinskova, unde inchiriasem două săptămăni o cameră, se găsea o florărie sau poate o farmacie cu geamurile pictate violent cu frunze, ghirlande şi fructe. De la distanţă nu păreau geamuri, ci două tablouri de căţiva metri pătraţi fiecare expuse pe uliţă. Atăt la plecarea de acasă, căt şi la intoarcere, mă intrebam ce-o fi cu picturile alea şi ce putea să insemne cifra 36, zugrăvită fastuos, pe inălţimea de aproape un metru.
Pe strada Vinului, vizavi de casa doamnei Svabinskova, unde inchiriasem două săptămăni o cameră, se găsea o florărie sau poate o farmacie cu geamurile pictate violent cu frunze, ghirlande şi fructe. De la distanţă nu păreau geamuri, ci două tablouri de căţiva metri pătraţi fiecare expuse pe uliţă. Atăt la plecarea de acasă, căt şi la intoarcere, mă intrebam ce-o fi cu picturile alea şi ce putea să insemne cifra 36, zugrăvită fastuos, pe inălţimea de aproape un metru.
Mă găseam de căteva zile la Praga, unde urma să-mi cheltuiesc banii pe o carte tradusă de cehi, fusesem sfătuit de editori ca nu cumva să fac prostia să cer transferul lor la Bucureşti, fiindcă nu mă alegeam cu nimic, aşa că hoinăream prin oraş de dimineaţa pănă seara, imi plăteam berea şi cumpărăturile cu coroane, şi-mi puneam intrebări. La noi trebuia să stai la coadă pentru aproape orice, dar in 1987, cănd se intămplau toate astea, la Praga găseai aproape orice, fără să-ţi pierzi vremea la cozi. Comunismul romănesc era fără brănză, fără carne şi fără pulpe de pui. In Cehia, comunismul era cu brănză, cu carne, cu vitrine pline cu tot neamul de importuri şi cu o lume care, in preajma Sărbătorilor de iarnă, ieşea buluc pe străzile din centru, unde la zeci de tarabe măncai cărnaţi şi beai vin roşu pe săturate. Ce m-a şocat, din prima zi, a fost abundenţa pantagruelică din magazinele alimentare. Am fotografiat-o pe soţia mea in faţa unei măcelării de cartier, in ferestrele căreia spănzurau curcani şi hălci mari de porc. Mie, secvenţa mi se părea comică, dar soţia realiza mai bine situaţia şi a inceput să plăngă. Te fotografiezi in faţa unei catedrale, lăngă Turnul Eiffel, pe Everest, dar nu pe o ulicioară oarecare din Praga, in faţa unei măcelării modeste de mahala.
Cum spuneam, imi puneam o mulţime de intrebări referind toate la comunismul din Romănia şi la acela din Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, insă ce putea să insemne cifra 36, scrisă mare direct pe geamurile magazinului de vizavi, nu ştiam şi nici nu eram curios să aflu. Cu o zi inainte de a reveni in Romănia, am intrebat-o pe gazda noastră unde aş fi putut cumpara la Praga cele mai bune brănzeturi din oraş, şi ea mi-a răspuns că in magazinul de pe cealaltă parte a străzii se vindeau zilnic un minimum de 36 de sortimente de brănză şi că erau zile, ca de exemplu de Sărbători, cănd puteai să alegi din peste 50 de mărci autohtone şi străine.
Atunci, in 1987, la Praga, cu un geamantan in mănă, plin cu tot soiul de brănză, măndru de mine ca după o bătălie terminată cu o mare victorie, mi-am dat seama că o dictatură poate fi atăt de diferită de la o ţară la alta, incăt Cehia, bunăoară, să li se pară romănilor un ideal de libertate şi prosperitate. Aşa se şi explică de ce a existat o Primăvară la Praga, deşi in oraş găseai brănză in toate magazinele, şi o nesfărşită iarnă romănească, fără brănză şi fără revoluţii adevărate.
Mă găseam de căteva zile la Praga, unde urma să-mi cheltuiesc banii pe o carte tradusă de cehi, fusesem sfătuit de editori ca nu cumva să fac prostia să cer transferul lor la Bucureşti, fiindcă nu mă alegeam cu nimic, aşa că hoinăream prin oraş de dimineaţa pănă seara, imi plăteam berea şi cumpărăturile cu coroane, şi-mi puneam intrebări. La noi trebuia să stai la coadă pentru aproape orice, dar in 1987, cănd se intămplau toate astea, la Praga găseai aproape orice, fără să-ţi pierzi vremea la cozi. Comunismul romănesc era fără brănză, fără carne şi fără pulpe de pui. In Cehia, comunismul era cu brănză, cu carne, cu vitrine pline cu tot neamul de importuri şi cu o lume care, in preajma Sărbătorilor de iarnă, ieşea buluc pe străzile din centru, unde la zeci de tarabe măncai cărnaţi şi beai vin roşu pe săturate. Ce m-a şocat, din prima zi, a fost abundenţa pantagruelică din magazinele alimentare. Am fotografiat-o pe soţia mea in faţa unei măcelării de cartier, in ferestrele căreia spănzurau curcani şi hălci mari de porc. Mie, secvenţa mi se părea comică, dar soţia realiza mai bine situaţia şi a inceput să plăngă. Te fotografiezi in faţa unei catedrale, lăngă Turnul Eiffel, pe Everest, dar nu pe o ulicioară oarecare din Praga, in faţa unei măcelării modeste de mahala.
Cum spuneam, imi puneam o mulţime de intrebări referind toate la comunismul din Romănia şi la acela din Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, insă ce putea să insemne cifra 36, scrisă mare direct pe geamurile magazinului de vizavi, nu ştiam şi nici nu eram curios să aflu. Cu o zi inainte de a reveni in Romănia, am intrebat-o pe gazda noastră unde aş fi putut cumpara la Praga cele mai bune brănzeturi din oraş, şi ea mi-a răspuns că in magazinul de pe cealaltă parte a străzii se vindeau zilnic un minimum de 36 de sortimente de brănză şi că erau zile, ca de exemplu de Sărbători, cănd puteai să alegi din peste 50 de mărci autohtone şi străine.
Atunci, in 1987, la Praga, cu un geamantan in mănă, plin cu tot soiul de brănză, măndru de mine ca după o bătălie terminată cu o mare victorie, mi-am dat seama că o dictatură poate fi atăt de diferită de la o ţară la alta, incăt Cehia, bunăoară, să li se pară romănilor un ideal de libertate şi prosperitate. Aşa se şi explică de ce a existat o Primăvară la Praga, deşi in oraş găseai brănză in toate magazinele, şi o nesfărşită iarnă romănească, fără brănză şi fără revoluţii adevărate.
Citește pe Antena3.ro
