Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt politicienii români presați în deciziile lor de nivelul datoriei externe? Lucrarea profesorului Ion Alexandrescu - „România între Est și Vest. Achitarea anticipată a datoriei externe: un experiment unic” - aduce în dezbatere doar aparent o problemă istorică. Consecințele deciziei luate de Nicolae Ceaușescu la începutul anilor 80 se resimt și astăzi nu doar în economie, ci și în modul de gândire al decidenților. România luase credite în special pentru dezvoltarea extensivă a industriei, dar după ce FED a urcat dobânzile la 18-20 la sută, a fost pusă în situația să „livreze” practic tot câștigul din exporturi pentru plata anuităților. În discuția cu vicecancelarul german Hans-Dietrich Genscher, din 29 octombrie 1981, Ceaușescu îi spune: „Ne gândim să lichidăm complet creditele, dobânzile actuale sunt de neconceput. Problema ar fi cum să realizăm acest obiectiv”. A urmat „experimentul unic” pe care îl prezintă, dezgolit de interpretări ideologice, excelenta lucrare a profesorului Alexandrescu, lansată recent în climatul de elevată ținută profesională menținut de Banca Națională, un loc unde „cartea a fost mereu iubită”, cum sublinia Mugur Isărescu.
Ce s-ar întâmpla acum, după patru decenii, dacă s-ar repeta decizia lui Ceaușescu? Datoria externă a României este de aproape 70 de miliarde euro, din care jumătate făcută de sectorul public și garantată de stat. Restul datoriei externe aparține operatorilor economici și unor persoane fizice. Desigur, condițiile de creditare sunt mai blânde, dar politicieni vocali nu ezită să reclame dobânzile mari și profiturile excesive ale băncilor. Ceea ce este cerut insistent de guvern unor companii de stat - profituri mari pentru a da dividende acționarului majoritar dirijate spre alimentarea bugetului - nu mai este admis pentru entitățile private din sistemul bancar! Mergând în aceeași logică, de ce nu este promovată și o lege a dării în plată a datoriei externe? Lui Ceaușescu nu i-a trecut prin cap! Serviciul datoriei externe este administrat de Banca Națională, dar înțelepciunea legiuitorilor ar putea schimba legea. Dacă tot aducem aurul acasă, de ce să nu trimitem pachet, afară, datoria externă, să o plasăm băncilor care ne-au împrumutat la nevoie? Până în 1989, vârful datoriei externe a fost de 23 miliarde de dolari. A fost plătită cu preț politic care a distrus chiar bazele sistemului comunist. Efortul național de atunci, impus de partidul unic, nu mai poate fi repetat; lipsa de solidaritate care domină societatea l-ar face imposibil. Iată de ce unora le surâde ideea de a dispune de rezerva valutară a BNR, 37 de miliarde de euro, adunate cu migală, cu mână bine strânsă a Băncii Naționale. De ce nu mai e bun Isărescu? Este o nucă tare care nu vrea să dea cifrul de la seif? Fără el, am începe o viață nouă, ca în 1989! Nu știm însă cine se oferă să joace rolul tragic al lui Ceaușescu.
Citește pe Antena3.ro
