Cum se poate evita războiul?

Potrivit textului biblic: „Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia”. Războiul este acea resetare menită să reaşeze obiceiurile în matca firească şi valorile pe scara normală. Din păcate, la cât de vicioasă e clasa politică a momentului, e deosebit de greu să aibă loc o aşezare pașnică a meritocraţiei pe poziţia pe care trebuie s-o ocupe. Greu, dar nu imposibil!

În fine, e culmea ca atunci când împărtăşeşti ideile libertăţii şi economiei de piaţă să arăţi spre război. Şi totuşi, chiar dacă noi nu-l vrem, el se pare că ne vrea, vorba lui Stalin, haideţi să ne aducem aminte de regimul militar al lui Franco din Spania și de junta care l-a propulsat la putere pe Pinochet în Chile. Astăzi, după respectivele regimuri totalitare, Spania nu arată precum Grecia, iar statul sud-american, după Pinochet și Chicago Boys, care l-au făcut să se dezvolte cu ajutorul mâinii invizibile a pieţei, nu se poate compara cu Argentina lui Juan Perón, simpatizant al partidelor muncitoreşti naţional-socialiste.

Am găsit o explicație pentru „binele” făcut de dictaturile menționate, pe seama sperieturii suferite la nivelul conștiinței. E ceva ca un duș rece, care permite generației de sub dictatura militară să ajungă la o ierarhie de valori apropiată de normal. Iar în Spania a fost reimpusă monarhia, ca o cheie de control la excesele clasei politice. Pentru că regalitatea, pe baza echidistanței, are cum să acționeze ca un instrument împotriva corupției.

Nu prea îmi vine să aduc în atenție astfel de „modele”, însă nici nu pot băga sub preș că în România, o țară care vindea uzine la cheie țărilor din lumea a treia, cel mai mare angajator este, în prezent, un retailer, ceea ce consfințește că în trei decenii obiceiurile s-au modificat fundamental.

Un stat ce se remarcă prin schimbări de atât de mare anvergură, produse într-un timp atât de scurt, n-are cum să nu i se pună eticheta de bolnav. Şi, din nefericire, nu e doar cazul nostru, ci al întregii Europe, din moment ce am sperat să fim incluşi în spaţiul comunitar şi acum observăm, stupefiaţi, că din ce în ce mai multe „repere” europene se aseamănă cu acelea din vremea socialismului naţionalist al lui Ceauşescu de care am fugit mâncând pământul.

Aşadar se mai poate evita războiul, la câte păcate s-au acumulat? Vom avea parte de soarta locuitorilor Sodomei şi Gomorei? Încă este posibilă evitarea unui astfel de deznodământ, dar cu obligaţia de a aşeza ierarhiile de valori pe făgaşul firesc, pentru a realiza economic şi politic echilibrul social.