Criza financiară şi economia europeană (III)

Observ o neînţelegere a ceea ce înseamnă economia modernă. Să vă dau un exemplu. Cum este traficul? Sigur că ne putem imagina un trafic fără semafoare şi fără reguli. Drept este, totodată, că există şi reguli nescrise în societate. Uneori oamenii, prin respect mutual, prin solidaritate, stabilesc reguli informale care civilizează spaţiul coabitat. Dar există şi reguli formale, reglementări cerute de nevoia de a ordona relaţiile între indivizi şi organizaţii, pentru ca eficienţa sistemului să crească, costurile pentru persoanele individuale şi anomiile sociale să fie diminuate.

Observ o neînţelegere a ceea ce înseamnă economia modernă. Să vă dau un exemplu. Cum este traficul? Sigur că ne putem imagina un trafic fără semafoare şi fără reguli. Drept este, totodată, că există şi reguli nescrise în societate. Uneori oamenii, prin respect mutual, prin solidaritate, stabilesc reguli informale care civilizează spaţiul coabitat. Dar există şi reguli formale, reglementări cerute de nevoia de a ordona relaţiile între indivizi şi organizaţii, pentru ca eficienţa sistemului să crească, costurile pentru persoanele individuale şi anomiile sociale să fie diminuate.

Chiar existenţa băncilor centrale este o reglementare la nivel de sistem. A fost o perioadă în istoria mai îndepărtată cînd funcţiona un fel de "free banking". Nu raportul nostru descoperă nevoia de reglementări. Întrebarea legitimă este alta: avem acum un cadru de reglementare şi supraveghere adecvat? Şi aşa cum acest raport răsuflă prin spirit şi literă şi cum o fac şi alte analize (ex: Banca de Reglementări Internaţionale, Banca Angliei, FMI etc.), ca şi măsuri iniţiate în SUA şi pe continentul european, în ultimul timp, răspunsul nostru este negativ. Eu am scris de altfel cîteva articole în European Voice (tezele fiind prezentate şi în Ziarul Financiar), unde am exprimat punctul meu de vedere, pe care l-am susţinut şi în comitetul economic şi monetar din Parlamentul European şi în mai multe seminarii.

Episoadele de criză din ultimele decenii (şi aici e vorba şi de criza asiatică, unde contul de capital s-a liberalizat prematur, fără a ţine cont de slăbiciunile structurale ale ţărilor asiatice; de criza dot com-urilor, căderea Enron, unde am avut de-a face cu conflicte de interese majore) arată că nu orice inovaţie financiară este pozitivă. Schemele Ponzi, care sînt o inovaţie financiară, sînt bune? Caritasul a fost o schemă Ponzi. Este de salutat, este de permis? Nu! Nu numai că nu este de permis pentru că trebuie să ai grijă de investitori, dar sînt scheme care, prin anvergura lor, periclitează tot sistemul. De aceea ai nevoie de reglementări. Aici nu este vorba de a nu fi liberal, ci de a fi unul lucid, un liberal pragmatic, nu un libertarian, un fundamentalist. Resping bigotismul intelectual, refuzul realităţii (englezii ar numi asta "state of denial"). Pentru că daunele colaterale pot să fie aşa de mari, încît chiar economia liberă să fie primejduită; poţi ajunge chiar la distrugerea procesului politic democratic. Mai ales acolo unde instituţiile democratice nu sînt solide şi clasa mijlocie este numericeşte redusă. Şi atunci ce facem cu democraţia liberală? Eu poate că merg prea departe cu aceste raţionamente, dar mai mult decît o grăunţă de adevăr există în ele. Că nu ai nevoie de reglementări în economie este o viziune îngustă, rudimentară; este o neînţelegere a funcţionării unei societăţi moderne.

Liberalismul, în sens profund (ca filosofie a societaţii deschise – vezi Karl Popper) priveşte şi egalitatea de şanse, un level playing field. De ce fondurile de risc să nu fie reglementate, să nu practice transparenţa? Totul pornind de la nevoia de a preveni daune colaterale care să ducă la prăbuşirea sistemului. Nimic nu este infailibil, nimic nu este perfect. Şi nu spune nimeni că reglementările sînt soluţia miraculoasă, indiferent de circumstanţe. Şi prin reglementări poţi greşi. Dar a nu recunoaşte defecte monumentale, din cauza deficitului de reglementări, aşa cum este acum, este mai mult decît de blamat.