Cu bani şi fără bani

În călătorii am simţit acut nevoia de a cumpăra orice şi în tot locul numai când n-am avut bani sau i-am avut planificaţi doar pentru a rezista. Când însă n-am mai avut buzunarul gol, am simţit alte nevoi. M-am eliberat de grija că toţi cumpără, numai eu nu. Şi, conform principiului vaselor comunicante - valabil la nevoi şi simţiri -, locul gol a fost ocupat de grija unor locuri în care era greu de ajuns. Nu voiam să vizitez Machu-Pichu, voiam să ajung acolo, să bifez încă un imposibil consumat.

Chiar şi când aveam bani foarte puţini, piteam în fundul geamantanului o sumă, de care ar fi urmat să mă ating în caz de o trebuinţă finală sau hotărâtoare.

Zgârcit e omul care are şi ţine de bani. Mulţi au zis că-s zgârcit, dar cum să fi fost eu zgârcit, când nu aveam de unde da? Cum să fii generos din nimic? Nu ţin minte să mă fi împrumutat vreodată de bani. Între cauzele pentru care unii nu se împrumută niciodată, nu încape şi cauza pentru care n-o făceam eu. Neavând în tinereţe, în Bucureşti, nici o nădejde la alţi bani, decât bursa chinuită, care-mi asigura căminul şi masa, n-aş fi suportat dezonoarea de a mă împrumuta şi a nu putea să dau ce luam înapoi. Practic, lungi perioade din viaţa mea pot fi definite simplu, altfel decât perioadele altora: cu bani şi fără bani. Dar mai ales fără bani.

Bogat nu eşti când îţi cumperi tot ce vrei, ci atunci când îţi poţi cumpăra tot ce-ţi trebuie. O consecinţă a acestui mod de a defini bogăţia e că, putând să-ţi cumperi tot ce-ţi trebuie, mai şi amâni cumpăratul, ca să te simţi liber, stăpân pe momentul în care cumperi. Nu cumpăr azi pentru că pot să cumpăr şi mâine. Astfel socotind lucrurile, pot spune că-s bogat, că nu sunt presat de sărăcie să decid cu dubiu: fac bine sau nu fac bine? Dubiul te omoară. Puteai să cumperi şi mai ieftin, puteai să cumperi ceva de care aveai mai multă nevoie şi nu-ţi dădeai seama, puteai pur şi simplu să nu cumperi.

Din acest motiv, cumpăratul cu întrebări, la care nu capeţi niciodată răspuns, nu e deloc o plăcere. Prima oară când cumpăratul a însemnat o plăcere în sine, ca vizitarea unui muzeu, ca o excursie pe munte, s-a întâmplat să fie în străinătate. Mă găseam în casa unui arhitect, fost coleg, afară ploua şi statul degeaba la o cafea nu părea soluţia unei după-amieze mohorâte. Hai să mergem la cumpărături, a zis gazda. L-am întrebat ce voia să cumpere. De unde să ştiu, a răspuns, o să văd acolo ce-mi lipseşte.

E o mare deosebire între "spartul banilor" - în expresia băieţilor de bani gata - şi stimularea unor nevoi timide ori care n-au avut prilejul să se facă remarcate. Până la urmă, orice criză, dacă nu se lungeşte şi nu produce drame în masă, e o ocazie de a nuanţa o relaţie morală ameliorată cu banii.