Dacă românii din străinătate s-ar întoarce acasă

de Petre Roman | 14 Aug 2008 • 00:00

Într-un mesaj recent al unui român din Spania trimis prin e-mail unui forum media din România se spune: "Puterea românească, incompetentă, imatură, incapabilă şi iresponsabilă să se ocupe de cetăţenii săi, încurajează plecarea în masă a românilor simpli, cu un nivel de educaţie limitat, la mii de kilometri de ţară, fără nici o protecţie, fără nici o asigurare, fără nici o pregătire prealabilă. Urmarea? Mii de compatrioţi ieşiţi din comune şi oraşe înapoiate se trezesc peste noapte muritori de foame pe străzile Spaniei. De ce sînt încurajaţi să plece?". Este un mesaj puternic împărtăşit de foarte mulţi români.

Fac astăzi o încercare să desluşesc sensurile şi stările imigraţiei, dar trebuie mai întîi să reamintesc că Spania a trecut de la statutul de ţară a emigranţilor la acela de ţară a imigraţiei în doar 10 ani, 1970-1980.

Românii care au emigrat în străinătate au făcut-o pentru că nu-şi puteau rezolva situaţia grea în care se aflau acasă. Este vorba deci de o schemă de supravieţuire. Într-adevăr, în momentul hotărîrii lor de a emigra, românii nu găseau acasă o comunitate capabilă sau măcar dispusă să-i ajute să-şi rezolve problemele de lipsă de muncă, de proaste condiţii de locuit, de slabă îngrijire a copiilor şi de foarte dificilă căutare a sănătăţii în sistemul medical. Mai mult, ei nu dispuneau de mijloacele pentru a învăţa cum să se adapteze la condiţiile de viaţă dramatic deteriorate în perioada tranziţiei româneşti la economia de piaţă.

În emigraţie, românii se confruntă cu un nou mediu de viaţă, în care au mari probleme de adaptare la drastice schimbări culturale. Astfel, românii care muncesc în străinătate se re-inventează cel mai adesea pe calea foarte dificilă a unei reuşite personale. Fiecare poveste de succes a unui român din străinătate este o poveste personală. Nimic nu e la fel pentru toţi, nici în scopul urmărit, nici în acţiunea de realizare a scopului. În orice caz, însă, la temelia reuşitei se află o enormă capacitate de a îndura, o tenacitate dincolo de orice aşteptări. E necesar să înţelegem că ei sosesc în ţările de emigraţie cu o identitate şi intră într-o nouă căutare de identitate. Recentele situaţii create de unii lideri politici din Italia ridică o întrebare civică şi, desigur, foarte europeană: mai pot vieţile imigranţilor români să se desfăşoare normal, copiii lor să fie crescuţi normal, speranţele lor să nu se năruie şi temerile lor (cele mai rele) să fie înlăturate într-un mediu social poluat de invective rasiste, amprentări abuzive şi discursuri xenofobe?

O mare bucurie am resimţit privind imagini cu mii de cetăţeni italieni care-şi depuneau amprentele într-un gest de protest faţă de acţiunea guvernului italian, dar şi de solidaritate cu românii umiliţi de această acţiune.

Prezenţa imigranţilor în diferite ţări europene şi, desigur, şi a românilor în Italia, Spania şi Grecia, faţă de orice critici s-ar aduce împotriva modului în care s-a gestionat mişcarea liberă a noilor europeni în aceste ţări, se datorează, fără dubiu, nevoii de a acoperi cererea enormă de forţă de muncă din aceste ţări, plătită îndeobşte foarte puţin faţă de nivelul salarial local.

Cei mai mulţi dintre cei sosiţi – în construcţii, spre exemplu – aveau o slabă calificare şi, muncind într-o economie performantă, au dobîndit o foarte utilă calificare. Astăzi, acel aşa-zis "al treilea val" al imigraţiei corespunde în mare măsură cererii de forţă de muncă calificată şi înalt calificată (spre exemplu, în cercetare). Marea competiţie a imigraţiei de acum este aceea pentru atragerea talentului internaţional.

Ar fi rău, ar fi bine să se întoarcă românii acasă?
Ar fi rău, pentru că:
1. Mulţi dintre cei care au un loc de muncă relativ stabil şi bine plătit nu ar găsi acasă angajatori care să le ofere asemenea condiţii. Totuşi, în construcţii, în industriile materialelor de construcţii, electrotehnică, de automobile, piaţa locurilor de muncă din România se dezvoltă în direcţia standardelor europene. Cu o politică naţională adecvată, şi în agricultură s-ar deschide reale oportunităţi pentru cei dispuşi să pornească o fermă modernă.
2. Asigurarea îngrijirii sănătăţii lor, precum şi a şcolii pentru copii, de care beneficiază acum în Spania sau Italia, înseamnă mult mai mult decît ce se oferă acum în România. Acest avantaj pe care-l au în străinătate este, în opinia mea, şi cel hotărîtor pentru românii care la ora asta au decis că nu se întorc acasă.
3. Sumele trimise acasă de românii din străinătate (circa 5 miliarde de euro pe an) nu s-ar putea realiza în ţară în contextul economic actual.

Ar fi bine, pentru că:
1. Românii întorşi acasă şi-ar îngriji cum se cuvine copiii lăsaţi în seama bunicilor sau chiar singuri, profund afectaţi de lipsa dragostei părinteşti.
2. Nivelul profesional dobîndit în străinătate ar aduce în România o foarte necesară şi binevenită profesionalizare modernă în diferite activităţi economice. Piaţa muncii în România recunoaşte şi răsplăteşte din ce în ce mai mult această
nevoie de calitate.
3. Deprinşi cu funcţionarea eficientă şi corectă a administraţiilor (a primăriilor, financiare, de poliţie etc.), ei ar aduce o schimbare extrem de necesară în mentalitatea administraţiilor româneşti şi în eficienţa gestionării banilor publici.

Deocamdată, vreo trei milioane de români se află în străinătate şi tocmai din motivele pe care le-am prezentat este obligatoriu ca ei să-şi poată exprima opinia prin vot la alegerile parlamentare din România din această toamnă. Guvernul, care, conform Constituţiei, răspunde de organizarea alegerilor, trebuie şi mai poate interveni pentru a asigura accesul la vot – concret, iar nu iluzoriu – al românilor din străinătate.

Citește pe Antena3.ro