Corespondenţă de toamnă

Gata, nu ne mai putem amagi, nu mai are rost sa ne mintim si sa ne facem planuri, a venit cu-adevarat toamna, o toamna atat de agresiva, incat pare prima toamna a lumii, nu mai avem sanse sa ne implinim scopuri pre­ten­ti­oase, e octombrie, mai mult oc­tom­brie decat avem nevoie, s-au golit par­curile, se inchid terasele de vara, oa­menii au inceput sa-si stranga me­sele si scaunele cu care au atras, pana de curand, tineri pe malul lacurilor, so­se­lele se aglomereaza, duc peste tot si nu duc nicaieri, se impotmolesc in vremea schimbatoare, noroc cu buletinele meteorologice, de data asta au nimerit pronosticul, da, s-a facut frig, specialistii au avut dreptate, a venit toamna, a venit pana si iar­na, pentru ca, de fapt, ce am vazut ieri in Bucuresti chiar seamana a iar­na, semana a decembrie venit pe furis, la munte a nins, si, asa, s-au schimbat pri­o­ritatile, nu se mai vorbeste la ne­sfar­sit despre economie, educatie, politica, saracie, acum e la moda sa se discute despre aerul polar care vine dinspre nord, despre temperaturile care scad fara sovaire si, totusi, nu e cazul sa disperam, n-are sens sa ne alarmam si sa ne obisnuim cu frigul, se pune problema unei ameliorari, poate in zilele urmatoare, se mai incalzeste vremea, poate se mai opresc ploile acestea nebune, poate se face iar un fel de septembrie si ni se mai da o sansa sa ne bucuram de linistea unui anotimp prefacut.

Prea putine tin pentru totdeauna, trebuie sa fim vigilenti, sa ne acor­dam gesturile cu realitatea, oricare ar fi ea, nu-mi place sa recunosc ca a ve­nit toamna, inca ma minteam ca e loc de regrete, inca aveam senzatia ca nu e definitiva trecerea de la lumina la plumburiu, abia acum imi dau sea­ma cata naivitate se ascunde in prudenta pe care o afisam atunci cand nu dam sentinte hotarate, abia acum re­a­lizez cata copilarie ramane in fiecare dintre noi si cat de mult ne apasa ea cand vine vorba de anotimpuri. Nu ne plac starile de mijloc, nu ne place nor­malitatea, ce daca e octombrie? E obligatoriu sa fie si toamna? Aveam lu­cruri mai importante de facut, ne-a prins nepregatiti, ne-a prins prea singuri, prea speriati de tot ce se intampla, consecintele s-au instalat pe toate planurile, ne ingheata mai­nile, curand se vor mari facturile, se vor bloca de tot drumurile intre noi si cei dragi, acum e momentul des­par­tirilor, acum se pot destrama cu usu­rinta prietenii, nu mai conteaza cine uita pe cine, nu se mai simte li­nis­tea de la celalalt capat al firului, nu se mai aude bine, oricum, nicio voce, gla­­surile au obiceiul sa se stinga re­pe­de in frig sau in ploaie, ne raman amin­­tirile, cele mai frumoase amin­tiri, pe care le ducem cu noi, oriunde ne-am afla, pe care le purtam in sange ca pe cea mai nobila condam­nare, sun­tem prizonierii unor promisiuni fara noima, suntem captivi in labirintul acestui oras insingurat, nu avem vesti bune de dat, buletinele de stiri ne agaseaza cu nenorociri, am ramas doar noi pe scena con­tem­po­ra­ne­i­ta­tii, ni se pare ca nu ne vede nimeni, ca nu ne aude nimeni, ca protagonistii pie­sei s-au retras demult intr-o ca­ba­na calduroasa si ne-au lasat pe noi aici, sa facem figuratie, sa trecem si de aceasta toamna, de aceasta iarna de­ghi­zata, cu care se mai sfarseste o spe­ranta, cu care se mai schiteaza pe ini­mile noastre o cicatrice definitiva.

S-ar putea sa fi venit momentul sa ne asortam cu toamna, sa devenim sobri si sa ne vedem de ale noastre, sa nu mai visam, sa nu mai facem in per­ma­nenta apel la imposbil, sa ac­cep­tam destinul asa cum e si sa lasam de­o­parte reprosurile, sa nu mai facem abuz de sentimente si sa ne mul­tu­mim cu putin, sa ne resemnam in fata unei singuratati aproape inevitabile, sa nu ne mai credem nici cei mai tristi dintre oameni, nici cei mai nefericiti din­tre muritori, sa iesim in strada cand ploua si sa ne proclamam dreptul de a exista si de a lasa ceva in ur­ma, sa prindem putin curaj ca sa ve­dem peisajul asa cum e, sa avem din nou incredere in normalitate, sa ne sim­tim ocrotiti de frigul de afara, sa fim solidari cu fiecare ora care trece, ofe­rindu-ne sansa sa ne privim in ochi si sa ne spunem adevaruri simple. N-are rost sa ne inchidem intr-o colivie provizorie, pur si simplu n-are rost. E toamna, trebuie sa fim pu­ter­nici, trebuie sa fim prudenti, nu mai e loc de depresii. A venit frigul. De-acum inainte, orice distanta doare mai tare.