x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noii senatori se reunesc astăzi în ședință de plen pentru validarea mandatelor

Noii senatori se reunesc astăzi în ședință de plen pentru validarea mandatelor

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2024   •   09:20
Noii senatori se reunesc astăzi în ședință de plen pentru validarea mandatelor

Comisia de validare a mandatelor de senator are termen până sâmbătă, la ora 11.00, să prezinte raportul, potrivit deciziei senatorilor nou aleși. Din comisie fac parte 15 senatori, patru de la PSD, câte trei din partea AUR și PNL, doi de la USR și câte unul din partea SOS, UDMR și POT.

La Senat Comisia de validare a mandatelor de senatori este compusă din Robert Cazanciuc, Titus Corlățean, Ion Rujan și Alina Tănăsescu din partea PSD, Vasilică Potecu, Niculina Telea și Nicolae Vlahu de la AUR, Daniel Fenechiu, Augustin Țâgârlaș, Nicoleta Pauliuc din partea PNL, Irineu Darău și Eugen Negoi (USR), Ninel Peia (SOS), Karoly Szolt (UDMR) și Gheorghe Bela (POT).

Raportul comisiei va fi prezentat sâmbătă, la ora 11.00, în ședința de plen a Senatului.

Plenul Camerei Deputaților se reia, sâmbătă, începând cu ora 9.00, urmând să fie aprobat raportul comisiei de validare și depunerea jurământului de credință de către deputații ale căror mandate vor fi validate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Senat