Criza financiară şi economia europeană (II)

Funcţionarea Uniunii Europene va fi şi ea testată sever de vremurile ce vin. Dacă am avea o revoluţie tehnologică în domeniul energiei, situaţia s-ar ameliora radical. Dar răspunsurile pe termen scurt nu pot fi decît palide. Răspunsurile eficace pot fi mai ales pe termen mediu şi lung. Şi orice s-ar face, vom asista la o luptă distribuţională accentuată.

Funcţionarea Uniunii Europene va fi şi ea testată sever de vremurile ce vin. Dacă am avea o revoluţie tehnologică în domeniul energiei, situaţia s-ar ameliora radical. Dar răspunsurile pe termen scurt nu pot fi decît palide. Răspunsurile eficace pot fi mai ales pe termen mediu şi lung. Şi orice s-ar face, vom asista la o luptă distribuţională accentuată. Toţi cei care participă, în Europa şi SUA, la viaţa economică, socială şi politică vor căuta să-şi menţină partea dintr-o plăcintă care se reduce, în termeni relativi (uneori şi absoluţi), în condiţiile redistribuirii dramatice de avuţie în spaţiul mondial. Iar această încordare distribuţională va aduce tensiuni sociale suplimentare. Mai ales acolo unde inegalităţile de venituri cresc excesiv. Astfel ne explicăm recrudescenţa în spaţiul retoricii publice a populismului, demagogiei, xenofobiei, protecţionismului etc. Opinia mea este că vin vremuri grele, sau mai puţin bune, pentru Europa şi pentru lume în general. Şi de aceea este nevoie, pentru a răspunde la asemenea provocări globale, de replici globale. Este nevoie de cooperare, că ne gîndim la G8 – unde aş invita China, India, Brazilia – sau organismele internaţionale. Nu poţi să nu implici aceste ţări în gestionarea problemelor globale. Filozofia relaţiilor internaţionale pe care o propovăduieşte un Robert Kagan (vezi ultima sa carte, "The Return of History"), de tip confrontaţionist, mi se pare, în acest context, greşită.

Îngrijorarea faţă de efectele crizelor menţionate mai sus a motivat scrisoarea (la a cărei redactare am participat) pe care trei foşti preşedinţi ai Comisiei Europene, opt foşti premieri şi cinci foşti miniştri de finanţe/ (economiei), între care şi subsemnatul, au trimis-o lui Barroso, preşedinţiei slovene a UE şi preşedintelui Sarkozy (scrisoarea a fost publicată de Le Monde în 22 mai şi a apărut în Dilema Veche 229-4 iunie, a.c.).

O politică publică trebuie să înţeleagă funcţionarea pieţelor financiare. Distingem două abordări: una care apreciază că pieţele financiare funcţionează bine, că sînt eficiente. Şi există o altă concepţie potrivit căreia pieţele financiare sînt funciarmente instabile şi că trebuie să se intervină în mod sistematic pentru a le corecta. Eu am o abordare pragmatică. Pieţele au virtuţi incontestabile, inovarea financiară are avantajele ei. Pe de altă parte, a fi orb şi a nu vedea potenţialul de instabilitate pe care îl pot crea pieţele financiare fără reglementare, a închide ochii la riscurile de sistem înseamnă o abdicare de la ceea ce presupune noţiunea de responsabilitate publică, grija faţă de binele public. Stabilitatea financiară a economiei este un bun public care trebuie să fie asigurat, în mod instituţionalizat. Acesta este temeiul raportului pe care îl pregătesc în Parlamentul European împreună cu Ieke van den Burg.

Societatea modernă implică o politică publică, de reglementări, care să ţină seama de posibilitatea unor echilibre precare (rele), de nevoia de a preveni instabilitatea sistemului şi daune colaterale mari. Trebuie să restabilim transparenţa pe pieţe, entităţile financiare trebuie să aibă o adecvare a capitalului, ceea ce înseamnă lichiditate, resurse proprii care să le permită să reziste la situaţii extreme. Este necesar – şi tocmai aceasta înseamnă spirit de fair-play, liberal, dar în sens corect – un level playing field. Trebuie să restabilim transparenţa, să adecvăm capitalul, să evităm conflictele de interese etc. Opinia mea este că toate entităţile financiare care practică leveragingul (fac operaţiuni ce depăşesc mult capitalul propriu), aşa-numitul sector bancar "umbra", trebuie să fie sub incidenţa reglementărilor.