Contextul economic internaţional

Recesiunea ce cuprinde cele mai mari economii din UE loveşte sever economia noastră; peste 2/3 din schimburile noastre comerciale sunt cu UE şi cei mai mulţi dintre românii care lucrează în străinătate folosesc piaţa unică a muncii. Pentru ca recesiunea să nu se adâncească şi să se extindă în Europa este vital ca pachetul stimulativ pregătit de Comisia Europeană să nu eşueze.

Aceasta depinde, printre altele, de doi factori-cheie. Astfel, cât va fi dispusă Germania să angajeze în acest efort contează enorm, întrucât ea este locomotiva economică a Uniunii. Dacă instrumentul bugetar nu va fi utilizat mai vârtos de guvernul federal, căderea PIB-ului în Germania poate depăşi 3% în 2009. Totodată, pentru ca pachetul de 200 miliarde de euro să aibă eficacitate este important ca el să cuprindă resurse noi; să nu avem de-a face cu operaţiuni statistice. Ca să ne dăm seama de mărimea pachetului european merită să-l comparăm cu cel programat în SUA. Peste Ocean se pune la punct un pachet de circa 1.000 miliarde de dolari, întins pe doi ani; se vede lesne diferenţa. Poate că va exista un “efect Obama”, care îi va trezi pe unii lideri europeni la realitate.

Pentru prima dată după multe decenii volumul comerţului mondial este estimat să se reducă în 2009. Comerţul nu va mai reprezenta un motor pentru activitatea economică în numeroase ţări ale lumii. Trebuie notată accentuarea protecţionismului ca modalitate pe care nu puţine ţări o folosesc pentru a combate efecte locale ale crizei. Criza, în fapt, măreşte înclinaţia multor guverne de a-şi proteja firme şi pieţe interne prin restricţii. În UE, această înclinaţie este stimulată şi de curenţii profunzi ce modifică ierarhii competitive în economia mondială.

Inflaţia este în diminuare în lume. În unele zone există chiar pericol de deflaţie (scăderea indicelui general al preţurilor), care ar putea să devină aievea dacă activitatea economică ar cunoaşte o scădere puternică. În SUA, dobânzile băncii centrale (FED) au ajuns la, practic, zero din dorinţa de a preveni o deflaţie. Riscul deflaţionist este considerabil mai mic în Europa. Deşi inflaţia scade, piaţa creditului rămâne relativ îngheţată, cu dobânzile la împrumuturi cu mult peste dobânzile băncilor centrale. Apetitul pentru risc va rămâne mult diminuat, ceea ce afectează negativ mişcarea banilor către pieţele economiilor emergente (între care şi România). Costul creditului, mult mai mare, va lovi şi el mersul economiei româneşti. Şi bugetul public al României va fi afectat, întrucât serviciul datoriei publice va creşte substanţial.

Condiţiile pe pieţele de credit internaţionale vor fi influenţate de nevoia de finanţare a deficitului public american. Este posibil ca această nevoie să absoarbă circa 70% din economisirea netă din restul economiei mondiale. Apare astfel un intens efect de evicţiune (crowding out), care va îngreuna accesul multor economii la finanţare externă. De aceea noi trebuie să folosim la maximum banii UE.

Volatilitatea pe pieţele valutare va fi mare; ţări din afara zonei euro îşi reconsideră traseele de adoptare a monedei unice, care este văzută şi ca monedă de protecţie.

Este prematur să spunem când se va sfârşi recesiunea; ea nu este una conjuncturală, având cauze adânci în miezul industriei financiare mondiale. În plus, mari dezechilibre în economia globală reclamă ajustări majore, care implică costuri adiţionale. Refacerea economică, când va începe, va fi mai curând anemică. Drept este că revenirea economică nu va fi uniformă; sunt economii emergente care îşi vor relua tendinţa de recuperare a decalajelor.