x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Congresul Naţional al Gemenilor

0
Autor: Tudor Octavian 01 Sep 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Mi-au rămas în minte, într-un depozit plin de nedesluşiri al memoriei, cîteva fotografii dintr-un album de autor al americancei Diane Arbus. Un copil cu o mînă pierdută în explozia unei grenade, care întinde spre privitor cealaltă mînă ţinînd o grenadă neexplodată, doi părinţi bătrîni uitîndu-se mai degrabă uimiţi decît consternaţi la uriaşul lor fiu de doi metri şi jumătate, îndoit parcă sub tavanul unei odăi pentru oameni normali, o vedere-suvenir de la un congres anual al gemenilor, cu cîteva sute de perechi halucinant identice, aliniate pe nişte bănci...



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Mi-au rămas în minte, într-un depozit plin de nedesluşiri al memoriei, cîteva fotografii dintr-un album de autor al americancei Diane Arbus. Un copil cu o mînă pierdută în explozia unei grenade, care întinde spre privitor cealaltă mînă ţinînd o grenadă neexplodată, doi părinţi bătrîni uitîndu-se mai degrabă uimiţi decît consternaţi la uriaşul lor fiu de doi metri şi jumătate, îndoit parcă sub tavanul unei odăi pentru oameni normali, o vedere-suvenir de la un congres anual al gemenilor, cu cîteva sute de perechi halucinant identice, aliniate pe nişte bănci...

Cînd am aflat că artista s-a sinucis, mi-am spus că era de aşteptat. Pentru unii oameni, realitatea nu evidenţiază decît atrocităţi. Ochiul lor nu reţine, dintr-o lume cu bune şi cu rele, decît absurdul. Îşi pun capăt zilelor, nemaiputînd să înfrunte un simţămînt stăruitor de vinovăţie.  Se simt culpabili pentru lucruri care pe semenii din jur îi lasă indiferenţi.

Aşa cum există ureche absolută în muzică, există şi un văz absolut, o trăire în absolut, o emoţie în absolut. Nu cred să existe persoană care, întîlnind gemeni univitelini, să nu aibă o tresărire cu recurs meditativ. Medicina explică foarte convingător apariţia gemenilor, totuşi judecata noastră suferă la ideea unei lumi cu o infinită repetiţie genetică. Privind la fotografia Dianei Arbus, m-am imaginat într-o pauză a congresului, rătăcind în realitatea virtuală a sutelor de perechi identice. Am mers şi mai departe cu delirul, închipuindu-mi un oraş locuit numai de indivizi  multiplicaţi. Suprarealismul în pictură n-a dat o secvenţă mai stranie ca acel tablou-suvenir de la finala întrunirii anuale a gemenilor din toată America.

Un genetician ne prevenea, într-o carte referind la viitorul omenirii, să nu fim categorici cu situaţiile care azi ne par în marginea normalului, întrucît e posibil ca excepţiile să indice direcţia spre care se îndreaptă omenescul. N-ar fi de mirare – spunea el – ca bisexualii să devină mîine majoritari, iar persoanele cu numai cinci degete la mînă să fie tratate de infirmitate.

În Bucureşti, pe cîteva linii de autobuz, pot fi văzute două femei îmbrăcate ca în anii 1930, una vorbind fără şir, cealaltă tăcînd aprobator, genul de tăcere imperioasă, care arată că geamăna turuie şi ea, dar în gînd. Într-o zi, s-a întîmplat ca în autobuzul în care gemenele îşi făceau repertoriul zilnic de imprecaţii la adresa întregii lumi, a Guvernului, a vecinilor, a nu ştiu cui, să vorbească în preajmă, la microfonul discret al mobilului, alţi trei călători. Destul ca să vezi cu ochii minţii o lume de deturnaţi vorbind singuri cu glas tare, incapabili de dialog, cufundaţi într-un interior telefonic faţă de care realitatea din afară să nu mai semnifice nimic.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de