Cutitul fara lama si maner

O societate care traieste de azi pe maine tinde sa nu acorde prea mare atentie educatiei. Intr-adevar, pare mai urgent sa-ti asiguri necesarul de-a doua zi decat sa te-ntrebi ce va fi-n stare sa faca generatia tanara peste 10 sau 20 de ani.

De fapt, nici cresterea economica, nici intrarea in Europa, nici orice alta aparenta imbunatatire de moment nu pot schimba cu adevarat conditia noastra de marginali, de paria ai unei lumi care ne-a lasat undeva in urma, ca pe o cantitate neglijabila. Adevarata schimbare ar trebui sa fie una de modele umane si mentalitati, pe care numai un invatamant cu adevarat orientat catre viitor il poate asigura. Vom fi europeni nu cand vom fi la fel de prosperi ca ei (va mai curge apa pe Dambovita pana atunci), nici cand vom fi integrati in structurile lor, ci cand nu vom mai fi corupti, ignoranti, sovini, ultranationalisti sau sexisti. Cand ne vom civiliza cu adevarat.

Dar cum sa progresezi cand, in pas de rac, mergi tot asa cum stii, cum o faci de 200 de ani, adica inapoi? Cum sa te adaptezi lumii ultracomplexe si ultraintegrate actuale cand continui sa ai nostalgii tribale? Sub valurile de declaratii pro-NATO si pro-UE, ce au devenit un nou limbaj de lemn, vedem pretutindeni impulsuri contrarii incapatanate, ca de animal dresat care executa in sila ce i se cere, dar care ar fugi iarasi in padure cu prima ocazie...

Exemplul meu de azi e un manual de limba si literatura romana de clasa a 12-a, publicat de editura "Corint". Girat fiind de insusi Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, in plus avand o vanzare extinsa (voi arata de ce), el nu e deloc un caz exceptional, ci, din pacate, reprezinta regula si culminarea unei doctrine educationale perdante, cea pe care o practicam oficial azi. Acest manual a fost de curand "remaniat", in sensul ca s-a renuntat la intreaga parte de limba, dovedita ca fiind un plagiat dupa alti autori. Ecourile acestui scandal nu s-au stins inca. Ceea ce vreau sa arat aici e ca, ironic, s-a renuntat la partea cea mai buna a manualului. Chiar daca furata, lumina stiintei unor cercetatori trecuti sub tacere se putea raspandi printre elevii carora putin le pasa cine erau autorii adevarati. Raul cel mare al acestui manual ramane inca de eliminat, caci el sta in felul in care e vazuta partea sa de literatura. Asa incat manualul de la "Corint" e ca un cutit caruia, inlocuindu-i-se manerul, trebuie sa i se mai schimbe si lama ca sa poti spune ca ai, in fine, un cutit adevarat! Mi-e ciuda ca nu pot intra aici in amanunte, ca nu pot arata deplin cat de nociva, de perdanta, de lipsita de orice legatura cu lumea reala e viziunea despre literatura (si prin asta despre cultura, despre modelul de om, in fine, pe care-l dorim sugerat tinerelor generatii) a autorilor acestui manual. Cat de batranicios si de reactionar apare el in contemporaneitate. Cum ignora el pana si traditia, caci adevarata traditie romaneasca in cultura nu e una rurala si paseista, ci una a modernitatii. Copilul de azi, care de la 2 ani intinde mana dupa telecomanda televizorului si de la 5 ani se asaza confortabil in fata consolei computerului, care viseaza toata adolescenta sa-si faca un upgrade care sa-l aduca la zi cu batrana lui rasnita de doar 40 de Giga, care viseaza sa ajunga broker sau copywriter, va deschide manualul cu pricina ca pe un codex medieval scris cu caractere runice. 80 la suta dintre subiectele textelor selectate in manual sunt rurale, intre care texte ultratocite pe bancile scolii ca "Ion" si "Rascoala" ale lui Rebreanu, "Mezul iernei" de Alecsandri, "Noi vrem pamant" de Cosbuc (!!!), "Clacasii" de Octavian Goga (!!!), totul culminand cu "Rauri", o poezie patriotica in spiritul si litera tuturor poncifelor epocii comuniste, apartinand, fireste, bardului ceausist Adrian Paunescu. Texte lipsite de actualitate si sens, de valoare formativa sau performativa, texte care n-au schimbat nici o virgula in "romanul de idei" al literaturii romane, ca de asemenea prea studiatele "Fratii Jderi" si "Nicoara Potcoava" de Sadoveanu sau "Moartea caprioarei" de Labis, se adauga acestei colectii ce are evident un aer d.ja-vu: de fapt, manualul de la "Corint" e manualul unic pe care-l stim prea bine, din care s-a rupt foaia cu portretul "intr-o ureche" al lui Ceausescu. Din pacate, el si tinde sa devina unic, atat prin bizantinele masinatii ale echipei care l-a alcatuit la comisia care decide soarta manualelor alternative, cat si prin fascinatia pe care-o reprezinta pentru majoritatea profesorilor de liceu, carora le vine mai usor sa continue litania goala a vremurilor trecute decat sa invete un stil nou de gandire.

Nu mai vorbesc de stilul in care sunt comentate aceste texte sau de concluziile finale ale manualului cu privire la identitatea culturii romane. Dac-asavea aici spatiu, ar fi o bucurie pentru mine sa demontez fiecare dintre trogloditele asertiuni de aici, ce fac apel, ca-n secolul al XIX-lea, la "spiritul rasei", la "bogata creatie populara", in fine, la toate cliseele cu putinta. Vorbind despre mentalitatea "batrana" pe care-ar avea-o cultura romana, autorii nu realizeaza ca batranetea e de fapt in ei, in viziunea ultradogmatica, stranie ca un triceraptors in lumea actuala, pe care-o promoveaza, si nu-n literatura noastra. Afirmatii fara nici o acoperire, ca "Arghezi, poate cel mai mare poet european al acestui secol" (i-a citit autorul afirmatiei pe toti poetii europeni in original?), ca "Literatura romana este, inainte de orice, o literatura de poeti" (a facut intr-adevar o statistica in acest sens?) sau ca "spiritul polemic este excesiv" (din stiinta mea, spiritul polemic a lipsit, de fapt, esential, culturii romane: avem doar doua-trei polemici remarcabile in doua secole de literatura) si multe altele fac inca un deliciu sinistru al acestui manual.

Sa tot intram in Europa cu "Clacasii" si "Noi vrem pamint"! Sa tot fim cetateni ai lumii alaturi de poetul planetar Adrian Paunescu! Rasfoind uimiti acest manual, nu putem decat exclama, o data cu marele si plinul de bun simt Caragiale: "Bravos, natiune! Halal sa-ti fie!"

Citește pe Antena3.ro

Descoperire arheologică șocantă: 76 de copii sacrificați, cu pieptul desfăcut și craniul modificat. Scopul „ofrandei” macabre