As vrea sa traiesc clipa in care nu se vor mai face diferente intre romani si unguri sau intre noi si polonezi ori intre ai nostri si cehi. Stiu, ni se tot preda lectia lobby-ului international, de care noi n-am avut parte. Dar tare mi-e ca acesta nu ar fi avut atata forta incat sa contracareze deserviciile pe care ni le facem noi singuri in fiecare zi prin minciuna, tradare, alegerea unor teme false pe care le dezbatem la nesfarsit ca o moara stricata. E timpul noilor tehnologii, iar noi scoatem apa din fantana cu galeata. SI ciuruita pe deasupra!
Europenii cu state vechi sunt de-a dreptul oripilati la gandul ca romanii cu studii medii, dar pregatire superioara, in diferite munci calificate vor invada Occidentul. Legenda instalatorului polonez care cucerise Germania va pali in fata carnatarului, a agricultorului si asistentei medicale din Romania. Pana acum, cei care si-au gasit de treaba afara, in incercarea de a-si scapa familiile de la inanitie, au pus-o de-o viata mai roz ca muncitori in constructii, menajere si dadace. Categoria IT-istilor si a altor creiere este una aparte, care nu are a face cu plimbarea fortei de munca dintr-un hotar intr-altul. E o miscare a secolului performantei. Acum, noi glumim pe seama faptului ca avem locuri de munca pe care nu doreste sa le ocupe nimeni. E si normal! Betonierii, zidarii, electricienii, parchetarii - toti muncitori calificati - si-au gasit de munca prin Israel, Germania, chiar Italia. Cine ramane o face doar daca lucreaza la un patron cu contractele asigurate, astfel incat prestatia sa nu fie una sezoniera, ci cu flux continuu si tarif crescut. Sunt de notorietate cazurile cand, pe aceeasi strada, o vila se ridica in cateva luni, iar reparatiile la o scoala nu se termina decat in ani. Ba se mai fura si materialele. Dar va veni momentul in care ar trebui sa recunoastem ca, asa cum iarna nu-i ca vara, vorba celui care a ajuns la Cotroceni, nici forta de munca nu mai e ce-a fost. Fie vorba intre noi, principala modificare este de la schimbarea conceptului: oamenii incep sa fie tratati in companii, ca un capital, un capital uman, ceea ce schimba datele problemei, chiar daca ecuatia ramane cu necunoscute. Una dintre ele ar fi: cat de mult este deschis patronul sa imparta cu angajatii sai macar o suma infima din profit, in ideea ca stimularea financiara poate parea, la inceput, o diminuare a profitului, dar, in timp, cu siguranta se va dovedi o investitie niciodata pierduta, niciodata riscanta. Omul, mai mult ca orice masinarie sau calculator, e capabil de valoare adaugata.Citește pe Antena3.ro